27 de ani
de presa libera
Duminica, August 20, 2017 22:07 PM

Educatie

O buzoiancă de nota 10, în marile universităţi ale lumii / Laura Nicoară, premiu pentru cea mai mare medie la master, după titlul de „Şef de promoţie” la Universitatea din Glasgow şi un master la Cambridge

de Cristian IONESCU
Educatie  |
19.06.2017, 00:00
2538

    Buzoianca Laura Nicoară, tânăra care îşi impresiona în urmă cu doi ani colegii de la Universitatea din Glasgow fluturând steagul tricolor când i s-au înmânat titlurile de „şef de promoţie” şi „Cea mai bună studentă”, continuă să stârnească admiraţie.

   Recent, după un master la Cambridge, buzoianca a primit premiul Outstanding Academic Achievement Award pentru cea mai mare medie la absolvirea studiilor de master la CEU Philosophy Department din Ungaria, instituţie care are cursanţi absolvenţi ai celor mai prestigioase universităţi din Europa, precum Harvard şi Oxford.

   „Premiul acesta se acordă de către universitate masteranzilor din fiecare departament care au obţinut cea mai mare medie din an. CEU Philosophy e un departament care oferă trei programe: master de un an, master de doi ani şi doctorat. Eu am făcut master de un an. Acest departament are profesori cu reputaţie internaţională. Cel mai recent au angajat un profesor care a fost la Cambridge şi a renunţat la post ca să vină aici. Principala specializare aici e în filosofia minţii. E un departament internaţional, cu studenţi din Europa, Asia, Africa şi America, şi foarte divers – unii studenţi vin de la Harvard sau Oxford şi de la alte instituţii celebre. Unii studenţi sunt formaţi în filosofie, alţii în domenii complet diferite – pe scurt, un departament unic faţă de cele pe care le-am văzut până acum”, a declarat pentru OPINIA Laura Nicoară.

Se pregăteşte pentru o carieră universitară

   Buzoianca a absolvit, în 2015, ca şefă  de promoţie, Universitatea din Glasgow, Scoţia, una dintre cele mai mari baze universitare de cercetare din Marea Britanie, fiind ofertată pentru cursurile de master de cele mai bune universităţi din lume: Oxford, Cambridge şi St. Andrews. A urmat un master în filozofie la Cambridge, iar acum, după experienţa din Ungaria, se gândeşte la următorul pas în cariera universitară.

   „După ce am absolvit Universitatea din Glasgow, am fost la Cambridge, unde am făcut un MPhil de un an în filozofie, un program care se axează în principal pe research, fără cursuri. După ce am terminat, mi-am dat seama de două lucruri: în primul rând, dacă vreau să lucrez în mediul universitar, trebuie să am ceva background în majoritatea sub-specializărilor din filosofie, şi în al doilea rând, vreau să mă gândesc mai mult unde vreau sa fac un doctorat, cu ce profesor vreau să lucrez, în ce vreau să mă specializez.... Aşa că m-am gândit că cea mai bună opţiune pentru mine e să fac un master care include în principal cursuri, şi în cadrul căruia pot să învăţ tipuri de filosofie cu care nu m-am mai întâlnit până acum. Aşa am ajuns la CEU, în Budapesta. În ultimii doi ani am fost la numeroase conferinţe, unde

mi-am prezentat lucrările şi am acumulat ceva experienţă în predare la Cambridge, toate în vederea unei viitoare cariere universitare. Dar, deocamdată, am de gând să iau o pauză de un an între mastere şi doctorat”, a mai declarat buzoianca pentru OPINIA.

„Vreau să capăt şi mai multă experienţă în predare”

   Aşa cum era de aşteptat, după ce a încheiat cursurile de master cu cea mai mare notă, ofertele nu au întârziat să apară.

   „Recent, o instituţie de aici, din Budapesta, care pre­găteşte liceenii pentru a aplica la universităţi din străinătate, mi-a oferit o poziţie în cadrul căreia, printre altele, aş preda câteva cursuri de bazş în filosofie. Deci, planurile mele, deocamdată, ar fi să rămân aici pentru un an, să capăt şi mai multă experienţă în predare, şi să păstrez relaţia bună pe care am dezvoltat-o cu CEU Philosophy, mergând în continuare la evenimentele organizate de departament”, mai declară Laura Nicoară.

   Buzoianca este absolventă a Colegiului „B. P. Hasdeu”, reuşind să facă performantă încă din anii de liceu: în clasa a XII-a a obţinut nota 10 la Olimpiada Naţională de La­tină, singura notă maximă din ultimii 20 de ani.

Comentarii

Corect! (19 Jun, 09:57)
max bengosu'

Felicitari,dar n-a precizat revine in tara miticilor?Nu cred ,in romania avem valorile noastre la spiru lu' haret,hyperion ,cele mai titrate universitati,avem academia srl etc...numa' valori o societate multiliterar dezvoltata

Raspunde

Stiri Agerpres

A murit Jerry Lewis. Umoristul și actorul american avea 91 de ani
Duminica, August 20, 2017 21:42 PM

Actorul american Jerry Lewis a murit duminică, din cauze naturale, în locuința sa din Las Vegas, a anunțat revista Variety, citată de AFP. Familia a confirmat pentru Reuters declarația agentului actorului.

Președintele palestinian Abbas afirmă că a încercat fără succes să reia cooperarea cu Israelul în domeniul securității
Duminica, August 20, 2017 21:23 PM

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, le-a declarat duminică unor deputați israelieni din opoziție că a încercat să reia colaborarea cu Israelul în domeniul securității, dar nu a primit niciun răspuns, informează Reuters.

Tudose: Corpul de control al premierului va face o analiză la TAROM; trebuie să meargă pe profit
Duminica, August 20, 2017 21:20 PM

Corpul de control al premierului va efectua o analiză la TAROM, este companie națională care trebuie să intre pe profit, nu va fi nici închisă, nici vândută, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose, duminică, la Antena 3.

Ana Bogdan, calificată pe tabloul principal la New Haven (WTA)
Duminica, August 20, 2017 21:18 PM

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la New Haven (Connecticut), dotat cu premii totale de 710.900 dolari, duminică, după ce a învins-o pe Katerina Bondarenko (Ucraina), cu 6-2, 6-2, în ultimul tur al fazei preliminare.

Tudose, despre cumulul pensie-salariu: Pe legea pensiilor, în această toamnă, vor fi reglate și aceste lucruri
Duminica, August 20, 2017 21:11 PM

Legea pensiilor va fi promovată în această toamnă și va regla și aspectele legate de cumulul pensie-salariu, a anunțat, duminică, premierul Mihai Tudose.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
20 Aug, 21:38 Noaptea ca hoții
ionescu o. a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
Vineri, sfârșit de săptămână, sosește faxul cu pricina. Mai era puțin și se înnopta. Noaptea ca hoții!!! Rămâne un logan valabil. Despre neobrăzare, nesimțire și impostură e mult de spus. Asta face PSD-ul din 1995 când au fost încălcate în picioare toate concursurile și s-a instalat domnia bunului plac. Și alții când au venit la putere le-au urmat exemplul. Constat cu regret că mentalitățile comuniste domină în continuare învățământul. Impostura de asemenea. Un cadru didactic nu are justificare să se ascundă sub protecția anonimatului atunci când are ceva de spus. Din această pricină nu se sinchisește nici un fir de păr de la PSD. Pe mine mă bate gândul-pentru că tot sunt în București-să-mi pun o placă de gât și să dau o fugă până în strada ministerului în semn de protest. Din lista de comentatori mai vine cineva cu mine???
20 Aug, 20:52 SENATOAREA
cineva a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
Ce spune doamna senator S...L.. despre aceasta revocare. Stie ceva sau nu?
20 Aug, 20:25 Schimbarea II
Prof. a comentat pentru articolul Florina Stoian, revocată prin fax de ministrul Educației:
1. dupa cum se observa pentru articolele privind invatamantul apar cele mai multe comentarii! de ce oare..? 2.Doamna Inspector General a mai fost schimbata odata pentru Management defectuos, revenita dupa un timp politic. Cel mai bine s-ar prezenta la catedra pentru perfectionare!
Google PageRank Checker