Economic

Prețuri noi pentru extras carte funciară, măsurători și radiere, începând cu 4 februarie

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a aprobat săptămâna trecută un ordin prin care cresc, pentru prima dată după zece ani de zile, tarifele pentru serviciile furnizate de instituție. Aceste majorări vor întra în vigoare începând de luna viitoare, mai exact din 4 februarie. Afectați de aceste scumpiri vor fi fermierii, într-un număr destul de mare, deoarece unele servicii precum măsurătorile terestre, serviciile de cartografiere sau extrasul de carte funciară se vor majora considerabil, unele dintre ele dublându-se, potrivit agrointel.ro.

Astfel, pentru notarea sau radierea din cartea funciară majorarea este de 75 lei de la 60 lei; pentru extinderea sau radierea construcţiilor – 120 lei de la 60 de lei; recepţia tehnică pentru lucrări de măsurători terestre – 250 lei de la 200 lei; recepţia pentru lucrări de geodezie, forogrammetrie şi cartografie – 375 lei de la 300 lei; extrasul de carte funciară de informare solicitat şi furnizat la registratura Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – 25 lei de la 20 lei; certificatul privind identificarea numărului topografic, cadastral şi de carte funciară după numele/denumirea proprietarului – 125 lei de la 100 lei.

În ceea ce privește extrasul de carte funciară solicitat şi furnizat prin platforma de plată online, prețul acestuia rămâne la 20 de lei. De asemenea, au fost menținute la acelaşi nivel, respectiv la 400 de lei pentru persoanele fizice şi 2.000 de lei pentru persoanele juridice, taxele pentru autorizarea persoanelor care efectuează lucrări de cadastru. Pe de altă parte, a fost introdusă o taxă de 100 de lei pentru modificarea/eliberarea unui duplicat a certificatului de autorizare, potrivit agrointel.ro.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a mai introdus o taxă majoră pentru un serviciu pe care îl folosesc persoanele autorizate care efectuează lucrări de cadastru. Este vorba despre serviciul ROMPOS al ANCPI, care se utilizează pentru realizarea măsurătorilor la teren şi a verificării lucrărilor specifice în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, în cadrul lucrărilor de specialitate executate de persoane autorizate de ANCPI/OCPI, cât şi în cadrul altor lucrări unde este necesară utilizarea serviciilor de poziţionare (cadastru sporadic, agricultură, construcţii, telecomunicaţii, arhitectură, arheologie, geofizică şi geodinamică, cercetări maritime etc.). Serviciul ROMPOS a fost până acum gratuit și va costa începând cu data de 4 februarie, 100 de lei pe lună sau 1.000 de lei pe an.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker