Educație

Orele de sport ar putea fi predate de învățători de 68 de ani. 150 de profesori buzoieni amenință cu proteste

UPDATE: Ministerul Educației retrage propunerea de a elimina profesorii de sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a. “Având în vedere faptul că proiectul conținea o serie de aspecte insuficient fundamentate, acesta a fost retras și va fi reanalizat de specialiștii în domeniu”, anunță Ministerul, într-un comunicat de presă.

ȘTIREA INIȚIALĂ:Ministerul Educației vrea să scoată orele de ­Edu­cație fizică de la clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, potrivit unui ordin de ministru care urmează să fie discutat astăzi, 14 februarie, la ședința Comisiei de Dialog Social, sediul Ministerului Educației Naționale. Orele de Educație Fizică ar urma să fie înlocuite cu cele de „Joc și Mișcare” la clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, materia ce ar fi predată de învățători, nu de profesori de sport.

Vestea acestei ­pro­puneri a pus pe jar profesorii de sport. La Buzău, Sindicatul Învățământului Preuniversitar anunță că, dacă propunerea va fi menți­nută, peste 150 de profesori de sport din județ sunt pregătiți să protesteze în stradă.

Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a declarat miercuri că nu știe despre o asemenea propunere, motiv pentru care sindicaliștii buzoieni cer demiterea responsabililor care au luat decizia înlocuirii orelor de sport fără a anunța ministrul. Totuși, Iulian Cristache, preșe­din­tele Federației de Părinți din Preuniversitar, a confirmat pentru Edupedu.ro planurile ministrului Ecaterina Andronescu de a elimina orele de Educație fizică, spunând că a fost anunțat în cursul zilei de luni de această propunere.

„Vor să facă economie. Doar la Buzău vor dispărea 50 de posturi”

Propunerea vine la ­su­gestia Institutului de Științe ale Educației, care motivează că modificarea vine în contextul în care „există semnale din partea cadrelor didactice, părinților și a directorilor cu privire la dificultățile de adaptare a copiilor în primii ani de școală la disciplina Educație fizică”.

„Dacă mâine (n.r., joi) ordinul acesta trece, dar eu am fost asigurat că nu va figura nici pe ordinea de zi, vineri, vom fi câteva sute, dacă nu chiar câteva mii, de profesori în fața la Ministerul Educației. Buzăul este deja pregătit să participe la protest cu peste 150 de profesori. Dacă ministrul Educației spune că nu știe nimic de această ­pro­punere, trebuie să îl ia în minutul 2 pe secretarul de stat sau pe cine s-a ocupat de asta și să îl pună pe liber”, a declarat pentru OPINIA liderul Sindicatului Învăță­mântului Preuniversitar (SÎP) Buzău, Ion Dobre, profesor de sport.

Dincolo de explicațiile publice, se pare că în rea­litate reducerea orelor de sport la clasele 0-II urmă­rește doar reducerea plăților. „Financiar, sunt niște ore pe care nu le mai plătești. <Ele trec la Joc și Mișcare>, adică vor fi predate de învățător; nici cu aceste ore, norma învățătorului nu depășește 18 ore, deci pe ei nu îi plătești în plus, dar scapi de o plată, și anume plata profesorilor de Sport din primar“, au explicat pentru Edupedu.ro specialiști apropiați de Ministerul Educației.

„Vor să facă economie. La Buzău vor dispărea 50 de posturi în urma acestei măsuri; dacă s-ar pune în aplicare”, precizează Ion Dobre.

Învățători de 68 de ani care predau „Joc și Mișcare”?!

Alte întrebări care se pun dacă această ­pro­punere rămâne în picioare sunt cele referitoare la ora de „Joc și Mișcare”.

„Au introdus de câțiva ani această disciplină dar, de la ce au propus ei inițial, acum a ajuns ceva care rămâne la aprecierea fiecărui învățător. Nu se mai spune nimic despre susținerea orei în aer liber. Probabil vor fi făcute în clasă. Trebuie să luăm însă în calcul că, la o oră de sport, cel care predă trebuie să aibă un echipament, să fie într-o anumită stare fizică, să aibă o pregătire. Ce te faci când învățătorul are o anumită vârstă? Gândiți-vă că acum legea dă voie doamnelor să stea până la 68 de ani în învățământ! Probabil în astfel de cazuri orele de sport s-ar transforma în ore de matematică etc.”, a mai declarat pentru OPINIA liderul SÎP Buzău.

Potrivit hotnews.ro proiectul de ordin prevede că elevii de la clasele pregătitoare și întâi vor avea câte două ore din disciplinele ,,Joc și Mișcare” și ,,Muzică și Mișcare”. Elevii de clasa a doua vor avea o oră de Educație fizică, și nu două cum e în prezent, o oră de ,,Joc și Mișcare” și două ore de ,,Muzică și Mișcare”.

Un comentariu

  1. Domnul Dobre isi apara semenii !!! adica colegii de sport !!! Nu stim daca a fost atit de vehement cind s au scos din programele scolare ore de chimie , fizica , lb romana etc Sunt multe de spus pentru cei care stiu cu ce se mananca invatamintul !!! De ce se arunca in circa invatatorilor cind acestia au facut si sport cu elevii generatii intregi !!! si slava D nului ce generatii !!!!!!!!!!!!!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker