27 de ani
de presa libera
Marti, Septembrie 19, 2017 18:06 PM
opinia-balcescu

Opinii

Nu prea era cazul să rămân mut de uimire

de Călin BOSTAN
Opinii  |
25.07.2017, 00:00
891

   Graţie paginii de Facebook a buzoiencei Oana Dobre-Dimofte - o pagină pe care o recomand cu căldură oricărui om care vrea să-şi însenineze existenţa cotidiană observaţii de bun-simţ despre orice se petrece în lumea largă -, mi-am reamintit de două postări care, fiecare în parte, au făcut mica lor istorie imediat după tragedia din Club Colectiv.

   Prima aparţine unei doamne (dacă îi putem spune aşa!), artist liric la Opera Naţională Română, coordonator vocal la Teatrul Naţional, “I.L. Caragiale” şi la Teatrul de Stat de Operetă, solist de de jazz, cu alte cuvinte o damă cu pretenţii de intelectuală, chiar dacă acum este cunoscută prin prezenţele sale pe posturi de televiziune şi la emisiuni care promovează subcultura. ,,Suntem victimele propriilor noastre greşeli (…) Ce lansare de CD a fost azi noapte în Club Colectiv? Ce versuri promovau artiştii aceia? Ce promovau ei? O schizofrenie mentală... să vibreze nenorocirile şi gândurile negative. Nu vindecă nimic, din contră. Sper să nu ajungă pe piaţă asemenea chemări negative şi să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi. Farell a compus Happy şi noi compunem invitaţii la ură şi uitarea sinelui (…) Din păcate, ce au scos pe gură, aia s-a întâmplat. Suntem în a 5-a dimensiune. Tot ce gândim se materializează mult mai repede ca înainte. Avem o demonstraţie tristă făcută azi noapte în Clubul Colectiv. S-a murit în colectiv. Cui îi face bine să meargă noaptea în locuri obscure şi să bea, să şi-o tragă prin WC-uri şi să vomite apoi în taxi? Doar pentru că e...cool?”, a scris pe Facebook aşa-zisa doamnă.

  O a doua, mult mai ,,mo­destă”, suna în felul următor: ,,O lumânare aprinsă în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv. Indiferent că erau Rockeri sau manelişti, important să fim oameni şi să fim solidari”. Şi aprţinea nimănui altcuiva decât lui Florin Salam, care, conform aceleiaşi Oana Dobre-Dimofte, ,,pe nişa manelelor este o mega-vedetă”.

   Iar acum este momentul să intrăm în subiect, care, în ciuda introducerii atât de ample, trebuie să recunosc, este un subiect mic, la propriu şi la figurat. Deşi sunt convins că nu era cazul, am reuşit să rămân mut de uimire la vederea atâtor lături aruncate pe pagina de socializare a unei tinere, decedate la o vârstă când, în general, poţi spune că ai toată viaţa înainte, mai ales dacă te numeri printre vedetele unui anume gen muzical. Nu are prea mare importanţă numele ei, nici că apelativul de scenă conţinea cuvântul ,,Manelista”. Important este că avea 27 de ani şi că s-a stins în urma uneia dintre cele mai perverse boli ale acestei lumi. Şi la fel de important este faptul că s-au găsit destui compatrioţi foarte încântaţi că au ocazia să scuipe, virtual, bineînţeles, pe o tragedie. Oameni suficient de ,,intelectuali“ care au găsit de cuviinţă să arate în acest mod că dispreţuiesc manelele şi maneliştii.

   Spuneam că nu prea era cazul să rămân mut de uimire. Ca să înţelegeţi de ce, citiţi comentariile la articolele de învăţământ şi cultură de pe site-ul OPINIA, pe care le postează oameni din cele două branşe. Şi vă veţi lămuri de ce.

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Ministrul Muncii: Varianta finală a Legii pensiilor va fi prezentată în Coaliție pe 1 octombrie 2017
Marti, Septembrie 19, 2017 17:56 PM

Legea pensiilor va avea variantă finală la data de 1 octombrie, iar ulterior documentul va urma circuitul de avizare, a declarat, marți, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.

Ministrul Fifor - întâlnire în SUA cu adjunctul consilierului pe securitate al lui Trump: România rămâne un partener de încredere
Marti, Septembrie 19, 2017 17:48 PM

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, s-a întâlnit, marți, cu ocazia unei vizite pe care o efectuează în SUA, cu adjunctul consilierului pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Ricky Waddell, context în care l-a asigurat pe oficialul american că România rămâne un partener de încredere în continuarea eforturilor internaționale de menținere a stabilității și în dezvoltarea Parteneriatului Strategic.

Trump la ONU: Armata americană va deveni mai puternică decât oricând
Marti, Septembrie 19, 2017 17:47 PM

Președintele american Donald Trump a declarat marți, într-un discurs rostit la Adunarea Generală a ONU, că armata Statelor Unite 'va deveni în curând mai puternică decât oricând', dorind să adreseze astfel un avertisment inamicilor SUA, relatează AFP și Reuters.

Fostul șef al Tarom afirmă că a primit "sugestii" pentru a vinde Tarom la o companie arabă
Marti, Septembrie 19, 2017 17:43 PM

Eugen Davidoiu, fostul director general al Tarom, susține că în primele săptămâni după preluarea funcției au fost discuții cu anumite persoane, printre care și un consilier al unui premier, în cadrul cărora s-ar fi "sugerat" că Tarom ar trebui să meargă la o companie arabă.

Controversatul panou publicitar din Croația pe care Melania Trump a cerut să fie dat jos
Marti, Septembrie 19, 2017 17:40 PM

"Închipuiți-vă cât de departe puteți ajunge cu un pic de engleză" este panoul publicitar pe care prima doamnă a SUA, Melania Trump, a cerut să fie dat jos, relatează online ziarul spaniol ABC.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
19 Sep, 11:34 Hotiile acoperite ale lui corcodel
Posea Gh a comentat pentru articolul Dosarul în care Lungu de la Nehoiu a fost condamnat la 10 de închisoare va fi rejudecat:
Multe din lucrurile care i s-au intamplat lui Lungu se datoreaza si mediatizarii excesive a presei care se pare nu l-a placut deloc.In schimb presa a protejat pe cel mai mare hot care a existat vreodata pe Valea Buzaului Alexandru Corcodel.Acesta avea o adevarata institutie in a fura bani publici.Multe dintre hotiile de acolo au fost acoperite de functionarii primariei care tac acum sub linistea unor salarii bababne facute de actualul primar pe care il manipuleaza.Este bine de stiut edilii de astazi stiu de frica functionarilor din primarie.Pe Lungu l-au tradat toti,el a fost mai mult prost decat hot.L-au tradat oamenii din primarie santajati de corcodel,l-au tradat salariuatii de la firma care voiau sa scape de el sa se poata desfasura ei in liniste.I-au indepartat oamenii situatie la care a lucrat si Gavriloiu fgratele lui de cruce care acum nici usturoi n-a mancat nici gura nu-i miroase.`In primarie se stie s-au furat bani cu sacosa inainte de campanie sub semnaturi fictive.Furturile sunt acoperite de functionari si nu inteleg pana unde tine complicitatea lui Milea.De ce se complace?Furturi de teren,dosarele blocate de procuratura Patarlagele{oare de ce?)Dosarele blocate si acoperite ale fiului primarului care a furat scoala si a fost repus in functie de catre inspectorat.Pe cine reprezinta el acolo.la Lungu ca sa revenim la caz,un rol important l-au jucat expertizele specialistilor.Acestia la unison au sustinut ca nu din cauza defrisarii lui lungu s-a deplasat terenul.Este recunoscut de specialisti ca fiind o zona cu probleme iar din satelit s-a putut urmarii deplasarea terenului in timp.Au stiut si ISU,si Prefectura,si primaria ,dar nu a veau interes sa piarda capital mde imagine asa ca au gasit tapul ispasitor.Opinia te rog apleaca-te asupa zonei cu profesionalism si vei descoperii multe.Un ziar ca dvs care are de aparat blazonul poate si trebuie sa faca asta.De ce nu vorbiti de furturile lui Corcodel cu Scutaru,despre improprietariri ilegale.Multe ,multe ,multe.De ce nu vorbiti despre cancerul de la liceul din Nehoiu unde fiul lui Corcodel face lucruri grotesti,ilegale si inumane.?
18 Sep, 21:41 un alt cetatean
BOARCAS IONELA a comentat pentru articolul Înglodat în datorii la furnizori și la stat, Căminul de bătrâni de la Vintilă Vodă, în pericol iminent de desființare:
coruptie si nepasare....asta e Romania de ieri de azi si de maine
18 Sep, 12:47 Guvern cu slugi si spioni
Observatorul din spatele frontului a comentat pentru articolul Generalul Lucian Foca, numit consilier al premierului Tudose, la două săptămâni de la trecerea în rezervă:
Acestui "guvern" al tradarii si jafului national,a primit "intariri" prin adcooptarea acestui slugoi tradator,PLF.De specialisti in dezinformari,manipulari,infiltrari,culegatori de informatii avea nevoie acest guvern pe care il asteapta o toamna foarte "fierbinte".Pentru ca in Romania,oamenii care isi cer drepturile si o democratie autentica au devenit dusmanii poporului.
Google PageRank Checker