27 de ani
de presa libera
Luni, Octombrie 23, 2017 11:17 AM

Educatie

Patru proiecte în derulare la Şcoala Măgura, printre care şi un afterschool în colaborare cu Fundaţia eMag şi Flanco

de Cristian IONESCU
Educatie  |
04.10.2017, 00:00
2636

   Odată cu începerea noului an şcolar, reprezentanţii Şcolii Gimnaziale Măgura au făcut publice noile proiecte pe care le vor derula pe parcursul anilor următori. Este vorba despre patru proiecte prin care respectiva unitate de învăţământ îşi propune să se menţină la acelaşi nivel de performanţă care i-a adus anul trecut titlul de Şcoală Europeană.

 Lecţii de reciclare

   Primul proiect este „Cycling on nature’s wheels”, un proiect Erasmus+ ce se desfăşoară pe perioada 2017-2019 şi are ca participante şcoli din Cipru ( Gymnasium of Polis Chrysochous, Paphos – coordonator proiect), România (Şcoala Gimnazială Măgura, Buzău), Portugalia (Agrupamento de Escolas de Moure e Ribeira do Neiva), Italia (Istituto Comprensivo Monte Rosello Basso, Sassari), Polonia (Zespol Szkol Miejskich nr. 1 Grajewie), Grecia (11th Larissa Junior Highschool) şi Bulgaria (General Secondary School „Konstantin Velichkov”, Plovdiv). Având prevăzut un buget total de 18.345 de euro pentru Şcoala Magura, proiectul îşi propune, prin activităţile planificate, sporirea abilităţilor privind practicile de reciclare şi consumul de energie, precum şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, reducerea tendinţelor negative şi promovarea valorilor educaţionale într-un mediu sănătos. 

Reducerea abandonului şcolar

   Cel de al doilea proiect, „Învăţare creativă pentru o şcoală incluzivă”, tot în cadrul Erasmus+, se desfăşoară în perioada 1.06.2017 – 30.11.2018 şi are ca obiective principale motivarea pentru învăţare şi atragerea elevilor şi părinţilor către şcoală, creşterea calităţii mediului educaţional şi transmiterea valorilor şi modelelor europene întregii comunităţi educaţionale. Proiectul îşi propune realizarea a nouă mobilităţi prin participarea cadrelor didactice la activităţi de formare care vin în sprijinul soluţionării nevoilor identificate ale şcolii. Mobilităţile se vor desfăsura în cadrul diverselor instituţii din ţările participante: Olanda (Quarter Mediation, Partner în Life long Learning), Cipru (Edu2grow) şi Malta. Activităţile prevăzute în cadrul acestor mobilităţi vizează obţinerea unor rezultate privind scăderea numărului de absenţe şi reducerea/eliminarea situaţiilor de abandon scolar, dezvoltarea competenţelor de aplicare a metodelor creative şi transferul incluziunii ca valoare europeană întregii comunităţi.

Diminuarea fenomenului de agresiune

    Un alt proiect Erasmus+ ce se va desfăşura la Şcoala Gimnazială Măgura în perioada 2017-2019 este „Stop bullying – Take a stand and lend a hand” şi are drept coordonator chiar unitatea şcolară în cauză. În cadrul acestui proiect, partenerii sunt şcoli din Franţa (College Gerard Philippe, Pessac), Italia (Istituto Comprensivo Di Altopascio), Polonia (Szkola Podstawowa nr 2 Rzeszów), Slovacia (Cirkevne gymnazium sv Mikulasa) şi Portugalia (Agrupamento de Escolas João da Silva Correia). Obiectivele acestui proiect sunt diminuarea valorilor reprezentative pentru fenomenul de agresiune cu cel puţin jumătate din nivelul actual, îmbogăţirea relaţiilor umane în ceea ce priveşte învăţarea prin colaborare şi cultivarea respectului şi respectarea valorilor europene ale demnităţii, egalităţii şi drepturilor omului.

   Rezultatele scontate în urma activităţilor prevăzute de acest proiect cu un bugetul total de 23.270 euro pentru Şcoala Măgura sunt dezvoltarea abilităţilor specifice muncii în echipă şi învăţării colaborative, scăderea semnificativă a numărului de agresiuni de orice natură, dobândirea unor abordări pedagogice menite să combată agresiunea şi lărgirea orizontului cultural care să permită relaţionarea cu ceilalţi într-o manieră modernă, europeană.        

Masă caldă pentru elevi săraci

   Pe parcursul anului şcolar 2017-2018 se va desfăşura, de asemenea, şi un proiect naţional de tip afterschool „O nouă şansă”, în colaborare cu Fundaţia eMag şi Flanco, cu un buget total de 9.000 de euro. Proiectul are ca scop susţinerea învăţământului la nivelul localităţii, prin implicarea locală a profesorilor şi autorităţilor. Prin implementare, se urmăreşte asigurarea sprijinului copiilor aflaţi în dificultăţi de ordin şcolar şi social, prin furnizarea de ore suplimentare de pregătire teoretică, asigurarea unei mese calde şi a rechizitelor şcolare şi materialelor necesare acestui deziderat.

Comentarii

Iată (05 Oct, 20:47)
ionescu o.

Iată un exemplu demn de luat în seamă! Felicitări inițiatorilor!

Raspunde

Stiri Agerpres

Muzicianul australian George Young, 'mentorul' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani
Luni, Octombrie 23, 2017 11:02 AM

Muzicianul australian George Young, cunoscut ca 'mentor' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani, potrivit unui anunț difuzat luni de legendara trupă de hard rock, citat luni de AFP.

MDRAPFE: AM POIM - proiecte de 69 milioane euro referitoare la ocrotirea ariilor naturale protejate
Luni, Octombrie 23, 2017 11:00 AM

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (AM POIM) a primit, până la 16 octombrie, 62 de proiecte, în valoare totală eligibilă de 69 milioane de euro, care vizează elaborarea planurilor de management, seturilor de măsuri de conservare, planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate, informează un comunicat al MDRAPFE transmis luni AGERPRES.

Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a coborât pe locul 78
Luni, Octombrie 23, 2017 10:56 AM

Tenismanul român Marius Copil a coborât patru locuri și se află pe poziția a 78-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni.

PORTATIV ROMÂNESC: Bianca Ionescu
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Soprana Bianca Ionescu s-a născut la 20 mai 1961. A absolvit Liceul de muzică nr.1 din București în 1978, apoi a urmat cursurile Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu", la clasa de canto a Artei Florescu, absolvind facultatea în 1983, potrivit site-ului www.opereta.ro.

Auto: Verstappen a calificat drept "stupide deciziile care ucid Formula 1" după penalizarea sa
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a denunțat, duminică, decizia juriului Marelui Premiu al Statelor Unite care l-a penalizat cu cinci secunde și a fost privat de locul al treilea pe podium, apreciind că "aceste decizii stupide ucid Formula 1", a spus el cu regret.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Oct, 08:50 Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice este „apă de ploaie”!
Pixelu cu prosteli a comentat pentru articolul Buzoienii, deschizători de drumuri? Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice ar putea deveni lege:
UAT Municipiul Buzău (Primăria Municipiului Buzău), acționarul majoritar al Companiei de Apă Buzău S.A., dă dovadă de maximă ipocrizie. Dacă Toma ar dori ca buzoienii să beneficieze de tarife mai mici atunci ar renunța la redevența de 1% pe cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească operatorul acționarilor și care este parte integrantă în algoritmul de calcul al tarifului perceput de operator. Peste tot, în țările suverane, se adoptă principiul non-profitului în administrarea utilităților publice. Doar în țări asociate neocolonialismului se mai întâlnesc contracte de parteneriat public privat sau contracte de concesiune. În cazul nostru, ca să nu bată la ochi, le-au botezat contracte de delegare.
În Contractul de Delegare la Art. 39-2. (pag.34) găsim un text legat de redevență. Ce caută redevența de 1% pe cifra de afaceri? Chipurile primăria se luptă pentru tarife mai mici pentru populație dar vrea o parte din profitul operatorului unde este acționară, profit care se obține tocmai de la populație. Ce dovadă mai clară de prosteală vreți!
23 Oct, 02:09 Actuala stagiune - revitalizare teatrală sau menţinerea aceluiasi fundal cenuşiu?
Nik Şimandan a comentat pentru articolul „Tele-Encounters”, proiectul Teatrului „G. Ciprian”, o premieră mondială lansată în prezenţa partenerilor din Spania şi Portugalia:
Dar mai mult teatru, la nivel de institutie profesionistă de spectacole, când o sa avem? Stie cineva, la aceasta oră , ce proiecte ne oferă Teatrul "George Ciprian"în actuala stagiune? Vom asista la vreo premieră...proprie? Când? Că doar stagiunea s-a deschis demult - cel puţin la celelalte teatre similare din ţară. Nu există niciun panou sau afişier care să menţioneze măcar un spectacol teatral pe săptămână, ca ofertă pentru marele public -aşa cum s-ar cuveni din partea acestei importante instituţii cu profil educaţional expres!
22 Oct, 16:24 Sigur
Eu a comentat pentru articolul Catedrala Arhiepiscopală, prădată de hoți. Ce sumă au sustras:
Sigur e unul școlit la pușcăriile țării, trăit în mizerie, eliberat înainte de termen și care are ceva habar de furtul bine acoperit...
Google PageRank Checker