27 de ani
de presa libera
Luni, Octombrie 23, 2017 11:12 AM

Educatie

Încă o gafă a ministrului Educaţiei, demascată de jurnalista buzoiană Oana Dobre

de Cristian IONESCU
Educatie  |
18.09.2017, 00:00
2538

   Ordinul de ministru prin care Liviu Pop a interzis folosirea de materiale auxiliare în scoli nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, prin urmare el nu este in vigoare, potrivit legii.

   Astfel, respectivul ordin nu este în vigoare, conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum si art. 78 din Constituţia României. Situaţia a fost semnalată pe Facebook de buzoianca Oana Dobre, fost jurnalist la Realitatea TV, şi verificată de Ziare.com pe site-ul Monitorului Oficial.

   „Acest ordin de ministru NU EXISTĂ în Monitorul Oficial. Şi, aşa cum îmi spun experţi în Drept foarte serioşi cu care am vorbit (inclusiv cu experienţă guvernamentală), orice ordin de ministru are valoare normativă şi e obligatoriu să apară în Monitorul Oficial. Nu, vrăjeala cu actul individual nu ţine la nişte oameni care ştiu cu câţi «i> se scrie «icopiii>. Deci, domnule Pop, ia explicaţi-le dumneavoastră «imămicilor> cum v-aţi permis să daţi peste cap toate şcolile din ţara asta cu un ordin de ministru care nu apare în Monitorul Oficial. Ia să vedem, dezminţiţi şi asta categoric printr-un comunicat?“, a scris buzoianca Oana Dobre Dimofte. 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii! Fii primul care comenteaza in legatura cu acest articol!

Stiri Agerpres

Muzicianul australian George Young, 'mentorul' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani
Luni, Octombrie 23, 2017 11:02 AM

Muzicianul australian George Young, cunoscut ca 'mentor' trupei AC/DC, a murit la 70 de ani, potrivit unui anunț difuzat luni de legendara trupă de hard rock, citat luni de AFP.

MDRAPFE: AM POIM - proiecte de 69 milioane euro referitoare la ocrotirea ariilor naturale protejate
Luni, Octombrie 23, 2017 11:00 AM

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (AM POIM) a primit, până la 16 octombrie, 62 de proiecte, în valoare totală eligibilă de 69 milioane de euro, care vizează elaborarea planurilor de management, seturilor de măsuri de conservare, planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate, informează un comunicat al MDRAPFE transmis luni AGERPRES.

Tenis: Clasamentul ATP - Marius Copil a coborât pe locul 78
Luni, Octombrie 23, 2017 10:56 AM

Tenismanul român Marius Copil a coborât patru locuri și se află pe poziția a 78-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști de tenis (ATP), dat publicității luni.

PORTATIV ROMÂNESC: Bianca Ionescu
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Soprana Bianca Ionescu s-a născut la 20 mai 1961. A absolvit Liceul de muzică nr.1 din București în 1978, apoi a urmat cursurile Conservatorului de muzică "Ciprian Porumbescu", la clasa de canto a Artei Florescu, absolvind facultatea în 1983, potrivit site-ului www.opereta.ro.

Auto: Verstappen a calificat drept "stupide deciziile care ucid Formula 1" după penalizarea sa
Luni, Octombrie 23, 2017 10:53 AM

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a denunțat, duminică, decizia juriului Marelui Premiu al Statelor Unite care l-a penalizat cu cinci secunde și a fost privat de locul al treilea pe podium, apreciind că "aceste decizii stupide ucid Formula 1", a spus el cu regret.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
23 Oct, 08:50 Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice este „apă de ploaie”!
Pixelu cu prosteli a comentat pentru articolul Buzoienii, deschizători de drumuri? Scutirea populaţiei de la plata apei meteorice ar putea deveni lege:
UAT Municipiul Buzău (Primăria Municipiului Buzău), acționarul majoritar al Companiei de Apă Buzău S.A., dă dovadă de maximă ipocrizie. Dacă Toma ar dori ca buzoienii să beneficieze de tarife mai mici atunci ar renunța la redevența de 1% pe cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească operatorul acționarilor și care este parte integrantă în algoritmul de calcul al tarifului perceput de operator. Peste tot, în țările suverane, se adoptă principiul non-profitului în administrarea utilităților publice. Doar în țări asociate neocolonialismului se mai întâlnesc contracte de parteneriat public privat sau contracte de concesiune. În cazul nostru, ca să nu bată la ochi, le-au botezat contracte de delegare.
În Contractul de Delegare la Art. 39-2. (pag.34) găsim un text legat de redevență. Ce caută redevența de 1% pe cifra de afaceri? Chipurile primăria se luptă pentru tarife mai mici pentru populație dar vrea o parte din profitul operatorului unde este acționară, profit care se obține tocmai de la populație. Ce dovadă mai clară de prosteală vreți!
23 Oct, 02:09 Actuala stagiune - revitalizare teatrală sau menţinerea aceluiasi fundal cenuşiu?
Nik Şimandan a comentat pentru articolul „Tele-Encounters”, proiectul Teatrului „G. Ciprian”, o premieră mondială lansată în prezenţa partenerilor din Spania şi Portugalia:
Dar mai mult teatru, la nivel de institutie profesionistă de spectacole, când o sa avem? Stie cineva, la aceasta oră , ce proiecte ne oferă Teatrul "George Ciprian"în actuala stagiune? Vom asista la vreo premieră...proprie? Când? Că doar stagiunea s-a deschis demult - cel puţin la celelalte teatre similare din ţară. Nu există niciun panou sau afişier care să menţioneze măcar un spectacol teatral pe săptămână, ca ofertă pentru marele public -aşa cum s-ar cuveni din partea acestei importante instituţii cu profil educaţional expres!
22 Oct, 16:24 Sigur
Eu a comentat pentru articolul Catedrala Arhiepiscopală, prădată de hoți. Ce sumă au sustras:
Sigur e unul școlit la pușcăriile țării, trăit în mizerie, eliberat înainte de termen și care are ceva habar de furtul bine acoperit...
Google PageRank Checker