27 de ani
de presa libera
Sambata, August 19, 2017 23:24 PM

Actualitate

UPDATE: Vremea rea închide punctele suplimentare de eliberare a abonamentelor Trans Bus

de Monica BĂNICĂ
Actualitate  |
20.04.2017, 00:00
2199

UPDATE: Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, eliberarea abonamentelor în cele patru puncte deschise suplimentar - Piața Centrală (zona cântar), Piața Crâng (cort), Piața Dorobanți (hala legume) și  Bazar (buzunar dreapta) - se sistează temporar, rămânand deschise punctele din Cartierul Micro 14, Gară și sediul Trans Bus, au anunțat reprezentanții operatorului municipal de transport în comun în această dimineață. „Invităm persoanele beneficiare de abonamente GRATUITE să se prezinte cu precădere la sediul TRANS BUS (str. Pogonele nr.5) unde vor funcționa două puncte de eliberare”, spun reprezentanții Trans Bus într-un comunicat de presă. 

 

Începând de ieri, 19 aprilie, și până pe 28 aprilie, Compania Trans Bus SA Buzău va elibera abonamentele de călătorie cu titlu gratuit.

 Potrivit prevederilor HCL nr. 59/2017, beneficiarii  acestor gratuități la transportul în comun sunt pensionarii cu pensia de până la 2.500 de lei, elevii care sunt înscriși la o unitate de învățământ din municipiul Buzău, ambele categorii  cu domiciliul în municipiul Buzău, precum și persoanele cărora li se aplică prevederile legilor 189/2000, 118/1990, 341/2004, 448/2006 și 416/2011.

 Inițial, eliberarea abonamentelor a fost stabilită să se facă  la punctele de vânzare din cartierul Micro 14, cap linie 5,7 și 8, Gara Tohăneni, stațiile 3, 4 și 7, precum și la sediul Trans Bus SA, de pe strada Pogonele nr. 5 din Buzău, cu un program de lucru zilnic între orele 8,00 și 16,00. 

   Pe fondul aglomerației mari înregistrate încă din prima zi de eliberare a abonamentelor,  Trans Bus a suplimentat numărul punctelor de distribuire a acestor documente cu încă patru. Acestea sunt la Piața Centrală, zona cântar, Piața Crâng, la cort, Piața Dorobanți, la hala de legume și Bazar, buzunar dreapta. Beneficiarii se pot prezenta la aceste puncte de luni până vineri, între orele 9,00 și 17,00, iar sâmbătă și duminică, în intervalul orar 8,00 – 12,00. De asemenea, la sediul societății, programul de lucru va fi prelungit, în funcție de numărul de solicitări, până la ora 20,00.

   Abonamentele pentru elevi sunt de culoare verde și au valabilitate pe toate liniile de transport în comun, până la finalul anului școlar 2017. Acestea nu sunt valabile pentru perioada vacanțelor, iar eliberarea se va face de către școala sau liceul la care sunt înscriși elevii. Abonamentele pentru pensionari au culoarea roșie și  sunt valabile pe toate liniile de transport în comun, până la finalul anului 2017.

   Pentru eliberarea acestor documente, pensionarii trebuie să prezinte originalul și copie după buletinul sau cartea de identitate, copie a talonului de pensie pe luna curentă sau precedentă, declarație de consim­țământ, care se poate descărca de pe site-ul www.transbusbuzau.ro, fiind disponibilă și la punctele de vânzare a abonamentelor. Abonamentele gratuite pentru beneficiarii legilor susmenționate au culoare albastră sau portocalie și sunt valabile pe toate liniile de transport în comun până la finalul anului în curs. Pentru această categorie de beneficiari sunt necesare la eliberarea abonamentelor copie după buletin sau carte de identitate, copie talon pensie din luna curentă sau precedentă, decizie emisă de DGMPS sau CNAPS Buzău, Cerificat de Revoluționar și declarație de consimțământ. 

Comentarii

Eliberarea de abonamente gratuite (20 Apr, 08:07)
Buzoian

Au reușit să diminueze numărul călătorilor . Să ceri copii de pe documente private pentru un amărât de carton , echivalează cu ascultarea telefoanelor sau angajament la securitate . Declarația pune capac la toate , doar că nu este semnată de cel care o dă , ci de casieră !!!!

Raspunde
transportul in comun (20 Apr, 12:16)
coco

ORBII ASTIA DIN PRIMARIE DE CE NU PUNE O SUMA MODICA PE BILETUL DE AUTOBUZ SA CIRCULE TOATA LUMEA ,SI SA PLATEASCA TOATA LUMEA, CACI TOTI PLATIM IMPOZIT, LA PRIMARIE, PRIMARIA SUBVENTIONEAZA CE...CEI DIN SISTEMUL CENTRALIZAT AU SUBVENTIE DE LA PRIMARIE LA CALDURA PROSTII CU CENTRALE DE APARTAMENT NIMIC, NUMAI IMPOZITE.........MA GINDEAM CA NOUL PRIMAR VA FACE CEVA, NIMIC ,,,,,,MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC.........

Raspunde
Organizare (21 Apr, 13:24)
buzoian

E inuman si anapoda sa dai abonamente in piata. Parca sunt nuci,mere,legume. Hartiile pe care le prinesc saracii angajati nu trebuie pastrate pentru Curtea de conturi? Sa organizeze cum trebuie in spatii nu la tarabe.

Raspunde

Stiri Agerpres

Campionatul Angliei - Arsenal Londra, învinsă în deplasare
Sambata, August 19, 2017 23:07 PM

Echipa Arsenal Londra a fost învinsă la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, de formația Stoke City, într-o partidă din cadrul etapei a 2-a a campionatului de fotbal al Angliei, disputată sâmbătă seara.

Ludovic Orban: Actualul guvern distribuie resurse pe care nu le are
Sambata, August 19, 2017 22:28 PM

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, și-a manifestat, sâmbătă, îngrijorarea față de creșterea gradului de îndatorare al României, el afirmând că actualul guvern "distribuie resurse pe care nu le are".

Ciclism: Turul Spaniei - Rohan Dennis, lider după prima etapă
Sambata, August 19, 2017 22:19 PM

Cea de-a 72-a ediție a Turului ciclist al Spaniei a debutat sâmbătă, la Nimes (Franța), cu un contra-cronometru pe echipe, pe distanța de 13,7 km, la finalul căruia australianul Rohan Dennis a preluat tricoul roșu rezervat liderului clasamentului general.

Torje și Grozav au marcat în campionatul Turciei
Sambata, August 19, 2017 21:36 PM

Jucătorii români Gabriel Torje și Gheorghe Grozav au marcat câte un gol pentru echipa lor, Karabukspor, în partida câștigată pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației Istanbul Basaksehir, sâmbătă, în cadrul etapei a doua a campionatului de fotbal al Turciei.

Proetnica: Zeci de copii și-au pus la încercare imaginația în cadrul unor ateliere creative diverse
Sambata, August 19, 2017 21:20 PM

Zeci de copii s-au perindat, timp de două zile, în cetatea Sighișoarei, în cadrul unor ateliere creative unde, indiferent de etnie, s-au aflat împreună cu reprezentanții Asociației Lumea Bună, aflați pentru prima oară la "Proetnica", festival aflat acum la cea de-a XV-a ediție.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
19 Aug, 22:24 Incredibil
Ionescu o a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
Nu cred!!E o farsă!!!????
19 Aug, 22:04 Despre revocari
Profesor,fost director a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
Orice nas isi are nașul
19 Aug, 20:05 Genunche
Vica a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
Ministrul, in loc sa se intereseze de manuale si inceperea in bune conditii a noului an scolar s-a gandit la o noua prostie- revocarea celor 13 inspectori generali. Domnule prim mimistru , acesta este motivul sa-l destituiti pe Liviu Pop, daca se poate, tot prin fax. Liderii de sindicat ce fac? Sau le este frica de ,,sef``? Noi l-am facut ministru, cu cotizatia de la sindicat!
Google PageRank Checker