Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj Napoca!

• Universitatea Cluj – HC Buzău 25-31 (9-17)

O nouă victorie extrem de prețioasă pentru handbaliștii de la HC Buzău! Al treilea succes din ultimele patru etape a venit miercuri seară, așa cum era de așteptat, pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj, formație fără niciun punct și deja condamnată la ­re­trogradare. Din fericire, pentru elevii lui Eliodor Voica n-au fost probleme în această deplasare contând pentru etapa a 19-a, iar victoria s-a conturat încă din startul partidei, ­dife­rența de valoare fiind mult prea evidentă pentru a lăsa loc vreunei surprize.

Doar egalați în câteva rânduri, buzoienii au condus în permanență pe tabelă, avansul crescând simțitor în a doua jumătate a primei reprize, încheiată de HC Buzău cu un avantaj mai mult decât confortabil, 17-9. Fără istoric a fost și repriza a doua, oaspeții păstrând aceeași diferență până pe final, când clujenii au marcat de două ori la rând: 25-31, rezultat la capătul celor 60 de minute. HC Buzău are acum 15 puncte, zestre pe care o poate îmbunătăți etapa viitoare, miercuri, când la Sala Sporturilor vine CSM Bacău. Un alt meci de totul sau nimic!

Marcatori HC Buzău: Ibrahima Diaw – 6 goluri, Mihai Asoltanei – 6 goluri, Petru Stroe – 5 goluri, Andrei Grasu, Marius Anton, Liviu Mironescu, Robert Burlacu – câte 3 goluri, Claudiu Șimicu și George Scarlat – câte 1 gol

Liga Națională, Etapa a 19-a, rezultate:

CSM Bacău – Dinamo București: 23-35

Politehnica Timișoara – Dobrogea Sud Constanța: 27-30

CSM București – Stea­ua București: 25-28

CSU Suceava – Minaur Baia Mare: 30-24

Universitatea Cluj – HC Buzău: 25-31

CSM Făgăraș – Dună­rea Călărași: 22-24

CSM Focșani – Potaissa Turda – s-a disputat joi seară

Clasament

  1. Constanța 45 p.
  2. CSM București 40 p.
  3. Dinamo 39 p.
  4. Turda 39 p.
  5. Călărași 39 p.
  6. Steaua 35 p.
  7. Timișoara 34 p.
  8. CSM Focșani 31 p.
  9. Baia Mare 21 p.
  10. CSM Făgăraș 17 p.
  11. HC BUZĂU 15 p.
  12. CSU Suceava 14 p.
  13. CSM Bacău 12 p.
  14. U Cluj 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker