Educație

O elevă din Buzău a figurat șase luni în catalog la clasa a II-a deși era în clasa a III-a

Timp de aproape șase luni nimeni nu și-a dat seama că un elev de clasa a III-a a fost înscris greșit în catalog în clasa a II-a. Grozăvia a ieșit la iveală abia la Evaluarea Națională a elevilor de clasa a II-a, în luna mai.

Povestea s-a întâmplat în acest an școlar la școala din satul Florești din comuna Beceni, instituție de învă­țământ care fun­cțio­nează în regim simultan; adică, din lipsă de elevi, copii din clase diferite învață la comun

(elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a). Pentru că secretara își dăduse demisia la începutul anului școlar, învățătorul Daniel Papazisu susține că a înscris-o în catalog pe eleva nouă în clasa a II-a în baza discuțiilor purtate cu bunica acesteia. Chiar dacă în sistemul informatic fetița figura înscrisă corect, în catalog aceasta era trecută la clasa pe care deja o absolvise. Școala Florești are doar două cataloage pentru cele cinci clase: un catalog pentru clasa pregătitoare și un alt catalog (comun) pentru clasele I-IV.

În luna mai, Rodica Tănăsescu, directorul adjunct al Liceului Beceni,  instituție căreia se subordonează Școala din Florești, a constatat, în cadrul Eva­luării Naționale la clasa a II-a, că la examen erau înscriși doi elevi, iar în clasă se afla unul singur. Așa s-a descoperit că eleva figura în catalogul comun al claselor de la Florești la clasa greșită.

Învățătorul a invocat printre altele că nu a avut registrul matricol, catalogul vechi și nici situația elevilor pe clase. De asemenea, alții au susținut că situația ar fi putut fi depistată mai repede dacă directorul Liceului Beceni ar fi făcut asistențe la ore, așa cum era normal.

Ce materie a parcurs eleva…

Dincolo de penibilul situației se pune întrebarea ce materie a parcurs biata elevă: materia de clasa a II-a sau cea de clasa a III-a? Comisia organizată pentru a verifica situația creată la Florești a constatat că atât învățătorul cât și profesoara de engleză din școală susțin că eleva a parcurs materia de clasa a III-a conform plani­fi­cării, chiar dacă a fost înscrisă greșit în catalogul comun. Totuși, profesoara de engleză mai precizează că eleva are cunoștințe reduse, sub nivelul clasei pe care o parcurge.

Ca și când tabloul nu ar fi suficient, profesorul de sport susține că el a fost derutat de încurcătura din catalog și i-ar fi predat elevei sportul de clasa II-a în loc să predea sportul pentru clasa a III-a.

„Situația s-a creat din neatenția domnului învă­țător care era nou venit în școală în calitate de suplinitor. Eroare a fost doar în catalog și s-a produs la începutul anului școlar. S-a constatat că eleva a parcurs materia de clasa a III-a, așa cum era normal. Acolo sunt cu totul vreo nouă copii care învață simultan. Singura care a susținut că ea i-ar fi predat materia greșită a fost profesoara de sport, soția primarului din Beceni, care se afla în conflict cu directoarea Liceului Beceni, pe care au vrut să o scoată responsabilă de situație (n.r., directoare care și-a dat demisia în această lună invocând presiuni din partea primarului). Vă dați seama, cum să predai sportul greșit de la clasa a II-a la clasa a III-a? S-au dat sancțiuni disciplinare pentru această greșeală, dar important este că eleva a parcurs materia care trebuia și că acum a trecut în clasa a IV-a”, a declarat pentru OPINIA inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Florina Stoian.

Învățătorului care a înscris-o greșit pe elevă i s-a aplicat, în primă fază „observație verbală” și i s-a cerut să remedieze problema cât mai urgent. Pentru că acesta nu s-a încadrat în perioada de timp stabilită, i s-a aplicat și o mustrare scrisă, acordându-i-se încă trei zile pentru a remedia problema.

Un comentariu

  1. Ha ha ha… Asta e opera minunatei directoare care dacă mai primește și anul asta funcție de conducere e grav. E grav dacă isj cedează rugamintilor ei dea fi șefa oriunde în județ.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker