27 de ani
de presa libera
Luni, Octombrie 23, 2017 11:12 AM

Educatie

O bibliotecă de lucrări de medicină, donată de profesorul Ovidiu Ionescu buzoiencei care a intrat, anul acesta, prima la Medicină

de Cristian IONESCU
Educatie  |
22.09.2017, 00:00
3055

   Vestea că o buzoiancă a obţinut anul acesta cea mai mare medie la admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti avea să impresioneze un număr mare de buzoieni. Printre ei s-a aflat şi renumitul profesor Ovidiu Gheorghe Ionescu, fost  inspector şcolar general şi director al Şcolii nr. 1, care a decis să îi doneze Alexandrei Dinu o bibliotecă întreagă de cursuri şi lucrări de medicină.

„Am fost impresionată”

   „Am fost foarte impresionată de gestul domnului profesor şi mă bucur că mai există astfel de oameni. Sunt vreo 200 de volume. Chiar dacă nu toate sunt foarte actuale, cu siguranţă ele mă vor ajuta să îmi formez o bază solidă de pregătire în acest domeniu”, a declarat Alexandra Dinu.

   Buzoianca, absolventă a Colegiului Hasdeu, a obţinut la admiterea la Medicină 59 de puncte din 60 posibile, intrând prima la facultate, după cei admişi din oficiu: olimpicii.

   „Am ales medicina generală şi, deocamdată, nu mă gândesc să plec din ţară după absolvire, chiar dacă sistemul medical de la noi se confruntă cu multe probleme. De fapt, când îţi pui în cap să te faci doctor, trebuie să laşi la o parte latura financiară. Mama mea este asistentă medicală şi am avut ocazia să iau contact cu lumea asta. Chiar dacă acest domeniu se confruntă cu probleme financiare, sper că în viitor lucrurile se vor îmbunătăţi şi poate, şi noi, noile generaţii de medici, vom contribui la asta”, a mai declarat buzoianca.

„Sunt cărţile după care a învăţat medicul Adrian Ionescu şi fiii lui, ambii medici”

   De partea cealaltă, cel care a făcut donaţia, profesorul Ovidiu Gheorghe Ionescu, spune că are încredere că gestul său va fi de folos în formarea unui viitor medic de renume.

   „Cărţile donate sunt tratate de medicină, medicină generală şi de specialitate folosite de fratele meu, doctorul Adrian Ionescu. De fapt, iniţiativa a fost a lui. Mi-a spus să donez aceste cărţi atunci când voi găsi pe cineva care merită. Văzând în OPINIA un articol despre Alexandra Dinu, buzoianca noastră care a intrat prima la Medicină, m-am gândit că este persoana potrivită. În plus, a fost şi un lucru legat de orgoliu, pentru că ea este hasdeiancă. După aceste cărţi au învăţat şi cei doi copii ai fratelui meu, ambii medici. Unul dintre ei, Adrian Răzvan Ionescu, este conferenţiar la Facultatea de Medicină unde învaţă Alexandra şi a fost foarte bucuros când a auzit. Sperăm ca această donaţie să fie cu folos pentru tânăra buzoiancă, căreia îi dorim să devină un medic desăvârşit care, la rândul ei, îi va ajuta pe alţii”, a declarat Ovidiu Ionescu.

 

Comentarii

Educatie (24 Sep, 16:15)
Maria

Felicitari domnule profesor Ionescu! Nu ne surprinde gestul dumneavoastra! Intotdeauna ati promovat principii ale unui invatamant de calitate,v- ati remarcat in invatamantul buzoian ca un dascal si inspector scolar de la care unii dintre noi trebuie sa primeasca lectii. Sunt surprinsa ca pentru acest articol nu exista comentarii! Avem in fata doua generatii care fac cinste invatamantului buzoian! Felicitari! Ne mandrim si sper ca pe viitor colegii nostri sa promoveze astfel de modele si sa evite comentariile denigratoare la adresa invatamantului buzoian!

Raspunde

Stiri Agerpres

Muzicianul australian George Young, 'mentorul' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani
Luni, Octombrie 23, 2017 11:02 AM

Muzicianul australian George Young, cunoscut ca 'mentor' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani, potrivit unui anunț difuzat luni de legendara trupă de hard rock, citat luni de AFP.

MDRAPFE: AM POIM - proiecte de 69 milioane euro referitoare la ocrotirea ariilor naturale protejate
Luni, Octombrie 23, 2017 11:00 AM

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (AM POIM) a primit, până la 16 octombrie, 62 de proiecte, în valoare totală eligibilă de 69 milioane de euro, care vizează elaborarea planurilor de management, seturilor de măsuri de conservare, planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate, informează un comunicat al MDRAPFE transmis luni AGERPRES.

Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a coborât pe locul 78
Luni, Octombrie 23, 2017 10:56 AM

Tenismanul român Marius Copil a coborât patru locuri și se află pe poziția a 78-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni.

PORTATIV ROMÂNESC: Bianca Ionescu
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Soprana Bianca Ionescu s-a născut la 20 mai 1961. A absolvit Liceul de muzică nr.1 din București în 1978, apoi a urmat cursurile Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu", la clasa de canto a Artei Florescu, absolvind facultatea în 1983, potrivit site-ului www.opereta.ro.

Auto: Verstappen a calificat drept "stupide deciziile care ucid Formula 1" după penalizarea sa
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a denunțat, duminică, decizia juriului Marelui Premiu al Statelor Unite care l-a penalizat cu cinci secunde și a fost privat de locul al treilea pe podium, apreciind că "aceste decizii stupide ucid Formula 1", a spus el cu regret.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Oct, 08:50 Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice este „apă de ploaie”!
Pixelu cu prosteli a comentat pentru articolul Buzoienii, deschizători de drumuri? Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice ar putea deveni lege:
UAT Municipiul Buzău (Primăria Municipiului Buzău), acționarul majoritar al Companiei de Apă Buzău S.A., dă dovadă de maximă ipocrizie. Dacă Toma ar dori ca buzoienii să beneficieze de tarife mai mici atunci ar renunța la redevența de 1% pe cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească operatorul acționarilor și care este parte integrantă în algoritmul de calcul al tarifului perceput de operator. Peste tot, în țările suverane, se adoptă principiul non-profitului în administrarea utilităților publice. Doar în țări asociate neocolonialismului se mai întâlnesc contracte de parteneriat public privat sau contracte de concesiune. În cazul nostru, ca să nu bată la ochi, le-au botezat contracte de delegare.
În Contractul de Delegare la Art. 39-2. (pag.34) găsim un text legat de redevență. Ce caută redevența de 1% pe cifra de afaceri? Chipurile primăria se luptă pentru tarife mai mici pentru populație dar vrea o parte din profitul operatorului unde este acționară, profit care se obține tocmai de la populație. Ce dovadă mai clară de prosteală vreți!
23 Oct, 02:09 Actuala stagiune - revitalizare teatrală sau menţinerea aceluiasi fundal cenuşiu?
Nik Şimandan a comentat pentru articolul „Tele-Encounters”, proiectul Teatrului „G. Ciprian”, o premieră mondială lansată în prezenţa partenerilor din Spania şi Portugalia:
Dar mai mult teatru, la nivel de institutie profesionistă de spectacole, când o sa avem? Stie cineva, la aceasta oră , ce proiecte ne oferă Teatrul "George Ciprian"în actuala stagiune? Vom asista la vreo premieră...proprie? Când? Că doar stagiunea s-a deschis demult - cel puţin la celelalte teatre similare din ţară. Nu există niciun panou sau afişier care să menţioneze măcar un spectacol teatral pe săptămână, ca ofertă pentru marele public -aşa cum s-ar cuveni din partea acestei importante instituţii cu profil educaţional expres!
22 Oct, 16:24 Sigur
Eu a comentat pentru articolul Catedrala Arhiepiscopală, prădată de hoți. Ce sumă au sustras:
Sigur e unul școlit la pușcăriile țării, trăit în mizerie, eliberat înainte de termen și care are ceva habar de furtul bine acoperit...
Google PageRank Checker