Un incendiu puternic, izbucnit în urmă cu o săptămână, după miezul nopţii, la o fermă din localitatea Ciobănoaia, comuna Merei, l-a lăsat pe proprietar fără o parte dintre bovinele surprinse în grajd şi fără 40 de tone de furaje. Pagubele au fost însemnate, pompierii acţionând în jur de  cinci ore pentru lichidarea incendiului. La aceste pagube se adaugă şi altele, pe care proprietarul nu le luase în calcul înainte de izbucnirea incendiului, care a scos la iveală faptul că proprietarul nu respecta legislaţia sanitar-veterinară şi, astfel, pe fir au intrat organele de control. Mai exact, inspectorii sanitar-veterinari, care au ajuns şi ei la faţa locului după dezastrul produs de incendiu, spun că proprietarul fermei nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru animale. Un alt fapt grav constatat de inspectorii sanitar-veterinari,  spune purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, medicul Iulian Moca, este acela că proprietarul a îngropat animalele arse ­îna­inte de sosirea autorităţilor, astfel încât nu s-a putut constata exact numărul acestora şi au fost nevoiţi să se rezume la declaraţiile date de proprietar. Lucru care nu este acceptabil din punct de vedere al prevederilor legale în domeniul sanitar- veterinar, motiv pentru care ,,Direcţia Sanitar Veterinară Buzău va notifica altor autorităţi îndrituite să facă cercetări în acest caz: Poliţie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi alte structuri care acordă subvenţii pentru crescătorii de animale”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău.

Proprietarul fermei a fost invitat  zilele trecute pentru lămuriri la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru că nu a putut să prezinte documentele solicitate de inspectorii sanitar- veterinari s-a ales cu sancţiuni în valoare de 2.000 lei.

Din incendiu au fost salvate 50 de vaci cu viţei

După apelul efectuat de proprietarul fermei din satul Ciobănoaia, pompierii s-au deplasat cu trei autospeciale de stingere, de la Pietroasele şi Buzău. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, grajduri şi depozit cu 40 de tone de furaj. Flăcările au surprins în interiorul adăpostului 23 de tauri. Au fost salvate peste 50 de vaci de lapte şi viţei, dar şi câteva zeci de porci. Proprietarul fermei şi câţiva localnici le-au dat drumul animalelor prin curtea fermei, înainte ca flăcările să se extindă la toată amenajarea zootehnică. Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău spune că s-a stabilit ulterior că incendiul la ferma de la Ciobănoaia a pornit de la un scurtcircuit electric.

DISTRIBUIȚI
loading...