• Bădulescu, ,,anexa anexei lui Mocanu“

Plecarea din Partidul Mişcarea Populară a parlamentarilor buzoieni Dorin Bădulescu şi Adrian Mocanu nu a destabilizat în niciun fel organizaţia judeţeană, a anunţat, sâmbătă, deputatul de Galaţi Cătălin Cristache, care asigură preşedinţia interimară a PMP Buzău. ,,PMP îşi va alege la Buzău în următoarea perioadă, cred că undeva în septembrie-octombrie, o conducere locală. Eu mă ocup doar până la alegeri, să vedem cine va fi preşedintele (…) La PMP Buzău, din baza de date pe care am consultat-o chiar acum două săptămâni, 1.387 de membri erau cu adeziune verificată, au fost sunaţi şi verificaţi oamenii şi îi avem alături de noi. Înainte de venirea celor doi (Adrian Mocanu şi Dorin Bădulescu, n.r.), partidul avea 1.100, iar acum sunt undeva la 1.300 şi ceva. Au venit oameni şi au rămas alături de noi (…) Mă ocup de organizaţie, de pregătirea alegerilor, de coagularea membrilor de partid veniţi de la început în proiectul Traian Băsescu. Până acum am constatat, la o lună şi jumătate-două luni de când sunt numit preşedinte al organizaţiei, că nu sunt plecări din organizaţie, în afara celor doi. Într-adevăr, dumnealor, prin metodele specifice Clanului Mocanu de la Buzău, încearcă să cumpere cât mai mulţi oameni ca să-i atragă alături de ei, dar totuşi n-au reuşit până la acest moment. Organizaţiile au mai rămas cam aceleaşi. Au mai plecat câţiva oameni, dar nesemnificativ”, a spus Cristache.

,,ALDE, ca şi UNPR acum patru ani, adună toate scursurile Parlamentului“

Acesta a fost prezent sâmbătă la Buzău, alături pe preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară, deputatul de Mureş Marius Paşcan, la o şedinţă a Consiliului Executiv Judeţean al organizaţiei. La conferinţa de presă care a urmat, preşedintele interimar al PMP Buzău, deputatul Cătălin Cristache, a anunţat şi denunţarea protocolui de colaborare locală semnat de senatorul Bădulescu în numele popularilor buzoiani cu reprezentanţii judeţeni ai Alianţei Liberalilor şi Democraţilor şi cu cei ai Partidului Social Românesc. ,,Mă poziţionez împotriva acelui protocol semnat de PMP, ALDE şi PSRo. Acel protocol a fost semnat fără acordul partidului, a fost semnat de Bădulescu; l-aş denumi un protocol al oportunismului. S-au găsit trei graşi la o masă, ministrul Mediului, doamna Gavrilescu, Bădulescu şi cu Mocanu, şi şi-au zis <Facturăm osânza noastră prin voturie PMP din Consiliul Local>; că aici este miza cea mare, vor ei să mai negocieze ceva cu primarul, mai dă-mi şi mie ceva, asta a fost miza pentru cei doi. Trădătorii trebuie trataţi ca şi trădători, sunt trădători, au plecat din rândurile noastre, au venit, şi-au luat mandatele şi au plecat. A fost o greşeală a PMP că l-a desemnat pe Adrian Mocanu la acel moment, astăzi avem de suferit; Bădulescu nu contează în scena politică locală, din punctul meu de vedere nu este decât anexa mică – sau, cum să-i spunem, anexa anexei – a Clanului Mocanu. Au plecat la un partid, ALDE, care, tot din punctul meu de vedere, nu este decât UNPR de acum patru ani; vă aduceţi aminte cum era UNPR, aduna toţi parlamentarii, toate scursurile Parlamentului, iar acelaşi lucru se întâmplă astăzi cu ALDE, adună tot ce se poate aduna, oameni care nu-şi găsesc locul într-un partid serios”.

,,Bădulescu stă lipit ca ventuza de Adi Mocanu“

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară, Marius Paşcan, a povestit cea mai îndelungată experienţă parlamentară a deputatului Adrian Mocanu, respectiv şedinţa în care a votat alături de alianţa PSD-ALDE modificările la Codurile Penale: ,,Eu am avut nişte diferende legate de faptul că venea la Camera Deputaţilor să semneze actul de prezenţă şi mai apoi dispărea; în cei doi ani de mandat de până acum a avut, în mod real, o singură luare de cuvânt de la tribuna plenului, respectiv depunerea jurământului, iar mai apoi are cinci declaraţii pe care nici măcar nu s-a ostenit să le susţină de la tribună, declaraţii politice, ci le-a depus şi s-au înregistrat la Registratură. Aceasta este activitatea sa, eu cred că este ruşinos pentru cei care l-au mandatat cu votul şi încrederea lor (…) Eu am rămas consternat pentru votul respectiv. Adică nu-l văzusem pe Adi Mocanu în ultimii doi ani să stea până la finalul vreunei şedinţe. Venea, semna prezenţa, stătea zece minute şi-şi vedea de afacerile sale. La votarea Codului Penal, la ora zece şi jumătate seara, era nemişcat din banca Parlamentului. Îmi venea să îmi dau palme, am crezut că era o iluzie, că o fi vreun spectru, era ceva incredibil să stea atâta vreme în sala de plen deputatul Mocanu! Mi-am dat seama de ce, mai apoi, văzându-i votul. Că nu ne-a prevenit, pentru că noi stabiliserăm foarte clar că votăm cu toţii, solidari, împotriva modificărilor ticăloase ale Codului de Procedură Penală, a Codului Penal. A stat, nu a spus nimic şi am văzut apoi că a votat alături de PSD-ALDE această mâşăvie. Cum puteam să îl mai ţinem în partid? Şi mai apoi am văzut că se şi răţoia pe la colegi cum de şi-au permis să-l excludă (…) Nu ai cum să construieşti în politică ceva pe termen lung, cu această tipologie, de oameni derutaţi, înstrăinaţi de valori morale elementare. Câtă vreme nu ai un echilibru moral interior elementar, nu ai cum să pretinzi să faci politică, pentru că politică nu faci pentru tine. Se presupune că în viaţa ta personală eşti un om echilibrat, un model, eşti un reper şi le transmiţi celorlalţi, din postura identităţii tale care este absolut meritorie, le exporţi experienţă, bunăstare, ceea ce ai reuşit să acumulezi în viaţa ta interioară le dai pozitiv celorlalţi, or nici nu ştiu nici ce vorbesc de azi pe mâine. Ce să le transmită pozitiv celorlalţi? Ce reper identitar poţi să reprezinţi? Poate unul al ticăloşiei, al mârşăviei morale care abundă din păcate în politică şi în Parlamentul României. Dar de asemenea oameni trebuie scăpat, ei trebuie îndepărtaţi de politică, pentru că sunt toxici”, a spus Paşcan.

,,Îmi pare rău de Dorin Bădulescu, care a muncit în Senatul României, a fost corect până când a avut de ales; indirect, a stat lipit de Adi Mocanu, spunând aşa, pe din dos, că este incapabil să îşi asigure singur resursele pentru campaniile care vor urma; prin urmare, stă lipit ca ventuza de Adi Mocanu în speranţa că acesta îl va susţine prin puterile sale economice în viitoarele bătălii electorale”, a mai precizat Marius Paşcan.

DISTRIBUIȚI
loading...

4 COMENTARII

  1. Scor obținut alegeri parlamentare PMP Buzau Senat-12201 voturi, 7,75%. Și camera 11228 voturi, 7,13%.Valoare mare cam cât populatia din doua comune. Și obțin sute de milioane lunar. Rușine. Și penibil

  2. Cine sunt acesti obraznici de Cristache si Pâscan.? Doi idioți, labari ordinari, nonvalori politice. Păi cu asa specimene partidul lui Basescu face 0.1 . Vin ei la Buzău sa vomite laturi. Unul cu 3% in alegeri la Tg Mureș și unul cu 4% la Galati vin sa vorbeasca de Mocanu care a scos 9% in Buzău. De râsul curcii.

  3. Ce simpatic este deputatul ăsta, Cristache! Când au venit în PMP nu aveau ștampila de trădători, doar când au plecat au fost însemnați!

Comments are closed.