26 de ani
de presa libera
Miercuri, Februarie 22, 2017 03:39 AM

Politic

Parlamentarii PMP Buzău: ,,Audierile în comisii ale noilor miniştri, un abuz fără precedent“

de Călin BOSTAN
Politic  |
09.01.2017, 00:00
288

    O mare dezamăgire, astfel a caracterizat Dorin Bădulescu, senator al Partidului Mişcarea Populară aflat la primul mandat de parlamentar, impresia lăsată de sesiunea extraordinară a Legislativului de săptămâna trecută. De altfel, atât el, cât şi liderul PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, au acuzat majoritatea parlamentară PSD-ALDE de abuz în ceea ce priveşte audierile miniştrilor Cabinetului Grindeanu, care, pentru prima oară în ultimii 27 de ani, au avut limită de timp pentru fiecare comisie, respectiv 30 de minute pentru fecare aspirant la un fotoliu ministerial. 
   ,,În plen, s-a discutat mai mult pe tema programului de guvernare, pe care noi, parlamentarii, l-am primit marţi, la ora 15,00, în condiţiile în care miercuri la prânz era programat votul. Partidul Social Democrat nu a făcut decât să asculte problemele românilor, să le strângă într-un power-point căruia i-au spus «program de guvernare>, fără a da şi soluţii de realizare a acestor obiective. De exemplu, la Sănătate, nu se spune niciun lucru despre natalitate, nu se dă nicio cifră şi niciun termen la Educaţie, la Sport se spun aceleaşi vorbe ca şi acum patru ani, şi apoi ne mirăm că ne facem de râs la Olimpiadă, iar în ceea ce priveşte Agricultura, nu se spune nimic despre vânzarea de terenuri către străini”, a spus deputatul Adrian Mocanu.
   La rândul său, senatorul Dorin Bădulescu a precizat că, la rândul său, ca membru în Comisia de muncă a camerei superioare a Parlamentului, a pus trei întrebări ministrului Muncii – ,,care a venit la comisie pentru a citi din programul de guvernare, s-a şi bâlbâit, ca dovadă că era la prima citire”-, întrebări rămase fără răspuns, întrucât puţinul timp avut la dispoziţie  a fost consumat cu întrebările adresate colegilor din PSD care au ridicat probleme ştiute dinainte. Bădulescu spune că cele trei întrebări se refereau la provenienţa fondurilor pentru realizarea obiectivelor propuse, la situaţia adulţilor cu dizabilităţi, dat fiind că în programul de guvernare se vorbeşte exclusiv despre copiii aflaţi în asemenea situaţii, şi la o eventuală intenţie de modificare a legislaţiei privind ajutoarele sociale.  

 

Comentarii

Comentariile lui Mocanu si Badulescu (11 Jan, 18:07)
Mesterul

Domnilor ati mostenit de la Basescu saminta de scandal, faceti Buzaul de ras. Daca sunteti continuu Gica contra nu veti reusi sa invatati nimic din democratie. si va asigur ca la alte alegeri buzoieni nici nu se uita pe lista unde sunteti.

Raspunde
refertor la pmp-i (11 Jan, 19:52)
gg

Prosti ati fost si sunteti inca , Ve-ti fi in neamul romanesc! Dar nimeni nu mai nemernic, Ca si slugoiul lui Basescu ps.Exceptie face muzgoc

Raspunde

Stiri Agerpres

Campanie pentru alegerile prezidențiale din Franța: Macron pierde din avantajul în sondaje
Miercuri, Februarie 22, 2017 02:07 AM

Două dintre cele mai recente sondaje de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din Franța arată că Emmanuel Macron (foto) se află la egalitate cu Francois Fillon, relatează Reuters. Un al treilea sondaj îl cotează pe candidatul de centru chiar mai slab decât pe fostul premier conservator.

Un britanic eliberat de la Guantanamo a comis un atentat sinucigaș în Irak (presă)
Miercuri, Februarie 22, 2017 01:42 AM

Autorul unui atentat sinucigaș împotriva forțelor irakiene de lângă Mosul era un cetățean britanic, fost deținut la Guantanamo (foto), potrivit postului BBC, preluat de DPA.

Brexit: Reprezentanții Londrei se angajează în dialoguri bilaterale
Miercuri, Februarie 22, 2017 00:58 AM

Premierul britanic Theresa May l-a primit marți la Londra pe Emanuel Macron (foto), candidat de centru la președinția Franței, pentru a discuta despre retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează AFP.

Fotbal: Atletico Madrid, cu un pas în sferturile Ligii Campionilor, după 4-2 cu Bayer, la Leverkusen
Miercuri, Februarie 22, 2017 00:19 AM

Atletico Madrid a făcut un pas important spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marți seara, grație victoriei cu scorul de 4-2 pe terenul formației germane Bayer Leverkusen, în prima manșă a optimilor de finală.

Fotbal: Manchester City - AS Monaco 5-3, în optimile Ligii Campionilor, după un meci spectaculos
Miercuri, Februarie 22, 2017 00:01 AM

Manchester City a învins cu scorul de 5-3 (1-2) formația AS Monaco, marți seara, pe teren propriu, la capătul unui meci cu răsturnări spectaculoase de scor, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
21 Feb, 19:39 Adevarul, adevarat!
Neacsu Daniel a comentat pentru articolul Scandal la Liceul „Radu Vlădescu“ din Pătârlagele după reducerea numărului de clase:
Ceea ce nu vor sa inteleaga cei din Isj este faptul ca in zona sunt copii atat pentru cele 4 clase de la LTRV cat si pentru clasele de la LTNI Nehoiu si cele de la Lic. teh. Ptg, ba chiar si mai multi, deci reducerea nu era necesara la acest liceu.
21 Feb, 18:24 Pacat
Alex a comentat pentru articolul Scandal la Liceul „Radu Vlădescu“ din Pătârlagele după reducerea numărului de clase:
Nu se poate compara Liceul Tehnologic cu Liceul Teoretic din Patarlagele, cum nu se poate compara nici cu cel din Nehoiu. Elevii mai buni din Nehoiu vin sa invete carte la liceul de traditie din Patarlagele. Reducerea claselor la liceu, inseamma pierderea unor copii buni care se vor duce la tehnologic. Treaba e clara, TARA TE VREA PROST ,esti mai usor de manipulat.
21 Feb, 17:06 concurs
corect a comentat pentru articolul Val de demisii, la Buzău, în rândul noilor directori de şcoli după nota minstrului Educaţiei:
Asta asa este...e Romania, doar.Toti vrem nimeni nu face nimic.Cati dintre cei de aici ar avea curajul sa facă unmemoriu si sa meargă la isj cu tv , mai departe la minister...cum au făcut cu protestele jos Grindeanu?!
Google PageRank Checker