Trei medici buzoieni au reuşit să schimbe complet viaţa unei adolescente. Este vorba despre medicul chirurg ORL Cosmin Ursăchescu, medicul chirurg plastician Alexandru Varga şi medicul ATI Florin Năstase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, care au realizat, în echipă, cu succes, o intervenţie chirurgicală extrem de dificilă, o premieră pentru Buzău.

Ei au corectat o malformaţie congenitală la nivelul feţei unei tinere de aproape 17 ani. Fata are de acum o nouă înfăţişare şi o nouă viaţă. Potrivit sănătateabuzoiana.ro timp de trei săptămâni, cei trei medici au analizat cazul pe toate feţele. Medicul Ursăchescu spune că a asistat, pe perioada rezidenţiatului, la operaţii de acest gen şi şi-a pus la bătaie toate cunoştinţele pentru reuşita acesteia. Cei trei medici buzoieni nu s-au temut de această provocare pentru că, spune Cosmin Ursăchescu,  medicii au parte zilnic de provocări şi cine nu riscă, nu câştigă. Ei au trecut la treabă abia după ce au studiat cu atenţie cazul şi când s-au simţit pregătiţi pentru a face faţă oricăror posibile aspecte care ar fi putut surveni în timpul operaţiei sau postoperator, astfel încât să poată fi prevenite complicaţiile ulterioare. şi, cu o aparatură medicală de nivel mediu, cei trei medici au făcut minuni.

Pacienta prezenta o malformaţie congenitală a piramidei nazale, aspect de nas bifid cu piramida superioară aplatizată, continuată către vârful nasului cu o şa. A fost necesar un implant de cartilaj, pe care doctorul Alexandru Varga l-a recoltat de la aceeaşi persoană şi l-a preparat astfel încât să poată fi folosit pentru înălţarea piramidei nazale, creându-se astfel panta normală a nasului şi simetrizarea narinelor.

Cazul a fost făcut cunoscut abia după ce familia a decis ca, în semn de recunoştinţă, să vorbească despre această reuşită medicală în presa locală.  Cu alte cuvinte, deşi intervenţia a fost o premieră medicală şi avut loc cu ceva timp în urmă, medicii nu au spus nimic până când, pe adresa redacţiei SănătateaBuzoiană.ro, a sosit o scrisoare prin care familia a dorea să-şi exprime mulţumirea şi recunoştinţa faţă de cei trei tineri doctori buzoieni.

Medicii buzoieni şi-au asumat riscuri

Medicii au confirmat că a fost vorba despre o intervenţie chirurgicală dificilă, care se face rar şi în clinicile universitare şi o premieră medicală pentru SJU Buzău.

„Vorbim despre o reconstrucţie de piramidală nazală cu grefon cartilaginos de la distanţă. Vârsta pacientei a fost una foarte potrivită, o astfel de grefă se integrează foarte bine după 16 ani la fete şi după 18 ani la băieţi“, a declarat pentru sanatateabuzoiana.ro medicul Ursşchescu.

Cei trei medici au îndrăznit să-şi asume riscurile, motivaţi de încrederea cu care pacienta li s-a adresat, iar rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor.

„Este vorba despre un copil, de aceea am preferat să păstrăm discreţia. De fapt, este o tânără în vârstă de aproape 17 ani, care avea o malformaţie congenitală la nivelul feţei şi care, nefiind din judeţul Buzău, a ajuns la noi la recomandarea medicului-Călugăr Pavel, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu care am fost coleg. Am fost impresionat de povestea ei; este o fetiţă cuminte, inteligentă, cu mult bun simţ şi provine dintr-o familie modestă, dar este frumos educată şi are rezultate şcolare excepţionale. Aşa că l-am întrebat pe dr. Ursăchescu dacă vrea să o ajutăm, pentru că de el depindea partea cea mai grea a intervenţiei. Am decis împreună să facem intervenţia, deşi era una destul de riscantă. Ne-am gândit mai ales la faptul că, fiind fată, de felul în care arată depinde dezvoltarea ei ulterioară. Împreună, am analizat cu multă responsabilitate situaţia şi riscurile, le-am explicat şi pacientei, dar şi părinţilor, i-am consiliat, iar după vreo trei săptămâni am ajuns, împreună, la concluzia că trebuie să încercăm”, a declarat pentru SănătateaBuzoiană.ro, medicul Alexandru Varga, specialist în chirurgie plastică, reconstructivă şi arsuri, în cadrul SJU Buzău.

„A fost o provocare profesională pentru amândoi. Cred că a fost una dintre cele mai grele operaţii făcute de mine în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, cu un grad destul de mare de risc estetic şi funcţional. Dar faptul că a fost vorba de o domnişoară şi mai ales văzând dorinţa ei de a-şi asuma riscuri deşi fusese refuzată în alte clinici, am prins curaj.

Am revăzut literatura de specialitate, am încercat să identific orice posibil risc, m-am gândit că şi eu am o fată şi că mi-aş fi dorit, dacă ar fi avut o astfel de problemă, să existe un specialist care să o rezolve cât mai bine posibil. Aşa că am decis să facem intervenţia, să ajutăm acest copil să aibă o altă perspectivă în viaţă. Ne-am pregătit sufleteşte, împreună cu dr. Florin Năstase care s-a oferit să-i dea anestezia şi trebuie să spun că a făcut-o «ca la carte». Intervenţia a durat cinci ore, de la 9,00 la 14,00, dar s-a încheiat cu bine”, a explicat dr. Cosmin Ursăchescu, medic primar ORL în cadrul SJU Buzău.

Urmează mici retuşuri la toamnă

Medicul Ursăchescu spune că este posibil ca la toamnă să  fie necesare mici retuşuri. „Acum, toată lumea e mulţumită, iar în toamnă va fi supusă unei noi intervenţii, pentru mici retuşuri normale în chirurgia reformativă“. Tot ceea ce contează este faptul că operaţia a decurs bine.

„Operaţia a decurs foarte bine, iar pacienta s-a recuperat destul de repede, fără niciun risc, astfel că după o săptămână a putut fi externată, la cerere. Este un copil foarte conştiincios, cu principii corecte şi cu capul pe umeri, are 10 pe linie la şcoală şi, pentru că s-a simţit bine, a vrut să plece cât mai repede din spital, aşa că i-am respectat dorinţa, cu condiţia să revină la control şi recontrol, la termenele stabilite, şi să respecte indicaţiile terapeutice postoperatorii, ceea ce s-a şi întâmplat”, mai spune medicul Ursăchescu.

Unul dintre aspectele importante care au contribuit la reuşita intervenţiei şi pe care l-au subliniat cei doi chirurgi a fost implicarea medicului ATI. „Doctorul Năstase a avut o importantă contribuţie, atât în pregătirea pacientei, cât şi în timpul operaţiei şi postoperator. Trezirea a fost lentă, fără niciun spasm, aşa că, deşi a fost o operaţie complexă şi dificilă, evoluţia pacientei a fost foarte bună. Acum, atât noi, medicii, cât şi ea, împreună cu familia, suntem mulţumiţi”, a explicat doctorul Ursăchescu.

Medicul anestezist spune însă că nu făcut decât ceea ce trebuia într-o astfel de situaţie. „A fost vorba despre anestezie generală, iar faptul că fetiţa nu are alte probleme de sănătate nu a ridicat probleme deosebite. Am folosit o sondă flexată metalică specială, specifică pentru intervenţiile la nivelul feţei. Faţă de anesteziile pe care le dădeam pacienţilor operaţi pe cord, la C.C. Iliescu, unde am lucrat înainte de a veni la Buzău şi unde poţi fi surprins, aceasta a fost doar o şansă a fetiţei, pe care noi nu i-o puteam refuza. S-a trezit foarte bine, firesc, iar eu nu i-am acordat decât atenţia cuvenită, astfel încât să poată pleca acasă liniştită. A fost bine compensată, am discutat şi cu părinţii, ştiau la ce să se aştepte, aşa că totul e bine când se termină cu bine”, a concluzionat specialistul ATI, Florin Năstase.

2 COMENTARII

  1. Ce oameni deosebiti! Si cand te gandesti cum au fost si inca mai sunt tratati in comparatie cu magistratii s-au cu alte categorii sociale favorizate ( salarii nesimtite, pensii nu mai vorbesc)…Vai in ce tara traim!

  2. Bravo domnilor doctori, felicitări și mult succes in profesie și în viața. Deși sunt tineri au deja un renume și asta demonstrează cât de bine sunt pregătiți și merita tot respectul nostru !

Comments are closed.