Vrei bună-dispoziţie alături de patru comedianţi ce şi-au dovedit talentul la iUmor? Atunci trebuie să îţi aduni gaşca şi să petreci seara de vineri, 26 octombrie, la Clubul No Limit, de la ora 20,00, la o porţie de stand-up comedy cu Coco & Bobo, Petrică şi Gabriel. Dacă numele lor nu îţi sună cunoscut, atunci îţi spunem de unde ar trebui să îi recunoşti.

Coco Marinescu este unul dintre cei mai apreciaţi concurenţi de la „iUmor”, care a reuşit să facă senzaţie cu numărul său de stand-up comedy, prestaţie ce i-a asigurat un loc de coprezentator în echipa emisiunii de pe Antena 1.

Premii la festivalurile de stand up comedy

Un povestitor desăvârşit, Adrian Lungu, sau Adi Bobo după numele de scenă, a susţinut nenumărate spectacole, cucerind publicul prin energia şi naturaleţea sa. A avut spectacole în toată ţara şi nu are de gând să se oprească decât pe la… 93 de ani, spune el! Este energic şi pătimaş în ceea ce face, un comediant 100% bio, care te va cuceri cu naturaleţea sa pe scenă. Printre premiile câştigate până acum se numără locul I la  Festivalul Naţional de Stand Up Braşov în anul 2015, locul I la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor de la Târgu Mureş în anul 2010, locul III la Festivalul Naţional de Stand Up Comedy în anul 2013 şi locul II la Festivalul Internaţional de Stand Up Comedy Cluj în anul 2013, plus Premiul special al bloggerilor din Cluj.

Cel de-al treilea comediant prezent în spectacolul de la Buzău este Petrică Istoc; el vine tot de pe scena iUmor, unde s-a remarcat prin glume despre Moş Crăciun, echipa naţională şi nu numai.

Cel de-al patrulea comediant este Gabriel Dinu,  semifinalist iUmor, cunoscut şi ca baiatul „grăsuţ, simpatic şi cu mare succes la femei!”. Te va cuceri cu accentul său, cu energia sa şi prin modul său total ne­bun de a vorbi despre lucrurile ce ne încojoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.