Politic

Pe cine a ales Mocanu să candideze la Primăria Viperești și îl încurajează cu o plimbare la Parlamentul European

Organizația județeană a Alianței Liberalilor și Democraților a trimis, marți dimineață, un grup de cetățeni la Bruxelles, pentru a vizita Parlamentul European și a se familiariza cu mirosul politicii mari din ca­pitala Belgiei. Conform unor postări ale fostului șef al sindicaliștilor din Poliția buzoiană, Gabriel Dragomir, membru ALDE și candidat la funcția de primar al comunei Săhăteni, din delegație mai fac parte Claudiu Voicu, aspirant la Primăria Pătârlagele, fostul primar al comunei Vernești Constantin Opriș, și el viitor candidat li­beral-democrat, dar și ex-primarul comunei Viperești, Elvis Oprea, care își va încerca norocul, vara viitoare, tot sub umbrela partidului lui Tăriceanu.

Alegerea ALDE pentru comuna Viperești este cu atât mai inspirată, dat fiind că Elvis Oprea deține locul al doilea în cronologia primarilor buzoieni care… au ajuns la închisoare! Acesta a fost încarcerat, la jumătatea lunii aprilie 2013, la Penitenciarul Focșani, după ce Inspectoratul de Poliție al Județului a pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei de trei ani de închisoare pe care Justiția l-a emis pe numele acestuia, ca urmare a unei sentințe de condamnare definitivă și irevocabilă.

Aflat în funcție la data reținerii sale, Elvis Oprea a fost protagonistul unui flagrant organizat de procurorii anticorupție, el primind suma de 10.000 de lei, printr-un intermediar, din partea unui om de afaceri, căruia primarul îi promisese o ­ade­verință pe care acesta avea să o folosească la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. După arestare, primarul din Viperești avea să devină unul din cazurile speciale ale campaniei electorale pentru alegerile locale din 10 iunie 2012, el depunându-și candidatura pentru un nou mandat, ca independent, în timp ce se afla în arest.

Elvis Oprea este al doilea primar din județ care ajunge în spatele gratiilor, după Constantin Dragoe din Brăești, și acesta condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, tot de trei ani, pentru evaziune fiscală, tăieri ilegale de arbori și alte infracțiuni la regimul silvic, printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 31 ianuarie 2006.

Luat pe sus de procurori noaptea, în Săptămâna Mare

Problemele lui Elvis Eusebio Oprea au început în Săptămâna Mare a Paștelui din anul 2012, el fiind luat pe sus de procurori și reținut inițial 24 de ore pentru luare de mită. Odată cu el a fost ridicat și un anume Ilie Voicu, prin intermediul căruia primarul primise o șpagă în ­va­loare de 10.000 de lei de la un cetățean care, în prealabil, îi denunțase pe cei doi organelor de anchetă.

Conform probelor administrate de procurorii și polițiștii care au instrumentat cazul, povestea șpăgii de 10.000 de lei pretinse și ­pri­mite de primar începe în luna decembrie 2010, când un cetățean, care mai târziu avea să devină denunțător, i-a adresat o cerere de menținere a unui contract de arendă pentru o suprafață de 40 de hectare de pășune de pe raza comunei, contract ce fusese încheiat în luna ianuarie a aceluiași an.

Primarul s-ar fi arătat dispus să mențină contractul de arendă, însă  i-a pretins cetățeanului 10.000 de lei. Propunerea nu i-a fost făcută în mod direct acestuia, ci prin intermediul lui Ilie Voicu, tot acesta urmând a primi banii ce ulterior ajungeau la primar. Cetățeanul a solicitat un răgaz pentru a putea a aduna suma solicitată, iar în cursul lunii aprilie 2012 s-a adresat din nou primarului cu o solicitare privind elibe­rarea unei adeverințe ce îi era necesară pentru a-și depune la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură un dosar pentru obținerea subvenției pe anul respectiv. Conform datelor furnizate de anchetatori, Elvis Oprea a condiționat eliberarea ­ade­verinței respective în schimbul altor 20.000 de lei, tratativele fiind purtate prin mijlocirea aceluiași intermediar.

Acesta a fost momentul în care petentul s-a decis să îl denunțe pe primar. Prin urmare, a luat legătura cu polițiștii și procurorii, cărora le-a vorbit despre pretențiile  pe care primarul le avea de la el, acceptând să i se atribuie calitatea de denunțător în dosar și să participe la un flagrant.

Flagrantul a avut loc  noaptea, când denunțătorul a luat legătura cu intermediarul și i-a comunicat că are cei 10.000 de lei ceruți pentru menținerea contractului de arendă pe pășune. Și-au dat întâlnire, iar intermediarul a primit banii, pe care era scris MITĂ cu soluție florescentă, întreaga operațiune fiind monitorizată de anchetatori. Imediat ce intermediarul a primit banii, atât el, cât și primarul în numele căruia acționa, au fost reținuți  24 de ore de procurori, pentru luare de mită.

Dispus „să dea în gât”

Pe timpul executării pedepsei, Elvis Oprea a scris un text pe care l-a adresat redacției OPINIA, text în care își clama nevinovăția și se oferea ca, pentru o sumă de bani neprecizată în epistolă, să îi „dea în gât” pe cei despre care susține că ar fi pus la cale flagrantul în urma căruia stătea în pușcărie. Practic, fostul primar al comunei Viperești susținea că „nu a fost nicio luare de mită și niciun flagrant. În schimb, a fost o voință politică, pentru că așa e la noi, în România, Justiția”.

„M-am hotărât să vorbesc despre această înscenare, unde sunt implicate foarte multe nume sonore ale anului 2012, dar și ale prezentului. Voi spune toată povestea contra unei sume de bani, deoarece o duc foarte greu cu banii, iar soția mea nu are posibilitatea financiară să mă susțină la Pușcărie (…) Cred că sunt câteva nume, iar un asemenea reportaj ar avea un ecou în ziarul dvs (…) Scuzați-mi această slăbiciune, dar la pușcărie fără bani e foarte greu, dacă vreți vă dau și condițiile din Pușcărie (…) Vă promit un reportaj de excepție despre corupția la cel mai înalt nivel la Buzău, A.N.I. etc. Nu veți regreta”, scria Elvis Oprea.

2 Comentarii

  1. alde adună ceea ce a semănat!„alde dragomir, alde opriș, alde elvis etc. , tot unu și unu, buni la toate. Nici o șansă pentru viitorul nostru și al Văii Buzăului. Noroc cu câțiva cetățeni care au unele inițiative private și mai schimbă un pic fața unor locuri în curs de pustiire din lipsă de oameni. Nu aș fi crezut dacă nu m-aș fi dus recent în zonă cu unele probleme personale, ocazie cu care am auzit foarte des despre dorința tinerilor de a părăsi zona. Și ce zonă!!!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker