Toleranţă zero faţă de cei care nu vor să muncească. Mai exact, persoanele care refuză un loc de muncă sau cursurile de calificare ori nu merg măcar o dată la şase luni la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a-şi reînnoi documentele, îşi pierd dreptul de a mai încasa venitul minim garantat. Prin urmare, în acest moment, circa 2.500 de persoane aflate în evidenţele instituţiei – majoritatea asistaţi social – au rămas fără acest drept bănesc, în urma deciziilor luate de către Agenţie.

,,De la începutul anului, peste 2.500 de persoane, mare parte, 99 la sută, beneficiari ai venitului minim garantat, au fost scoşi de la plată pentru refuz de loc de muncă sau de curs de calificare. Asta este legislaţia şi sunt decis în continuare să o aplic. De ce o să o aplic foarte exigent? Pentru că, în medie, pe lună, sunt cam 300 de locuri de muncă ce rămân disponibile. Pe zi, sunt în jur de 250 de locuri de muncă şi dacă ar fi să mai aducem în ecuaţie, tot în medie vorbind, peste o mie şi ceva de locuri de muncă pe EURES (reţeaua europeană de joburi, n.r.), deci putem spune, fără a greşi, că zilnic sunt vacante în jur de 1.200-1.300 de locuri de muncă, în condiţiile în care angajatorii nu reuşesc să-şi satisfacă necesarul de angajare. Sunt contracte care sunt pierdute din cauza lipsei forţei de muncă. Şi mai grav este că predomină din ce în ce mai mult forţa de muncă necalificată. Din nefericire, forţa de muncă ce era calificată a emigrat, din nefericire angajatorii români sau cei care operează în România au foarte mari dificultăţi cu forţa de muncă calificată, nu mai găsesc aşa ceva. Din nefericire, din aproximativ 12.000 de persoane aflate într-o formă de evidenţă şi plată la Buzău, numai 1.000 de persoane, discutând pe cifre rotunde, sunt beneficiare de ajutor de şomaj, deci au mai lucrat înainte şi acum, din diferite motive, sunt în şomaj indemnizat, iar restul înseamnă venitul minim garantat”, a declarat Ionel Tociu, directorul AJOFM Buzău.

Deputaţii au adoptat, săp­tămâna trecută, un proiect de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. “Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocu­pării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, prevede iniţiativa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Proiectul mai prevede că, în situaţia pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a acestuia.

Iniţiativa legislativă stipulează că, pentru sumele acordate ca ajutor social, pentru una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din fa­milia beneficiară, există obli­gaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.

 

DISTRIBUIȚI