27 de ani
de presa libera
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:39 PM

de Călin BOSTAN

* Acesta este preţul mediu la care au fost vândute cele 40 hectare ale municipiului Buzău în cei 15 ani de mandat al primarului Boşcodeală
Primăria Buzău ar fi o agenţie imobiliară în stare de faliment, dacă ar fi să judecăm după cât de bănoasă se dovedeşte a fi afacerea legată de vânzarea suprafeţei de aproape 40 de hectare de teren, aparţinând domeniului privat al municipiului Buzău, către diverse persoane fizice ori juridice, în cei 15 ani de mandat ai primarului Constantin Boşcodeală. Suprafaţa totală înstrăinată este de 398.737,662 metri pătraţi, adică 39,873 hectare, dintre care 264.554,662 m.p. reprezintă teren pentru curţi şi construcţii, iar 134.173 metri pătraţi este teren agricol.

 |
19 May 2011
2514
de Călin BOSTAN

Candidatul Doctorului, Valeriu Ungureanu, a fost eliminat de cei de la Bucureşti
Senatorul Ion Vasile, liderul interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, a pierdut o bătălie în interiorul formaţiunii sale politice, bătălie tranşată, însă, de şefii de la Bucureşti. Aceştia au decis ca reprezentantul conservatorilor în sondajul de opinie intern al Uniunii Social-Liberale care va stabili numele candidatului comun la Primăria Buzău să fie fostul preşedinte interimar Gheorghe Vlase, cel pe care înscrierea în P.C. a senatorului Ion Vasile l-a coborât pe locul al doilea în ierarhia organizaţiei locale. Aceasta, în ciuda faptului că senatorul Ion Vasile l-ar fi preferat pe singurul pesedist de vază care l-a urmat în Partidul Conservator, respectiv pe fostul prefect Valeriu Ungureanu.

 |
19 May 2011
1982
de Călin BOSTAN

Filiala buzoiană a Fundaţiei „Corneliu Coposu” şi Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” demarează, la sfârşitul acestei săptămâni, proiectul „Conferinţele Corneliu Coposu”, în cadrul căruia personalităţi ale vieţii culturale româneşti vor susţine prelegeri, conferinţe şi seminarii, adresate cu predilecţie tinerei generaţii.

 |
17 May 2011
1507
de Călin BOSTAN

Aproape 400.000 de metri pătraţi de teren au fost vânduţi din domeniul privat al municipiului către diverse persoane fizice sau juridice
Aproape 400.000 de metri pătraţi de teren aparţinând domeniului privat al municipiului Buzău au fost vânduţi către diverse persoane fizice ori juridice în cei 15 ani de mandat ai primarului Constantin Boşcodeală. Conform directorului executiv al Direcţiei de Administraţie  Publică Locală a Primăriei Buzău, economistul Nicolae Ene,  din suprafaţa totală înstrăinată, de 398.737,662 metri pătraţi, 264.554,662 m.p. reprezintă teren pentru curţi şi construcţii, restul, de 134.173 metri pătraţi fiind teren agricol.

 |
17 May 2011
3051
de Călin BOSTAN

* Ea spune că, din momentul numirii într-o funcţie publică, nu mai are de-a face cu lumea politică
Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, Cecilia Manolescu, susţine că orice speculaţie legată de o posibilă revenire a sa în politica locală - şi, cu atât mai mult, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal - este neavenită, atâta timp cât, în momentul susţinerii concursului pentru funcţia publică pe care o deţine, a optat, strict, în favoarea unei cariere profesionale.

 |
17 May 2011
2489
de
  • În “târg” sunt vehiculate numele Ceciliei Manolescu, deputatului Valeriu Alecu sau chiar ale unor persoane din afara PDL

Convenţia PDL a trecut, iar acum se aşteaptă poziţia echipei învingătoare faţă de cei învinşi.
Este evident că echipa Blaga, din care a făcut parte şi deputatul Cezar Preda, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Buzău a câştigat simpatia unei importante părţi a Partidului Democrat Liberal. Discursul lui Blaga, precum şi al celorlalţi din echipa sa a fost adresat primarilor consideraţi pe bună dreptate a fi coloana vertebrală a oricărui partid, fiind şi cei care intră primii în luptele electorale de anul viitor.

 |
16 May 2011
2140
de Călin BOSTAN

* Liberalii nu au candidat pentru Palatul Comunal, în timp ce conservatorii au doi amatori pentru acelaşi post
Biroul Permanent Judeţean al Partidului Social Democrat i-a desemnat pe cei doi candidaţi pesedişti pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi primar al municipiului Buzău, cei care vor intra în cursa internă din cadrul Uniunii Social-Liberale pentru desemnarea drept candidaţi unici ai U.S.L. la localele din 2012, a anunţat preşedintele executiv al P.S.D. Buzău, deputatul Marian Ghiveciu.

 |
16 May 2011
2659
de Călin BOSTAN

* “Coplata pentru desecare”, taxată de social-democratul Ghiveciu drept sursă de bani pentru partid
* şi colegul său de comisie, democrat-liberalul Valeriu Alecu, crede că actul normativ ar trebui modificat sau chiar anulat

Proprietarii de terenuri sunt obligaţi, începând din luna iunie, să asigure coplata pentru desecare, combaterea eroziunii solului şi apărare împotriva inundaţiilor, potrivit uni hotărâri de guvern emise pe 22 martie. Mai mult, un ordin intern, emis de Ministerul Agriculturii la data de 11 aprilie, prevede ca din 31 mai, lucrările de întreţinere şi reparaţii funciare nu se vor mai executa decât pe terenurile unde ţăranii au încheiat contracte de prestări servicii cu statul.

 |
16 May 2011
2379
de Călin BOSTAN
  • EBA, mai ceva ca Rolls-ul lui Dan Diaconescu

Premierul Emil Boc a fost reales, sâmbata seara, pentru un nou mandat în fruntea Partidului Democrat Liberal, dupa prima zi a Conventiei P.D.L. El a fost votat de 868 delegati, Vasile Blaga a obtinut 499 voturi, în timp ce Theodor Paleologu a fost preferat de 24 dintre participantii la Conventie. Sâmbata a fost ziua cea mare, în care cei mari au facut jocurile, iar cei mici, respectiv delegatii din judete, au facut ceea ce stiau mai bine. Sau, dupa caz, ce fusesera învatati „de bine”.

 |
15 May 2011
1745
de Călin BOSTAN

Gruparea Blaga-Preda-Frunzăverde, pe cai mari?
Deputatul buzoian şi-a depus şi o candidatură “de rezervă”, la o funcţie de vicepreşedinte

Comisia pentru alegerile interne a validat lista candidaturilor la funcţiile de vârf din cadrul Partidului Democrat Liberal, funcţii care vor fi atribuite la Convenţia Naţională ce va avea loc sâmbătă şi duminică. Pe lângă cele trei candidaturi la şefia P.D.L.  – Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu -, şapte democrat-liberali se vor înfrunta pentru unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreşedinte: trei din tabăra Boc (Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Teodor Baconschi), trei din gruparea lui Blaga (Sorin Frunzăverde, Cristian Boureanu şi Constantin Ostaficiuc), plus candidatul la preşedinţie, Theodor Paleologu.

 

 |
12 May 2011
1811
de Călin BOSTAN

Emil Boc, deţinător, cu caracter interimar, al portofoliului Muncii, a vorbit despre beneficiile noului Cod al Muncii

Aflat, la Buzău, în campanie electorală internă pentru preşedinţia Partidului Democrat, premierul Emil Boc a vorbit, pe parcursul conferinţei de presă susţinute la Instituţia Prefectului, şi în calitatea sa de ministru interimar al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. El a spus că, după intrarea în vigoare a noului Cod al Muncii, şi în urma controalelor încrucişate pentru combaterea muncii la negru, pe plan naţional au fost încheiate, într-o singură săptămână, peste 100.000 noi contracte de muncă.

 |
12 May 2011
1677
de Călin BOSTAN

Sunt colorate Camerele Agricole?

Deputatul social-democrat Marian Ghiveciu susţine că ar fi portocalii

Colegul său pedelist din Comisia pentru agricultură, Valeriu Alecu, are argumente că nu ar fi chiar aşa.

Deputatul social-democrat de Buzău Marian Ghiveciu, membru în Comisia de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice al Camerei Deputaţilor, acuză Partidul Democrat Liberal că ar fi politizat deja încă nenăscutele Camere Agricole, pentru conducerile cărora se vor organiza, în curând, alegeri.

 

 |
12 May 2011
1743
de Călin BOSTAN

A fost votata alocarea sumei de 110.000 euro pentru reactualizarea si finalizarea documentatiei tehnice aferente proiectului „Sistem de management integrat al deseurilor la nivelul judetului Buzau“

Asa cum era de asteptat, cei 28 de consilieri judeteni prezenti la sedinta extraordinara, convocata pentru ieri dimineata, au votat în unanimitate proiectele de hotarâre legate de aprobarea Contractului de Asistenta pentru Proiectul „Extinderea si reabili­tarea infrastructurii de apa si apa uzata în judetul Buzau, respectiv primirea unui nou membru, comuna Valea Râmnicului si modificarea Actului Constitutiv si Statutului Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Buzau 2008”, la care judetul Buzau este membru asociat.

 |
10 May 2011
1804
de Călin BOSTAN

Membrii Consiliului de Coordonare Judetean al Partidului Democrat Liberal au respectat, întocmai, punctul de vedere al liderului Cezar Preda si au votat toate cele trei motiuni care vor intra, la Conventia Nationala a P.D.L. de la sfârsitul acestei saptamâni, în competitia pentru sefia acestei formatiuni politice. Presedintele organizatiei judetene democrat-liberale – el însusi coautor al motiunii cu care secretarul general Vasile Blaga candideaza la sefia P.D.L. -, declara, înca de la lansarea oficiala a celor trei motiuni, ca este adeptul accesului tuturor acestora la Conventie, pentru a la oferi candidatilor posibilitatea unei cât mai largi dezbateri a ideilor lor.

 |
09 May 2011
2656
de Călin BOSTAN

Acesta are o valoare de 99.376.000 de euro, din care finantare nerambursabila a Uniunii Europene 77,25 la suta

 

Consiliul Judetean se întruneste, astazi, într-o sedinta extraordinara, pentru a supune dezbaterii plenului, printre altele, proiectul de hotarâre privind aprobarea Contractului de Asistenta pentru Proiectul „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata în judetul Buzau”. Acest contract va avea ca parti, în afara de Unitatea Administrativ-Te­ritoriala Judetul Buzau, Compania de Apa, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Unitatea

 

 |
09 May 2011
2257
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că au fost demarate proiectele de construire a unor penitenciare, fiind luată în calcul şi preluarea unor unităţi militare, respectiv cele trei foste cazărmi de la Unguriu, ale căror clădiri deja ­exi­stente vor fi transformate în pavilioane administrative, în timp ce corpul destinat deţinuţilor va fi construit de la
 |
30 Nov -0001
37

Stiri Agerpres

Mișa (MFP): Evaziunea fiscală subminează sustenabilitatea economiei, taxarea corectă și competiția onestă
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:37 PM

Evaziunea fiscală subminează sustenabilitatea economiei, taxarea corectă și competiția onestă, iar România va continua să susțină evoluția cadrului fiscal și îmbunătățirea instrumentelor de luptă împotriva evaziunii, a declarat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, la Seminarul de Formare în domeniul Schimbului de Informații organizat sub egida Forumului Global și a ANAF.

REPORTAJ Sibiu: A părăsit o multinațională, pentru o afacere de succes - bijuterii inedite din ceasuri, telefoane și laptopuri stricate
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:33 PM

Una din cele mai căutate căsuțe din Târgul de Crăciun de la Sibiu este cea în care sunt expuse bijuterii inedite, realizate manual de brașoveanca Diana, cea care a părăsit o multinațională și a "meșterit" în ultimii cinci ani o afacere de succes, realizând aproape orice din piese provenind de la ceasuri, telefoane mobile și laptopuri stricate.

Ungaria susține că se confruntă cu un 'atac frontal' din partea lui George Soros
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:12 PM

Ungaria se confruntă cu un 'atac frontal' din partea miliardarului american George Soros, care atacă țara prin intermediul organizațiilor sale neguvernamentale și al birocraților Uniunii Europene, a declarat vicepreședintele partidului de guvernământ Fidesz, Gergely Gulyas, relatează Reuters.

Plenul a aprobat ca legile cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în comisia specială condusă de Iordache
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:10 PM

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi "pentru" și 119 "împotrivă", modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislației în domeniul Justiției, astfel încât actele normative cu incidență asupra Justiției să fie modificate numai în această comisie.

CEPCB: Situația consumului de antibiotice la nivelul UE plasează România pe locul al patrulea, în scădere față de 2016
Luni, Noiembrie 20, 2017 17:09 PM

Situația consumului de antibiotice la nivelul UE plasează România pe locul al patrulea, în scădere față de anul precedent cu zece procente, însă situația rămâne "gravă" deoarece continuă creșterea rapidă a consumului de antibiotice de rezervă, care ar trebui să fie prescrise în ultimă instanță, se arată într-un studiu realizat de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, prezentat luni de prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
20 Nov, 13:38 nu cred
vasile a comentat pentru articolul Fostul senator de Buzău Teodorovici, printre martorii care au confirmat că Tel Drum este firma lui Dragnea:
Nu cred că se va finaliza dosarul Tel Drum. Dacă legea a fost făcută în așa fel încât eu să am o firmă și nimeni să nu știe că e a mea , cal care a gândit-o e consultant în Sicilia probabil. Camora și Nașul rămân fraeri pe lângă legiuitorii noștri. „Unde lucrezi?”-La tel drum! -„ce-i aia?”-o firmă care umblă Teleleu și face drumuri. „aha și cui e?”-a lui Teleleu Tănase! „cine-i ăla?” -nu se știe!!!
19 Nov, 13:34 observator
ionescu o. a comentat pentru articolul Toma: ,,Guvernul să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, un primar nu are nicio putere în realitate, doar în teorie“:
Observator pe naiba! Pus doar pe șicane de postac. E limpede că „nu vede pădurea din cauza copacilor”.N-ai cu cine să limpezești ceva din pricina tendințelor oportuniste...
19 Nov, 13:30 vin
ionescu o. a comentat pentru articolul S-a încheiat competiția pentru stabilirea județului-pilot / Buzăul va fi primul județ complet digitalizat la nivel școlar:
Nu e un zvon ci un proiect. Îngijorarea profesorilor e maximă...Unul-de educație fizică-se întreba cum va face sport cu tableta-n mână. Altul-diriginte- se plânge că n-are unde să le depoziteze în clase. Un profesor de matematică era fericit:„eu pot preda și face exerciții la tabletă, de acasă. Cineva -administratorul unei școli-s-a hotărît să se reprofileze pe depanare tablete.Informaticianul din altă unitate bănuie că tabletele nu vor fi de calitate și nici leptopurile. Un părinte era mânios :„Adică nu-i deajuns că fi-miu stă toată ziua acasă cu nasul în calculator, să-i văd și la școală?”O mămică zglobie a întrebat directoarea unei școli: „Da de jucat se vor mai juca elevii ăștia?”Oricum vor nu vor unii , VIN TABLETELE ȘI LEPTOPURILE!!! Să nu vă bateți pe ele...
Google PageRank Checker