Este considerat unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film şi televiziune. Ştefan Iordache a slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri, ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore, dar puţini ştiu că ultima apariţie a marelui actor într-unul din rolurile care au umplut ani de zile sălile de teatru a fost la Buzău.

Povestea prezenţei lui Ştefan Iordache la Buzău, aşa cum s-a derulat ea în spatele cortinei, departe de ochii spectatorilor, va rămâne probabil una dintre cele mai frumoase din istoria Teatrului „George Ciprian”. După cum îşi amintea fostul director al teatrului buzoian Marinela Ţepuş, întâlnirea cu Ştefan Iordache a început prost, dar avea să se termine minunat.

Au anunţat că nu vrea să mai joace

În vara anului 2008, sala teatrului buzoian este plină ochi de spectatori veniţi să îl vadă pe marele Ştefan Iordache alături de la fel de celebrul Mitică Popescu, în cadrul festivalului VedeTeatru, în spectacolul „Alex şi Morris” în regia lui Gelu Colceag. Spectacolul depăşise o sută de reprezentaţii, toate jucate cu casa închisă. În sală, la fel de nerăbdători, se află membrii juriului festivalului de la Buzău, printre care se regăsesc critici celebri de teatru.

Ceea ce nu ştiu cei din sală este că spectacolul inclus în programul VedeTeatru a fost la un pas să nu se mai joace. Cu câteva ore în urmă, cei doi mari actori au coborât din autocar în curtea teatrului, fiind întâmpinaţi de directorul Marinela Ţepuş. Binedispuşi, Ştefan Iordache şi Mitică Popescu erau puşi pe glume până când au discutat cu directorul teatrului. Marinela Ţepuş le-a urat „Bine aţi venit la festivalul VedeTeatru de la Buzău!”, moment în care buna dispoziţie a celor doi actori a dispărut brusc.

Convinşi că se află la Buzău pentru a juca într-un spectacol adus de un impresar, actorii au intrat în panică, pe motiv că nu sunt pregătiţi pentru un festival din juriul căruia fac parte mari critici, precum celebra Florica Ichim. În primă fază, Ştefan Iordache a anunţat că nu va mai juca. Au urmat minute bune în care Marinela Ţepuş a încercat să îi convingă că publicul buzoian este unul special şi că experienţa celor doi actori este suficientă pentru o reprezentaţie irepro­şabilă. Deşi îşi ştiau rolurile la perfecţie, actorii se temeau că nu vor fi la înălţimea aşteptărilor, aşa că, după mari insistenţe, se retrag ca doi debutanţi la cabine şi încep să recitească textul pe care îl jucau de peste patru ani cu sălile arhipline.

Ştefan Iordache şi Mitică Popescu se aflau la 27 de ani de la prima lor colaborare pe scenă, în „Emigranţii” de Slawomir Mrozek, în regia lui Mircea Daneliuc. Important de ştiut este că în „Alex şi Morris” însuşi Ştefan Iordache a avut ideea transformării unui personaj menţionat în text drept „un infirmier“ într-o prezenţă feminină lucidă şi tandră, personaj  jucat de Dana Dembinski-Medeleanu. Cu toate acestea, cei doi mari actori se tem că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor în cadrul VedeTeatru.

O reprezentaţie care a intrat în istoria teatrului

Reprezentaţia lor din acea seară de vară, de pe scena festivalului de la Buzău, avea însă să intre în istorie, atât pentru spectatori, cât şi pentru criticii care aveau să recunoască asta peste câţiva ani. Povestea celor doi bătrâni morocănoşi aflaţi într-un azil, în aşteptarea copiilor care aveau să nu mai vină niciodată să îi vadă, a emoţionat maxim publicul buzoian.

Cunoscutul critic Mircea Morariu avea să scrie în revista festivalului că la finalul spectacolului a văzut cu ochii săi ce efect a avut reprezentaţia asupra publicului, când o tânără de lângă el aplauda frenetic în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. Întrebată de prietenul ei de ce plânge, fata ar fi răspuns „Pentru că mi-a plăcut foarte mult!”. Întreaga sală a aplaudat la final, în picioare, minute bune, obligând cei trei actori să se reîntoarcă pe scenă de mai multe ori. În faţa unei astfel de reacţii a sălii, Ştefan Iordache nu a putut să îşi ascundă uimirea. A rămas impresionat de publicul buzoian despre care îi vorbise directorul Marinela Ţepuş.

A cerut să joace într-un spectacol al Teatrului „G. Ciprian“

Spectacolul „Alex şi Morris” avea să ia trofeul festivalului de la Buzău iar, după căderea cortinei, marele Ştefan Iordache cerea directorului Marinela Ţepuş să îi găsească un spectacol pe care să îl joace special la Buzău. Ţepuş i-a propus piesa „Inimă de boxer”, iar Ştefan Iordache a fost de acord, cu o condiţie: să aleagă el cine va juca rolul partenerului său de scenă.

Spre surpriza directorului, Iordache voia în rolul unui tânăr o fată, pe Cătălina Grama (Jojo). Chiar dacă nu a putut fi înduplecat să renunţe la idee, cei doi au bătut palma pentru producţia ce avea să poarte marca Teatrului „G. Ciprian”.  Însă timpul nu a mai avut răbdare cu marele actor. Prezenţa sa în spectacolul „Alex şi Morris”, în festivalul de la Buzău, avea să fie ultima reprezentaţie a lui Ştefan Iordache, care peste patru luni înceta din viaţă. Ştefan Iordache a murit pe 14 septembrie 2008, la Viena, după o jumătate de an în care se luptase cu leucemia. Avea 67 de ani. A fost înmormântat la Gruiu, cu onoruri militare.

Magia acelei reprezentaţii de la VedeTeatru s-a consumat atunci şi acolo, fără ca cineva să filmeze vreodată acest spectacol magnific.

„Am revăzut acel spectacol („Alex şi Morris”, n.r.) în acel an la Buzău. Voiam să îl înregistrăm, fiind o adevărată lecţie de teatru şi virtuozitate, o întâlnire între două orgolii uriaşe. Din păcate, acel spectacol a rămas doar în memoria celor care l-au văzut pe scenă”, avea să declarare după câţiva ani criticul Ion Parhon, prezent la un alt eveniment la Buzău.

„Eu nu mai vreau în această lume“
„Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aş fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aş mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generaţie, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei (…) Niciodată nu am ştiut ce înseamnă vedetă. După păre­rea mea, vedetă este personajul care are cu ce să se legitimeze profesional, care are popularitate şi care caută să stimuleze mereu această imagine. Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sânii goi, pozată în porumb, e? (…) Poţi să o pui pe fata asta lângă Radu Beligan şi Marin Moraru? De altfel, acesta este motivul pentru care ei nu se consideră vedete şi acelaşi lucru cred şi eu. Eu nu mai vreau în această lume”, declara Ştefan Iordache în ultimul său interviu, acordat pentru revista Confidenţial cu două luni înainte să moară.
Timp de patruzeci de ani, Ştefan Iordache nu a fost previzibil, nu a fost repetabil. A înfruntat mitul unor interpretări intrate în istoria teatrului. A creat un cu totul alt Richard III, alt Hamlet, alt Petru Rareş, alt Rică Venturiano, alt Caţavencu. A impus efigii greu de depăşit unor roluri din marea dramaturgie: Shakespeare, Brecht, Ghelderode, Pirandello, Caragiale. A dat strălucire unor genuri precum musical, teatru-dans, one-man-show. A fost un instrument ideal pentru regizori; actor-fetiş, în teatru, pentru Cătălina Buzoianu, şi, în film, pentru Dan Piţa şi Şerban Marinescu. O răscruce artistică pentru Silviu Purcărete şi Dinu Cernescu. Recitalul din Hamlet îl propulsează în elita marilor actori shakespearieni, presa din străinătate comparându-l cu Laurence Olivier şi Innokenti Smoktunovski. A fost o întâlnire fastă pentru colegul său din studenţie, Emil Boroghină, autorul miracolului „Teatrul Naţional din Craiova – pelerin în marele teatru al lumii”. Performanţa interpretativă a lui Ştefan Iordache din Titus Andronicus va fi hotărâtoare în obţinerea „Premiului Criticii pentru cel mai bun spectacol străin“ la Festivalul de Teatru al Americilor de la Montréal. Arta sa consacră breasla actorilor, fiind primul dintre ei încununat cu Premiul Academiei Române.

DISTRIBUIȚI
loading...