26 de ani
de presa libera
Joi, Februarie 23, 2017 11:27 AM

Opinia de Ramnic

Ne-a scris Genovel / „Le sunt recunoscător ambilor scriitori Constantin Marafet și Marian Ilie“

de Călin BOSTAN
Opinia de Ramnic  |
27.08.2014, 21:00
1444

Scriitorul râmnicean ­Ge­novel Florentin Frățilă ține cu tot dinadinsul să se distanțeze de scandalul dintre confrații săi Constantin Marafet

și Marian Ilie, în care a fost târât nevinovat și despre care susține că a aflat cu mare întârziere. Reamintim că numele acestuia -recunoscut pe plan internațional drept autor de Haiku (gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 ­si­labe repartizate pe trei „versuri” formate din cinci, șapte și cinci silabe) - a fost antrenat în gâlceava  dintre doi confrați, Marian Ilie și Constantin Marafet, motivul fiind neincluderea lui Genovel Frățilă, de către cel de-al doilea, într-o antologie de poezie sponsorizată de autoritățile locale râmnicene. Fapt care a declanșat o izbucnire de mânie a poetului Marian Ilie, de care Genovel Frățilă a dorit să se delimiteze, susținând că habar nu ar fi avut de atacul la adresa lui Marafet.

Imediat după apariția articolului pe acestă temă din ,,OPINIA de Râmnic”, Ge­novel Frățilă a trimis un nou text redacției, pe care îl publicăm în cele ce urmează. (C.B.)

„Sunt din nou nevoit de a clarifica această situație, cel puțin stânjenitoare pentru mine, în care am fost implicat fără voia și acordul meu. |n primul rând, doresc a îndrepta eroarea strecurată în titlul articolului apărut în cotidianul OPINIA: Eu nu sunt scriitor (nici măcar nu am studii de specialitate!).

|n al doilea rând, am recunoscut (și recunosc și acum) că este doar vina mea că nu am știut despre proiectul <Scriitori râmniceni> de anul acesta, cu toate că, după cum am aflat ulterior, a fost făcut publică preselecția ­ma­nuscriselor. Mea maxima culpa!

Profit și de această ocazie să le mulțumesc celor doi scriitori care m-au informat în 2012 despre același proiect (<Scriitori râmniceni>) când am debutat cu un volum propriu, <Picuri de rouă>, premiat în 2013 la Festivalul <Primăvara Poeților> (cel mai bun volum de debut), iar în 2014 același volum a obținut Premiul I la concursul ART@LIFE din Tokyo, Japonia.

|n 2012 domnul Marian Ilie, fost diplomat, aflase de mențiunea de onoare pe care mi-a acordat-o Ministerul de Afaceri Externe al Japoniei în 2011 și mi-a cerut permisiunea de a trimite poemele mele (haiku) editorului Constantin Marafet, care a fost de acord să le publice. Astfel a apărut acest volum <Picuri de rouă>.

Deci, eu sunt în egală măsură recunoscător ambilor scriitori. Aceste lucruri le-am povestit  în jurnalul Zen <Dracula-Ordinul Iubirii>. Chiar și la apariția acesui volum am fost ajutat de ambii scriitori, acesta fiind un alt motiv pentru care le mulțumesc! Mai departe, cu sprijinul domnului Marian Ilie, am tradus în engleză acest volum, fiind publicat pe Amazon. Datorită acestei tradu­ceri, am fost contactat de o mare agenție literară din India (cea mai mare piață de carte din lume!) și în prezent lucrez pentru această agenție. Deasemenea am finalizat un nou volum de haiku intitulat <Roiul de stele>, care cuprinde poemele premiate la diferite concursuri de haiku și care sper să vadă lumina tiparului cât mai curând!

     |n concluzie, le sunt recunoscător și le mulțumesc celor doi scriitori și-mi doresc să găsească singuri o cale spre împăcare. Lucian Blaga spunea: <Destinul omului este creatia>... Ego-ul nu înseamnă nimic, dimpotrivă se opune armoniei interioare! Dacă noi am fi în armonie cu noi înșine, în lume ar domni ARMONIA!

Cu inima deschisă,

Genovel”

Comentarii

Genovel (02 Sep, 15:20)
aliac

Cine este Constantin Marafet???????, oare electricianul........

Raspunde

Stiri Agerpres

Kovesi: Eforturile justiției trebuie susținute de stabilitatea cadrului legislativ și instituțional pentru a fi eficiență în combaterea corupției
Joi, Februarie 23, 2017 11:20 AM

Eforturile sistemului de justiție trebuie susținute de stabilitatea cadrului legislativ și instituțional pentru a avea eficiență în combaterea corupției, a declarat joi procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.

Băsescu,despre Toader: Mă întreb dacă va fi capabil să încalce legea pentru a da satisfacție celor care l-au numit
Joi, Februarie 23, 2017 11:17 AM

Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a afirmat, legat de nominalizarea lui Tudorel Toader la Justiție, că există un avantaj, întrucât acesta "știe carte", dar se întreabă totodată dacă Toader "va fi capabil să încalce legea pentru a oferi satisfacție celor care l-au numit'.

Vasilescu (BNR): România a pierdut bătălia cu lucrul bine făcut; dacă vrem dezvoltare, trebuie să repornim bătălia
Joi, Februarie 23, 2017 11:15 AM

Președintele României a obosit de multă vreme să mai repete sloganul cu care a câștigat alegerile, pentru că bătălia cu lucrul bine făcut a fost pierdută, iar dacă vrem dezvoltare trebuie să repornim bătălia, susține Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României.

Comisia Europeană dorește să afle opiniile celorlalte țări membre privind statul de drept în Polonia
Joi, Februarie 23, 2017 11:07 AM

Comisia Europeană va încerca să afle opiniile celorlalte țări membre ale Uniunii Europene cu privire la eventuale noi măsuri contra Poloniei în disputa de peste un an cu Varșovia referitoare la statul de drept, au declarat miercuri, pentru Reuters, oficiali din executivul comunitar.

Numărul maxim de locuri în unitățile de tratament balnear ale Casei Naționale de Pensii este de 56.394, în 2017
Joi, Februarie 23, 2017 11:03 AM

Unitățile aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice vor asigura anul acesta un număr maxim de 56.394 locuri pentru tratament balnear, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Feb, 09:31 Clipa de sinceritate
ionescu o. a comentat pentru articolul Ministrul Educaţiei a trimis Corpul de Control la Inspectoratul Şcolar Buzău:
Aici, ca într-n spectacol rulează filmul „Clipa de sinceritate”. Actorii-autori își spun oful, fiecare împotriva cui dorește...Se fac și mici caracterizări ale personajelor încriminate. Să nu se supere Lazăr dar mi-a plăcut comparația Paulistei „contabil sub acoperire!”Tot în top este și exorcizarea de la Nenițescu...Și totuși...de unde atâta obidă și venin, care-i sursa generatoare a atâtor injurii și nemulțumiri? Răspunsul sigur e în titlul „filmului”: lipsește clipa de sinceritate în școli. Cu adevărat nu cârâie nimeni acolo ci aici!Atitudinea noastră în timpul pe care-l străbatem acum, este în contradicție cu cerințele și nevoile actuale. Ba aș merge mai departe afirmând că unele carențe, evidente și aici, nu ne avantajează și pun în evidență lacune informaționale, supărări mocnite, gânduri și spirite reprimate..Partea proastă este că nu se discută decât „în treacăt”despre soluții sau se cere să vină alții să le ofere. Sunt probleme? De aceea suntem, fiecare unde suntem, ca să le rezolvăm.
23 Feb, 09:24 Control mai amplu
Profesor 4 a comentat pentru articolul Ministrul Educaţiei a trimis Corpul de Control la Inspectoratul Şcolar Buzău:
Corpul de control ar trebui sa verifice si cum se desfasoara programul de invatamant la clasele de scoala profesionala dar mai ales in acele licee avand clase de seral. Acesti elevi nu participa la 5% din orele planificate prin orar, altii nu frecventeaza .Situatia scolara se incheie fara participare la activitati.Lipsa totala de cunostinte. Acesta este viitorul societatii. I.S.j stie , nu se iau masuri. Poate acest corp de control verifica si acest aspect. Speram.
23 Feb, 08:44 Bine zis!
ionescu o. a comentat pentru articolul Dubla măsură din Partidul Social Democrat:
Bine zis, domnule, „maimuțoi de serviciu”...Poate așa se mai luminează poporul că la PSD numai „dubla măsură” funcțonează//
Google PageRank Checker