Administraţia municipiului Buzău va face joi un pas important în proiectul pri­vind înfiinţarea unei pieţe de gross pentru produse ro­mâneşti. Consilierilor locali li se cere acordul pentru solicitarea trecerii din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne, în domeniul public al municipiului şi administrarea CLM, a unui teren de 12 hectare aflat la ieşirea din Buzău spre Brăila unde urmează să fie amenajată piaţa. Terenul este al Jandarmeriei şi se află vizavi de benzinăria Petrom, între Restaurantul Muşatinii şi Soufflet Malţ, iar reprezentanţii MAI au comunicat încă de la începutul anului trecut un acord de principiu pentru transmiterea imobilului în discuţie către municipalitatea buzoiană. O dată transmisă solicitarea CLM către Ministerul Afa­ce­rilor Interne, următorul pas este emiterea unei hotărâri de Guvern pentru trecerea terenului în cauză din domeniul public al sta­tu­lui în domeniul public al municipiului Buzău.

„În toată România nu e acum aşa ceva. Ar deservi nu doar Buzăul, ci şi judeţele vecine, Ialomiţa, Brăila, Galaţi. (…) Va avea logistică de frig, astfel încât produsele să fie ţinute perioade lungi. În acest fel, legumicultorii şi pomicultorii nu vor mai fi nevoiţi să-şi vândă marfa pe preţuri de nimic, pentru că altfel li se strică marfa. În acest fel se vor aduna aici şi cantităţi mari, de la mai mulţi producători, aşa cum cer hypermarketurile. Bu­zăul e un oraş de tranzit, avem loc şi pentru o parcare mare, ideea e una feza­bilă…”, preciza primarul Constantin Toma la momentul prezentării strategiei de dezvoltare a municipiului până în 2030.

Ideea înfiinţării la marginea oraşului a unei pieţe de gross a pornit de la rea­lizările Staţiunii de Cer­ce­tare şi Dezvoltare Legumicolă Buzău, precum şi din dorinţa de a sprijini numeroşii producători de fructe şi legume din judeţ, care se plâng că nu au unde să-şi valorifice marfa, pe care ajung, uneori, să o arunce. Municipalitatea a identificat imediat terenul pe care ar putea fi amenajată o astfel de locaţie, dar proiectul nu îşi propune doar înfiinţarea unei pieţe. Aici s-ar putea realiza inclusiv expoziţii ale legumicultorilor din judeţ şi ar putea funcţiona pe tot parcursul anului, având în vedere că spaţiul va fi unul închis care va fi dotat corespunzător păstrării produselor atât pe timpul verii cât şi iarna.

O facultate şi o bancă de gene

Totodată, se ia în calcul înfiinţarea unei facultăţi de stat la Buzău. În acest sens, cercetătorul Costel Vânătoru a purtat discuţii cu reprezentanţii Facultăţii de Horticultură, cărora le-a prezentat câteva dintre atuurile Buzăului, şi anume ferma pomicolă Istriţa, cea vini-viticolă Pietroasa şi Sta­ţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă. Ideea înfiinţării bursei de legume şi fructe la Buzău este susţinută şi de ing. dr. Costel Vânătoru de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă. Autorităţile locale au în plan şi amenajarea unei Bănci de Gene, unde să fie prezervate seminţele tuturor plantelor care cresc la Buzău.

Legumicultorii buzoieni sunt recunoscuţi pentru produsele lor de o calitate deosebită iar piaţa de la Buzău ar putea deveni o sursă de aprovizionare importantă pentru toate judeţele cu care se învecinează.

Zona unde a fost identificat terenul este potrivită pentru că se află foarte aproape de drumul către Brăila şi Galaţi şi de pasarela către Zona Industrială.

Odată cu inaugurarea podului de la Vadu Paşii şi a centurii de est, ar fi creată şi legătura cu Moldova, care ar scuti autovehiculele să străbată o parte din oraş.

DISTRIBUIȚI
loading...