După o lună şi jumătate de amânări, un complet al Judecătoriei Buzău a decis, în sfârşit, să ia măsurile de siguranţă care se impuneau demult în cazul celebrului Ducu Raţă, cel care în 2014, licean fiind, ataca o tânără de 24 de ani în scara unui bloc din municipiul Buzău, iar la sfârşitul anului trecut a comis-o din nou.

„În baza art. 568 alin. 4 Cod procedură penală, admite sesizarea Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca. Dispune înlocuirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, prev. de art. 109 Cod penal, dispusă faţă de intimatul Raţă Ducu, prin sentinţa penală nr. 877 din 01.10.2014 , pronunţată de Judecătoria Buzău, cu mă­sura de siguranţă a internării medicale prev. de art. 110 Cod penal“, se menţionează în soluţia din 8 martie a Judecătoriei Buzău.

Ducu Raţă va rămâne internat până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări. Acesta nu va putea fi ţinut la Psihiatrie pe viaţă.

Ultima faptă a comis-o la sfârşitul anului trecut, în seara de Crăciun, când a tăbărât peste o tânără de 34 de ani, la nici trei luni după ce Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca cerea în instanţă înlocuirea/încetarea măsurii obligării la tratament luată faţă de el, măsură dispusă de judecătorii care l-au condamnat pentru agresiune sexuală la 1 an şi patru luni închisoare cu executare şi obliga provizoriu inculpatul la tratament medical de specialitate, până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, tratament efectuat în timpul executării pedepsei închisorii.

După ultimul atac, din seara de Crăciun, Spitalul de Psihiatrie a mers iar în instanţă şi a cerut înlocuirea/încetarea măsurii obligării la tratament a individului, cu măsuri speciale de siguranţă în cazul său.

Reamintim că în 2014, în timp ce era elev în ultimul an la un liceu din municipiul Buzău, Ducu Raţă a agresat sexual o tânără de 24 de ani, pe care  perversul a urmărit-o până în scara blocului şi a atacat-o înai­nte să intre în lift. Fata a scăpat doar cu hainele sfâşiate, deoarece agresorul a fost pus pe fugă de vecini. Fata de 24 de ani se întorcea de la o întâlnire, când, pe casa scării, înainte să intre în lift, a fost tăbărâtă de un necunoscut. Aproape două minute a durat lupta cu agresorul, care apucase să-şi imobilizeze victima. ,,Am intrat în bloc, iar el în urma mea. M-a prins cu braţele, strâns, eu am început să ţip, a continuat să îmi dea pantalonii jos, apoi am căzut şi am încercat să îl lovesc cu picioarele”, spune tânăra atacată agresată. Mama victimei a observat de la geam că fata ei era urmată îndeaproape de un individ, însă nimic nu îi trăda acestuia intenţiile.

Nu era la prima abatere, ci la a patra de acest fel, însă nimeni nu a considerat că adolescentul poate fi un pericol public.

După un proces destul de scurt, individul a fost condamnat la închisoare cu executare, dovadă că din expertiza psihiatrică efectuată în cauză a reieşit că Ducu Raţă a comis fapta cu discernământ. A fost, totuşi, obligat la tratament de psihiatric pe perioada detenţiei, însă apucăturile individului nu au leac şi la un an după ce a fost eliberat din închisoare a revenit la obiceiurile vechi.

Culmea, la momentul reţinerii, în 2014, profesorii lui ar fi declarat că Ducu Raţă nu a pus niciodată probleme în liceul în care învăţa. El a ajuns în Liceul ,,Costin Neniţescu”, în clasa a 9-a, de la Seminarul Teologic, iar cu un an mai devreme a solicitat o întâlnire cu psihologul şcolii.

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. mama sa fiind procuroare normal il baga la nebuni 2 – 3 luni si dupa gata in libertate… dar poate o sa aibe ducu rata grija si de fiica / sotia domnului judecator … sa se invete minte cu relatiile .. e a 4-5a abatere , ar fi trebuit sa i se taie penisul .. sau puscarie 20 de ani

  2. psihiatrie internare !!! numai smecherii ,individul trebuie inchis pe viata, i _a apucat internarea pe judecatori …. rusine … asta e un drogat care merita sa fie inchis pe viata.

  3. El se crede berbec, atata minte are. Cum vede o tanara, poate si cu cele batrane incearca sa le „inghesuie” undeva. Exista atata cerinta si oferta si atatea care doresc iubire si el vrea un viol. Este cu adevarat un berbec. Sunt in varsta si tot as gasi ceva , facut fara fortare, si el un tanar simpatic sa faca acest abuz, este scandalos este o atitudine de om pro?t. Trebuie inchis sau castrat, facut eunuc, ca alminteri in prostia lui de berbec , va face alte si alte necazuri.

Comments are closed.