Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a confirmat, vineri, la Buzău, că a fost începută urmărirea penală in rem în privinţa sesizării pe care a făcut-o împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ,,privind posibila infracţiune de trădare”; el a menţionat, totodată, că va pune la dispoziţia procurorului informaţiile pe care le deţine.

,,Procurorul sau procurorii probabil consideră că trebuie cercetate faptele, nu ştiu dacă vor exista, dacă voi fi convocat, mă voi duce să pun la dispoziţia procurorului informaţiile pe care le deţin, pe care în mare parte le-am prezentat în cuprinsul sesizării”, a declarat Ludovic Orban. El a menţionat că, practic, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privitor la fapte săvârşite de Dăncilă şi Dragnea care ar putea să întrunească elementele constitutive a patru infracţiuni.

,,Prima, infracţiunea de difuzare de informaţii cu caracter de secret (…) Domnul Dragnea a difuzat informaţii dintr-un memorandum care fusese declarat secret de guvern. A doua posibilă infracţiune este infracţiunea prevăzută în Legea răspunderii ministeriale, art. 8, alin. 1, care spune despre refuzul de a informa preşedintele României atunci când se comit fapte sau se iau decizii care afectează interesele statului (…) A treia infracţiune posibilă este cea de uzurpare a funcţiei; atât Constituţia, cât mai ales decizia Curţii Constituţionale nr. 683 au statuat că cel care conduce politica externă a României este preşedintele României, guvernul având un rol executiv, un rol tehnic, un rol de aplicare a politicii externe, nicidecum un rol decizional”, a spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL susţine că ,,cea de-a patra infracţiune este şi cea mai importantă, căci afectează interese fundamentale ale statului pentru interese personale”: ,,A patra este numai chestiunea legată de trădare, cum altcumva se cheamă fapta unui lider care pentru interesele personale, a lui Dăncilă şi a lui Dragnea, de a obţine relaţii mai bune în plan personal, ­sa­crificând interese fundamentale ale României, distrugând punţi construite în zeci de ani de diplomaţia românească, făcând praf toate relaţiile bune pe care le-am avut de-a lungul timpului, mai ales punând România într-o postură faţă de parteneri de-ai noştri cu care de-a lungul timpului am avut relaţii prieteneşti, mă refer la partenerii din UE, din lumea arabă, afectând interese fundamentale ale statului pentru interese personale”, a precizat Orban.

Liderul liberal a afirmat că nu se află la prima sesizare de acest fel: ,,Nu este prima oară; împreună cu Mona Muscă am depus plângere penală împotriva lui Adrian Năstase în perioada în care acesta era prim-ministru PSD şi era la apogeul puterii, privitoare la casa din Zambaccian; ulterior plângerea s-a transformat într-un dosar şi domnul   Năstase a fost condamnat. Am mai depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte tot împotriva unui prim-ministru, preşedinte PSD, Victor Viorel Ponta, o sesizare pentru fals şi uz de fals în declaraţia de avere în perioada campaniei electorale, când Victor Ponta a trecut doar trei din cele şapte case”, a mai spus ­li­derul Partidului Naţional Li­be­ral, Ludovic Orban.

 

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Odată și odată, tot trebuie să iasă mizeria de sub preș, la suprafață.Nu fac politică, dar o părere personală, pot avea. Bine că, măcar, mai adie puțin „briza opoziției” prin parlament, altfel se duce de râpă toată democrația(aia neînțeleasă de foști activiști și urmașii lor).

  2. Mă aștept la o plângere penală din partea lui Orban pentru că am îndrăznit să fac comentarii în publicația Opinia, altele decât cele sugerate de politica editorială a publicației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.