Norocul unei femei de 61 de ani, din Buzău, a fost luni o familie din Lipia – soț, soție și un adolescent de 16 ani. Aceasta a găsit pe o bancă de pe Cuza Vodă o sacoșă pentru medicamente dar nu și-au dat seama imediat ce se află în ea. Tocmai se așezaseră pe bancă să mânânce. Când au constatat că este vorba despre o importantă sumă de bani au mers direct la Poliție. Pierderea fusese deja anunțată oamenilor legii de către proprietar, o femeie de 61 de ani, din municipiul Buzău, și nu a fost greu de identificat aparținătorul. Buzoianca tocmai ce vânduse un imobil și apucase să plătească o datorie cu banii astfel obținuți. Femeia și-a recuperat astfel toți banii uitați pe bancă datorită familiei din Lipia.

În după-amiaza zilei de 8 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, un bărbat de 46 de ani din comuna Merei s-a prezentat la punctul de acces persoane de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău şi a precizat că în timp ce se afla în zona centrală a municipiului Buzău, pe o bancă de pe strada Cuza Vodă, a găsit o sacoşă ce conţinea o sumă importantă de bani.

În urma verificării conţinutului sacoşei s-a stabilit că în interior se afla suma de 29.500 lei, precum şi documente pe numele unei femei în vârstă de 61 de ani, din municipiul Buzău.

În timp ce poliţiştii efectuau demersuri pentru identificarea şi anunţarea persoanei vătămate, la ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Buzău a fost primită sesizarea buzoiencei de 61 de ani, care a reclamat că a pierdut o sacoşă cu o sumă importantă de bani în zona centrală a municipiului Buzău.

Suma de bani a fost predată persoanei vătămate”, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

DISTRIBUIȚI
loading...