Intervenţie chirurgicală în premieră la cel mai mare spital din Buzău. Trei medici de la Secţia de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă-, Sergiu Jguma, Dan Mihai şi Sergiu Danielescu, ultimul venit recent de la Spitalul Municipal Rm. Sărat-, au realizat, zilele trecute, o hemiartroplastie bipolară necimentată, prima de acest fel la unitatea medicală buzoiană, la o pacientă de 71 de ani care suferise o fractură de col femural într-un accident rutier al cărui autor nu a fost încă identificat. Cum astfel de proteze nu sunt decontate prin sistemul de asigurări, femeia şi-a achiziţionat proteza, iar medicii de la SJU au realizat intervenţia care nu a fost o noutate pentru ei.

   Până acum, pentru astfel de intervenţii chirurgicale mai moderne, pacienţii au fost trimişi în Capitală.

   „E o pacientă de 71 de ani care avea mobilitate bună şi o speranţă de viaţă, mare din punctul de vedere al altor boli, şi noi avem o hemiproteză care se punea la pacienţii vârstnici şi mai taraţi. În cazul pacienţilor mai tineri, îi trimiteam la Bucureşti, pentru că nu aveam cum să-i protezăm aici. Aici avem un caz mai special, doamna şi-a permis să-şi achiziţioneze proteza şi am putut să o aplicăm. Am beneficiat şi de sprijinul medicului Danielescu, care la Rîmnic a mai pus astfel de proteze şi ştia cum se intervine. Genul acesta de proteză are o viaţă mult mai lungă până se uzează şi probabil că pacienta nu mai are nevoie de alte intervenţii“, a precizat medicul coordonator al intervenţiei, Sergiu Jguma.

   Operaţia a durat în jur de 70 de minute, iar recuperarea pacientei va fi mult mai rapidă. Medicii care au realizat intervenţia admit că este vorba şi despre o satisfacţie profesională, atât timp cât, pentru astfel de intervenţii, pacienţii nu vor mai fi trimişi la Bucureşti.

   În funcţie de complexitatea afecţiunii, costurile pentru o astfel de intervenţie chirurgicală pornesc de la 2.000 de lei.

   „Este un implant de generaţie mai nouă faţă de ce foloseam noi, are o modularitate, îţi permite să te joci mai mult cu componentele astfel încât să obţii echilibru între stabilitate şi mobilitate pentru pacient, astfel încât să se poată mişca cât mai repede“, a spus medicul Dan Mihai, care a realizat, în cei doi ani în care a profesat în Norvegia, numeroase astfel de intervenţii.

   Medicul Sergiu Jguma a precizat că este aşteptată renovarea blocului operator şi apoi va fi posibilă aplicare unor proteze şi pentru artroze, urmând să se intre astfel pe programul naţional de protezare.

DISTRIBUIȚI