După revenirea în funcții, în urma deciziei judecătorești, a întregii conduceri a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, noi schimbări apar în organigrama instituției. În urmă cu două luni, Florina Stoian a revenit în funcția de inspector general, alături de adjunctele Nella Wamsiedel și Daniela Palcău, moment în care „generala” Otilia Tifan și adjuncta Daniela Lăptoiu au fost nevoite să își facă bagajele și să părăsească Inspectoratul Școlar. Nu pentru mult timp însă.

Trifan și Lăptoiu au revenit acum în calitate de inspectori școlari. Otilia Trifan este noul inspector școlar pe Management, iar Daniela Lăptoiu, inspector la compartimentul Perfecționare, poziție ocupată până acum de Gheorghe Enache.

Alte modificări au apărut la compartimentul Învățământ Primar și Proiecte Educaționale, unde inspectorul Viorica Boarcăș a fost înlocuită cu Vasile Sacuiu, de la Școala Scorțoasa. De asemenea, la compartimentul Personal-Alternative Educaționale și Invățământ Particular a fost numit inspector Mădălin Podgoreanu, fost  director la Liceul Tehnologic „Victor Frunză” și la Școala din Gherăseni.

Este foarte posibil ca o schimbare importantă să apară și în echipa de conducere a Inspectoratului Școlar Județean. Mai exact, se dorește crearea unui al treilea post de inspector general adjunct. Informația a fost confirmată de inspectorul general, Florina Stoian.

„Da, este adevărat, s-a vorbit despre această soluție pentru că acum funcționăm la nivel de alianță (n.r. – la guvernare, PSD-ALDE). S-a trimis această propunere la nivelul Ministerului Educației și așteptăm să vedem dacă va fi aprobată. Deocamdată nu avem o persoană propusă pentru funcția celui de al treilea inspector general adjunct. Așteptăm întâi să vedem dacă se aprobă”, a declarat pentru OPINIA Florina Stoian.

 

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. Dar cu Boarcas ce ati avut? Aaaa, nu era in partid, iar Vasilica este! Cine dracu-i Sacuiu? Pe Boarcas o regreta un judet intreg. Sa va ia naiba cu politica voastra de 2 lei!

  2. Doamna inspector Laptoiu a luat locul dlui inspector Enache pentru ca la randul dansei a pierdut locul in favoarea altei persoane. Si tot asa. Se mai infiinteaza un post, mai vine un inspector, mai promovam o persoana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.