27 de ani
de presa libera
Marti, Septembrie 26, 2017 05:02 AM
toamna buzoiana

Economic

Peste 100 de autoturisme puse sub sechestru la două centre de dezmembrări auto din Vernești

de Vali MARINESCU
Economic  |
21.11.2016, 00:00
4661

   Mai multe controale efectuate, timp de două zile, la centre de dezmembrări auto din Vernești, de către polițiștii de la Economic, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român și Gărzii Naționale de Mediu - ­Comi­sariatul Județean Buzău, s-au lăsat cu indisponibilizarea a peste 100 de autovehicule, dar și cu dosare penale pentru administratorii societăților în cauză, din cauza neregulilor ­des­coperite de oamenii legii.

   În timpul controalelor efectuate pe 16 și 17 noiembrie, au fost inventariate stocurile de vehicule scoase din uz, subansamble și piese auto existente și au fost ridicate documente de evidență contabilă, precum și înscrisuri privind acte de comerț cu astfel de produse.

   Totodată, specialiștii din cadrul celorlalte instituții au urmărit respectarea ­preve­derilor legale în ceea ce privește autorizarea de funcționare și obligațiile de conformitate din partea RAR, respectarea normelor de mediu prevăzute în legislația ce reglementează aceste domenii.

   În urma activităților au fost indisponibilizate 114 autovehicule, aflate în diverse faze de dezmembrare, pentru care nu se dețineau documente de proveniență. De asemenea s-a stabilit faptul că administratorii celor două societăți comerciale, o femeie de 34 de ani din comuna Mărăcineni și un bărbat de 30 ani din comuna Vernești, în perioada 2014-2016, ar fi achiziționat din țară și din străinătate autovehicule care au fost dezmembrate în atelierele deținute. Ulterior, subansamblele și piesele obținute au fost comercializate către diverse persoane fizice, direct sau expediate prin firme de curierat în urma unor anunțuri postate pe internet, fără ca veniturile obținute să fie evidențiate și fără a se achita obligațiile către bugetul statului.

   În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, urmând a fi stabilită valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin acti­vitățile ilicite desfășurate de bănuiți. 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Ambasadorii europeni în SUA susțin acordul nuclear cu Iranul
Marti, Septembrie 26, 2017 03:59 AM

Ambasadorii la Washington ai Regatului Unit, Franței, Germaniei și Uniunii Europene au susținut ferm luni acordul nuclear încheiat de comunitatea internațională cu Iranul în 2015, relatează Reuters.

Ziua europeană a limbilor
Marti, Septembrie 26, 2017 03:49 AM

Ziua europeană a limbilor se sărbătorește la 26 septembrie, potrivit http://edl.ecml.at/. Manifestările prevăzute cu această ocazie sunt numeroase, incluzând jocuri și quiz-uri, serate literare, conferințe, mese rotunde, programe de radio și de televiziune pe tema politicii lingvistice, precum și numeroase concerte organizate în spații publice.

CITATUL ZILEI
Marti, Septembrie 26, 2017 03:30 AM

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 septembrie
Marti, Septembrie 26, 2017 03:15 AM

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 septembrie
Marti, Septembrie 26, 2017 03:00 AM

Este a 269-a zi a anului 2017.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
25 Sep, 13:01 Sedeti linistiti cetateni din Vernesti,ca omul nu a terminat de furat tot ce era de furat !
Viespea buzoiana a comentat pentru articolul Fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate de la Verneşti:
Individul asta sigur nu a terminat de furat ce mai era de furat prin Vernesti si nici nu a terminat de "sters urmele"faradelegilor comise in timpul mandatului de "primar".Tipic PSD!De cand o comunitate trebuie sa depinda de un asemenea primar-infractor,domnilor din conducerea PSD? Chiar nu va este rusine?Vreti iar sa fraudati-furati alegerile?Asta ati invatat voi de la infractorii politici Iliescu,Nastase,Ponta,Dragnea,Basescu,etc?HUUUUUUOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!
25 Sep, 12:28 Bani furati si bautura
Locuitor din Vernesti a comentat pentru articolul Fostul primar Daniel Năstase a izbutit să amâne alegerile anticipate de la Verneşti:
Tot ce stie a face acest intretinut al celor de sus nu este nimic altceva dacat sa INJURE , sa umble BEAT si .......... cat mai multe FEMEI USOARE. Treziti-va OAMENI din Vernesti!
25 Sep, 10:19 Chestia cu campioană la fotbal, mi-a rupt gura!
Pixelu cu speranțe reduse a comentat pentru articolul Primarul Toma, conferință de presă în autobuz:
Nici nu mă interesează cine a luat comisionul, știu cu certitudine cine l-a dat. Au dat șpagă neprihăniții vest-europeni, icoanele la care ne prosternăm. Până și în colonia România sunt asimilate ca fapte de corupție, atât luarea de mită cât și DAREA DE MITĂ. Se pedepsesc fix la fel, numai că propaganda vede numai cine a luat mită, de parcă a luat-o de la sfântul duh. Logica elementară spune că n-ar avea cine să ia mită dacă n-ar exista cine s-o dea. Cred că pedeapsa pentru corupător ar trebui să fie mai mare decât cea pentru corupt.
Perfect de acord. Stop hoțiilor! Tuturor hoțiilor. Dacă până în 2007, în România, hoți erau doar românii odată cu aderarea la UE avem și hoți străini. Mulți, puțini, nici nu contează. Ce contează este că, în prezent, străinii fură de ordinul miliardelor iar românii de ordinul milioanelor.
Cu toată adversitatea pe care o am față de nemți, tot de la ei am speranțe. Mai concret de la cei care au votat Alternative für Deutschland (AfD). Și nu sunt de neglijat, sunt vreo 12,6% din electoratul german. Vom trăi și vom vedea dacă înfloresc sau se ofilesc. Cred că de ei depinde mărirea sau decăderea proiectului UE.
Google PageRank Checker