Cine vizitează Parcul Cişmigiu din Capitală are ocazia să întâlnească, pe vechiul soclu, de unde la un moment dat a dispărut, un bust de marmură, refăcut, ce o reprezintă pe fiica lui Ion (Iancu) Marghiloman şi a Irinei, născută Isvoranu, sora viitorului prim ministru Alexandru Marghiloman şi a lui Mihail (Mişu) Marghiloman. Lucrarea, datorată lui Oscar Spae­the, ce a fost realizată în anul 1914 şi inaugurată în anul 1921, poate fi văzută într-un mic scuar amenajat la marginea parcului, către o clădire a Universităţii de Muzică (Conservatorul) şi arată aşa cum se vede în fotografie.

Cea mai mare dintre cei trei copii ai lui Ion (Iancu) şi Irina (născută Isvoranu) Marghiloman s-a născut la Buzău, în anul 1851, fiind mai mare cu trei ani decât fratele său Alexandru, viitorul om politic, şi cu opt ani faţă de mezinul familiei, Mihail.

Căsătorită cu Scarlat (Charles) Pherekyde (1841-1914), administrator al Domeniilor Regale, apoi ajuns până la demnitatea de prim-preşedinte al Curţii de Casaţie, Elena Pherekyde a fost una dintre doamnele de onoare ale Reginei Elisabeta (Carmen Sylva), dar şi una dintre iniţiatoarele şi susţinătoarele operelor de caritate. Pe la 1900, din rândul societăţilor de binefacere cu un important prestigiu se distingea Societatea „Obolul”, condusă de Elena Pherekyde. În convorbirile cu Zoltan Rostas, Elisabeta Odobescu Goga, descendentă a unor importante familii istorice şi soţia lui Eugen, fratele cel mic al lui Octavian Goga, povestind despre societăţile de binefacere care activau în timpul Primului Război Mondial, spune că „doamna Pherekydi era foarte bună şi miloasă şi generoasă”. Ea conducea Societatea „Obolul”, pe care, din relatările celei mai sus menţionate, „o înfiinţase mama mea” (a Elisabetei Odobescu, n.n.) şi pusă sub patronajul Principesei Maria”. Dar Elena Pherekyde era antrenată şi în alte societăţi de binefacere, alături de cele mai multe dintre doamnele Bucureştilor acelui început de secol, printre care se număra Crucea Roşie, condusă de fratele său, Alexandru Marghiloman. În timpul ocupaţiei germane, ea a deschis o cantină unde mâncau mulţi nevoiaşi ai Bucureştiului.

Unul dintre cele mai profitabile şi vizibile mijloace de a strânge fonduri pentru actele de caritate îl reprezentau balurile de binefacere şi reprezentaţiile teatrale. O astfel de reprezentaţie teatrală, care trebuia să aibă loc în ziua de 13 martie 1906, la Teatrul Naţional, a produs însă indignare şi revoltă în rândul unora dintre fruntaşii vieţii culturale şi politice de atunci, printre care Nicolae Iorga. Motivul scandalului, care a degenerat în stradă şi a dus la suspendarea reprezentaţiei, era că piesele, din literatura franceză, urmau să fie jucate în limba franceză. La acea vreme, doamnele din Societatea „Obolul” hrăneau 825 de copii şi întreţineau 52 de orfani.

Elena şi Sarlat Pherekyde au avut patru copii: Jean, Ana, Mihail şi Irina. Cea din urmă, căsătorită Grădişteanu, apoi cu Nicolae M. Butculescu, descendent al unei cunoscute familii teleormănene, va continua opera de binefacere a mamei sale, dar va înfiinţa şi alte societăţi de ajutorare a celor aflaţi în nevoi materiale şi fizice.

De la tatăl său, Elena primise ca moştenire moşiile Policiori şi Scorţoasa în judeţul Buzău, iar din banii dotali îi cumpărase o casă în Bucureşti, pe strada Biserica Amzei, nr. 3. A primit ca drepturi dotale mai multe bunuri imo­bile. Astfel, potrivit actului de partaj din 1893, încheiat între Irina, Alexandru şi Mihail Marghiloman, pe de o parte, şi Elena Pherekyde, s-a stabilit că acesteia i se cuvenea: casa din Bucureşti, situată în strada Biserica Amzei nr. 3; moşia Policiori, cu trupurile Floricica şi Pâclele, din plaiul Pârscov; moşia Scorţoasa, din plaiul Pârscov; moşia Scurta sau Rotunda, din plasa Tohani, districtul Buzău; moşia Istău din plasa Tohani, districtul Buzău; moşia Caraula din plasa Câmpu, districtul Dolj; moşia Vârtopu, din plasa Dumbrava, districtul Dolj; moşia Vorniceni din plasa Başcu, districtul Dorohoi; moşia Vlădeni sau Fandolica, plasa Berhomete, districtul Dorohoi; magaziile din oraşul Brăila, din Port, linia I, numite magaziile Nalbantof.

În anul 1911, se construieşte la Buzău un internat pentru elevii Liceului „Al. Hasdeu”, din iniţiativa lui Alexandru Marghiloman şi a prietenului său, C.C. Arion, ministrul Instrucţiunii Publice în guvernul condus de P.P. Carp. Un important sprijin financiar (50.000 lei) pentru realizarea acestuia a venit din partea celor trei fraţi Marghiloman: Elena, Alexandru şi Mihai. În amintirea părintelui lor, decedat în anul 1892, internatul va purta numele „Ion Marghiloman”. În clădirea situată pe strada Bucegi îşi desfăşoară astăzi activitatea Liceul de Artă „Margareta Sterian”, clădirii vechi, dar solide, adăugându-i-se un nou corp pentru a răspunde nevoilor educaţionale ale instituţiei. Donaţia celor trei fraţi a fost comentată răuvoitor de presa liberală, astfel că oficiosul conservatorilor buzoieni, „Politica” a publicat un articol dur cu titlul „Neruşinarea Răteştilor”, cu „săgeţi” aruncate spre conducerea li-beralilor.

Săptămânalul „Politica”, oficios al Filialei Buzău a Partidului Conservator, informa, la 8 august 1911, că Alexandru Marghiloman a lansat primele liste de subscripţie pentru ajutorarea celor care au suferit pagube din cauza inundaţiilor din Moldova, acţiune iniţiată de un comitet sub patronajul A.S.R. Principesa Maria. A donat 2.000 lei, mama sa, Irina, 500 lei, Elena Sc. Pherekyde, 500 lei, iar Mişu Marghiloman, deputat Colegiul III Buzău, alţi 2.000 lei. Un alt donator a fost un alt membru al familiei, Nicolae Butculescu (viitorul moştenitor al lui Al. Marghiloman, ce-şi va şi numele de Marghiloman), cu suma de 300 lei.

În ceea ce o priveşte pe mama celor trei, Irina Marghiloman, un articol publicat în presă  („PRESA”, nr 6/29 decembrie 1911), cu titlul: „Moartea D-nei Irina Marghiloman”, consemna: „O veste neasemuit de tristă ne-a fost dat să primim. O fiinţă mult cunoscută şi iubită de buzoieni, inima nobilă şi caritabilă care în întreaga-i viaţă a alinat atâtea suferinţe şi a revărsat dragostea-i nesecată în atâtea căminuri nenorocite, a încetat acum a mai bate. S-a stins în locuinţa ei din Bucureşti în dimineaţa zilei de 19 decembrie nobila doamnă Irina Marghiloman. Şi vestea a fost cu atât mai dureroasă pentru buzoieni, care o viaţă întreagă au iubit-o, au admirat-o pentru făptura-i blândă ca însăşi blândeţea, pentru grija ce veşnic a purtat-o celor sărmani, pentru inima-i nobilă şi iubitoare. S-a stins fiica iubită a Buzăului, s-a stins Irina Iancu Marghiloman, aceea care nu obosise ­nicio­dată alinând durerile tuturor nenorociţilor pe care soarta i-i scotea în cale; s-a stins nobila Doamnă Irina Marghiloman, care nu a pierdut nici un fericit prilej de a merge din casă în casă prin cele mai îndepărtate mahalale ale oraşului nostru sau ale Capitalei, spre a înpărţi ajutoare săracilor, jucării şi hăinuţe copiilor, doctorii bolnavilor şi pretutindeni îmbărbătând cu vorba-i dulce şi blândă. S-a stins pentru veşnicie şi acei ce-şi găseau întotdeauna la dânsa sprijinul, au plâns-o amar. S-a dus în lumea veşniciei inima cea mai curată şi mai bună. S-a dus spre a-şi găsi acolo răsplata faptelor sale frumoase cu care i-au fost împodobiţi cei 78 ani ai vieţii. Îndureraţii adânc, cei doi iubiţi fii, Alexandru şi Mihail Marghiloman, cum şi iubita ei fiică, Elena Scarlat Pherekyde cu soţul şi copii şi întreaga familie, înconjuraţi de nemăsurata dragoste din partea mulţimii de prieteni şi cunoscuţi, cu condus miercuri, 21 decembrie, la lăcaşul veşniciei, pe fiinţa cea mult iubită, înmormântarea făcându-se cu mare pompă în cavoul familiei de la Cimitirul Belu din Capitală (vândut în condiţii neclare, astfel că noul proprietar a deschis nişele cu oseminte, care au dispărut, n.n.).

Mulţime de telegrame de condoleanţe au primit cu acest trist prilej d-l Alexandru Marghiloman şi familia, din toate unghiurile ţării. Noi, plângând din toată inima alături de toţi, familie şi cunoscuţi, pierderea nobilei fiinţe ce a fost Irina Iancu Marghiloman îi spunem să-i fie amintirea veşnică, iar iubitului nostru şef, d-l Alexandru Marghiloman şi întregii familii îndurerate, le transmitem condoleanţele noastre cele mai sincere”.

Elena Pherekyde s-a stins din viaţă în anul 1919 şi a fost înmormântată în cavoul familiei Pherekyde din Cimitirul Bellu. În amintirea sa, în Parcul Cişmigiu, intrarea dinspre strada Walter Mărăcineanu, stă acum acest monument, operă a sculptorului Oscar Späethe, inaugurat în anul 1921.

DISTRIBUIȚI
loading...