O echipă de liceeni din Rm. Sărat va participa la cel mai mare concurs de robotică din ţară, First Tech Challenge, competiţie care anul trecut a reunit, la Sala Polivalentă din Bucureşti, 90 de echipe formate din peste 1.200 de elevi. Este vorba despre un eveniment cu caracter internaţional, la care echipele de elevi trebuie să proiecteze, să construiască, să programeze şi să opereze propriii roboţi.

Echipa BoogeyBots este formată din 11 elevi ai Colegiului Naţional „Alexandru Vlahuţă” din Rm. Sărat: Andrei Brutaru, Bogdan Carp, Roxana Ioniţă, Maria Ioniţă, Sergiu Marton, Raluca Mihai, Casian Panait, Dănuţ Răileanu, Miruna Scirlet, Tudor Tudorache şi Andreea Piron.

„Povestea noastră a început acum câteva luni, pe la începutul verii, când domnul director Guniţă Foarfecă ne-a prezentat site-ul www.natieprineducatie.com, şi astfel, fără să stăm prea mult pe gânduri, am început să ne formăm ca echipă. Dacă la început grupul a fost alcătuit doar din elevi ai clasei a XI-a, acum, la aproximativ şase luni distanţă, am diversificat puţin priveliştea şi am cooptat elevi din cadrul mai multor clase. Întrând în această comu­nitate, care deşi este la început în România, şi participând la diferite evenimente organizate de alte echipe, care în anii precedenţi au reprezentat ţara la etapa internaţională, am reuşit să înţelegem amploarea şi importanţa pe care o are acest proiect. (…) Avem mai multe planuri pe care vrem să le facem să devină realitate, pe care le vom dezvălui la momentul potrivit pe paginile noastre de Facebook,Instagram şi Twitter, la @boogeybots. În concluzie, viziunea noastră asupra Râmnicului constă în dezvoltarea ramurii roboticii astfel încât acest domeniu să fie mai abordat de tinerii liceeni şi să promovăm conceptul de STEM – Science, Technology, Engineering and Mathematics”, au precizat membrii grupului BoogeyBots.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.