UPDATE (ora 13.50): „Mă bucur că s-a făcut dreptate pentru că am muncit foarte mult. În plus, ieri în consiliul de administrație mi s-a respins dreptul la gradație de merit, invocându-se probabil calificativul „nesatisfăcător”. Asta deși eu nu am depus dosarul ca manager, ci ca profesor. Sunt profesor la Liceul Pedagogic și am obținut premii naționale… Era o nedreptate ca munca de 31 de ani a unui om să fie aruncată la gunoi”, a declarat Daniela Palcău.

UPDATE (ora 13.20): „Nu știu câte procese să mai câștigăm ca să ne lase să lucrăm. În ceea ne ne privește, urmează să trimitem către Ministerul Educației decizia instanței pentru ca ministrul să ia act de ea. Dacă aceste schimbări la conducerea Inspectoratului Școlar au afectat managementul instituției? Da. Au afectat grav funcționarea instituției. De exemplu, noi am derulat un proiect pentru formarea profesorilor din mai multe școli. Au trecut trei luni de atunci și echipa care ne-a înlocuit la conducerea inspectoratului nu a vrut să facă nimic în acest proiect”, a declarat Florina Stoian.

UPDATE (ora 13.12): „Din punctul meu de vedere s-a reparat o injustiție. Alte comentarii în acest moment nu vreau să fac”, a declarat Nela Wamsiedel după aflarea deciziei instanței.

UPDATE (ora 13.00): Curtea de Apel Ploiești a admis în urmă cu puțin timp și cealaltă cerere a șefelor IȘJ Buzău. Florina Stoian, Nela Eamsidel și Daniela Palcău se pot întoarce de mâine pe funcțiile din care au fost suspendate prin ordin al ministrului Educației, în luna aprilie a acestui an. Decizia de suspendare a executării ordinului în cauză este executorie de drept.

Admite acţiunea precizată. Dispune suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Ordinul Ministrului nr. 3541/11.04.2018, Ordinului Ministrului nr. 3542/11.04.2018, Ordinul Ministrului nr. 3543/11.04.2018, toate emise de către Ministerul Educaţiei Naţionale, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 213/42/2018 al Curţii de Apel Ploieşti. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.07.2018”.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ: Magistrații Curții de Apel Ploiești s-au pronunțat în această dimineață într-unul dintre procesele deschise de fostele șefe ale Inspectoratului Școlar Buzău (Florina Stoian, Nela Wamsiedel și Daniela Palcău) împotriva Ministerului Educației.

Instanța a decis suspendarea executării ordinului de suspendare din data 27 martie 2018 în cazul celor trei șefe:

„Ia act de renunţarea reclamantei Wamsiedel Nela la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării Ordinului Ministrului nr. 3541/11.04.2018. Ia act de renunţarea reclamantei Palcău Daniela la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării Ordinului Ministrului nr. 3542/11.04.2018. Ia act de renunţarea reclamantei Stoian Florina la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării Ordinului Ministrului nr. 3543/11.04.2018. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale. Admite în parte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale. Respinge ca fiind inadmisibile capetele de cerere având ca obiect suspendarea executării fişelor de evaluare şi a rapoartelor argumentative de evaluare a punctajelor obţinute de către reclamante. Admite în parte cererea. Dispune suspendarea executării actului administrativ concretizat în adresa nr. 1073/27.03.2018 pentru reclamanta Palcău Daniela; adresa nr. 1063/27.03.2018 pentru reclamanta Wamsiedel Nela şi adresa nr. 1060/27.03.2018 pentru reclamanta Stoian Florina până la soluţionarea definitivă a cauzei pe fond. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată azi, 18 iulie 2018, în condiţiile art. 402 rap. la art. 396 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei”.

Tot astăzi este așteptată soluția într-un alt dosar ce vizează anularea ordinului de suspendare și repunearea în funcție până la soluționarea definitivă a cauzei. Este vorba despre raportul comisiei de contestații a Ministerului Educației, care a acordat celor trei calificativul „nesatisfăcător”, în baza căruia ministrul Educației a emis pe 11 aprilie ordinul de înlăturare din funcție.

 

REVENIM CU INFORMAȚII

DISTRIBUIȚI
loading...

7 COMENTARII

  1. Luat de grijile profesorului pensionar țăran, nu am aflat decât azi știrea !!! E de reținut întâmplarea , în special pentru că s-a făcut un act de justiție mai rar întâlnit !! Felicit acel corp de judecători care sunt cu adevărați independenți. Despre inspectoratul școlar vreau să subliniez că, încă din vremea ministeriatului profesorului Marga, se discuta despre oportunitatea existenței lui, în contextul sistemului european de învățământ. Cu tot „anonimatului”actualului ministru al învățământului pot să vă spun că înființarea unei largi comisii pentru elaborarea noii legi a învățământului, în care configurația actuală a sistemului de îndrumare și control să fie alta, îmi dă speranțe, în special pentru că am auzit că din comisie face parte și renumitul profesor Colceag, care,în treacăt fie spus, este o nucă tare!! Să așteptăm proiectul pe care l-am citit la prima lectură fiind destul de radical și total nou!!!

  2. FELICITARI ,DOAMNELOR!!!FIECARE SA-SI VADA LUNGUL NASULUI! HAI BURDUCEA,HAI TRIFAN,DA CE SA CAUTE LAPTOIU ACOLO? CE MERITE A AVUT CA SA AJUNGA IN ASEMENEA FUNCTIE?NIMIC,DOAR CA ARE HAINE SCUMPE SI BANI SI PACALESTE PE TOATA LUMEA CU FATADA!

  3. Da de Laptoiu ce mai spuneti?Ce merite a avut?Nimic,0barat exact cum este si in cap,nu tu olimpiade,nu tu premii,doar cursuri făcute pe bani si luate fără prezența si bineinteles Sbarnea. SI este plina de ea,abia înclină nasul! Felicitări,doamne dragi,le-ați dat tuturor peste nas!

  4. Felicitări doamnelor ! Cred ca ar fi cazul ca politicul sa nu se mai amestece si sa lase echipa manageriala sa conducă ,rușine sa – i fie lui Sbarnea ca își bate joc de învățământul buzoian încercând sa numească in funcție niste incompetente,doar sa manevreze interesele de partid.Inca odată felicitări doamnelor !

  5. Max, dragule , bună intrebarea ta , cum puteau fi rezultate bune in învățământ când la conducerea unor ISJuri din țară, cum era cazul la Buzău, în care la conducere se regăseau doamne care picaseră in nenumărate rânduri proba scrisă pentru un astfel de post, sau la fel de grav , doamne care nu aveau niciun fel de experiență în afară de oral , poate . Inteleg ca Otilica e frumoasă, și place la ochiul barbatesc , dar se rezuma la cam atat , pălăria i-a fost oricum prea mare , nu i se mai vedea decât nasul , pe care ea nu și-l mai vedea .

  6. Auzi tov. Stoian ce sa lucrati ,mai exact?Intr-o societate normala inspectoratul n-ar trebui sa existe daca ne uitam la tarile nordice,in rest definitivatul spune tot despre starea invatamintului romanesc

Comments are closed.