Cui îi mai pasă de turnătorii de la Securitate?, cam în aceşti termeni se poartă discuţiile din ultimele zile, de după noua tranşă de nume pe care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii le-a livrat opiniei publice româneşti. Nume celebre, multe dintre ele, ale unor cetăţeni care s-au alăturat, având calitatea de colaboratori sau surse, unei structuri mai puţin cunoscute a poliţiei politice comuniste, cea care se ocupa de contracararea acţiunilor emigraţiei româneşti.

La prima vedere un compartiment nevinovat, din care mulţi îşi imaginează că au facut parte nişte tovarăşi cu sarcina de a demonta, propagandistic, ceea ce românii care aleseseră libertatea spuneau că se petrece sub regimul dictatorial din România. Nici vorbă de aşa ceva! Colaboratorilor şi surselor din documentul respectiv le revenea sarcina să întocmească rapoarte, în urma cărora cel urmărit putea suporta consecinţe dintre cele mai grave, până la eliminarea fizică. Nu de mâna informatorilor, nici de a securiştilor, ci de a unor oameni tocmiţi de ultimii. De mâna unor asemenea indivizi au murit, aparent în mod ciudat, patru directori ai postului de radio ,,Europa Liberă“- Petru Bunescu, Noel Bertrand, Radu Gorun şi Vlad Georgescu -, iar jurnaliştii Cornel Chiriac şi Emil Georgescu au fost înjunghiaţi.

Aşadar, chiar trebuie să ne pese de existenţa unor asemenea oameni, dintre care unii au ajuns chiar şi formatori de opinie după evenimentele din decembrie 1989.

Apariţia acestor liste şi eliminarea indivizilor de acest gen din viaţa publică – chiar dacă ei se află în amurgul vieţii – reprezintă o reparaţie morală şi o curăţenie necesară. La fel de necesară ca şi condamnarea lui Vişinescu. Sau ca soluţionarea dosarelor privind Revoluţia şi mineriada din 13-15 iunie 1990.