Liberalul Cătălin Predoiu susține că deputații din Comisia juridică au adoptat o modificare legislativă care înlătură orice posibilitate a Agenției Naționale pentru Integritate de a pune în discuție incompatibilități și interdicții ale parlamentarilor în perioada 2007 – 2013, prevederile aprobate încălcând obligațiile pe care România și le-a asumat prin Mecanismul de Cooperare și Verificare.

„Comisia juridică a modificat două legi, una privind integritatea în funcțiile publice și cealaltă privind Agenția Națională pentru Integritate, adăugând un alineat prin care o serie de rapoarte ale ANI care vizau deputați și senatori în ceea ce privește interdicții și incompatibilitățile în perioada 2007 – 2013 au fost declarate nule de drept. Mai pe românește spus, e un articol care înlătură orice posibilitate a ANI de a pune în discuție incompatibilități, interdicții în perioada 2007 – 2013 privind unii deputați și senatori. Lăsând la o parte faptul că această lege încalcă principiul egalității în fața legii, pentru că se referă doar la o categorie de demnitari publici, nu are în vedere și primarii, de exemplu, această modificare făcută de către PSD – ALDE încalcă flagrant obligațiile pe care ni le-am asumat prin Mecanismul de Cooperare și Verificare”, a spus deputatul PNL.

Buzoianul Cătălin Predoiu susține că aceasta este încă o dovadă că PSD și ALDE „nu pricep ce înseamnă acest mecanism, ce obligații ne incumbă, cât de mult a ajutat el România să își ocupe un loc în cadrul Uniunii Europene”.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integitate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, inițiator fiind deputatul social-democrat Florin Iordache. Deputații au votat un articol conform căruia interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integitate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept.

Mai multe, în ediția print de miercuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.