Actualitate

FOTO I Peste 6.000 de buzoieni, prezenți la parada militară de Ziua Națională

Aproximativ 6.000 de buzoieni au luat parte în această dimineață la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale pe Aleea Eroilor. Spre deosebire de anii precedenți, autoritățile au hotărât ca din programul festivității să fie excluse discursurile oficialităților și depunerile de coroane, atenția fiind concentrată asupra paradei militare.

Astfel, aproximativ 600 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Na­ţionale şi celelalte instituţii din cadrul Sistemului Naţio­nal de Apărare, Ordine Pu­bli­că şi Siguranţă Naţională, cu peste 70 de mijloace tehnice şi circa 10 aeronave, au participat la defilarea cu personal şi tehnică militară.

Dintre oficialități au fost prezenți prefectul Carmen Ichim, președintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu, primarul Constantin Toma, comandantul Diviziei 2 Getica, general maior Gheorghiță Vlad, parlamentari, șefi ai instituțiilor publice. De asemenea, la eveniment a fost prezentă și o delegație din Republica Moldova, din Soroca și Dubăsari. Membrii delegației au fost primiți la Consiliul Județean.

Înaintea paradei militare au fost acordate premiile Concursului de istorie  ,,1 DECEMBRIE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, organizat de Divizia 2 Getica și Consiliul Județean.

După festivitatea organizată pe Bulevardul Eroilor, aproximativ 3.000 de buzoieni s-au deplasat în Parcul Crâng, unde Consiliul Județean a oferit tradiționala masă de 1 Decembrie, cu fasole cu ciolan, plăcintă cu mere și băutură caldă, și un spectacol tradițional susținut de artiștii Centrului de Cultură și Artă.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker