Economic

Noi titluri de stat destinate populației

Au fost lansate trei noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației. Titlurile de stat Tezaur au fost emise luni, 4 februarie, vor avea scadențe la doi, trei și cinci ani, cui dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile, precizează Ministerului Finanțelor Publice, care pune în vânzare respectivele titluri de stat, ce pot fi cumpărate între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului, precum și prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni, iar investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat care au fost lansate pe 4 februarie sunt în formă dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună, perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori. Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker