O nouă emisiune din seria „UN VEAC DE LA MAREA UNIRE” a fost postată pe site-ul OPINIA, www.opiniabuzau.ro. Emisiunea de faţă, a cincea din ciclul realizat de doctorul în Ştiinţe Politice Alba Catrinel Popescu, conţine evocarea personalităţii prinţului Barbu Ştirbey, eminenţa cenuşie a primei jumătăţi de secol XX românesc, de al cărui nume sunt legate decizia de intrare a României în Războiul de Întregire Naţională de partea Antantei şi reforma agrară a regelui Ferdinand. Tot aici mai puteţi urmări un documentar intitulat “Generalul Cinema”, despre ci­nematografia de război, şi un dialog esenţial cu Ambasadorul Ion M. Anghel, părintele dreptului consular şi diplomatic românesc, despre profilul diplomatului de succes, despre culisele negocierilor diplomatice şi despre culisele semnarii ­trata­tului cu Ucraina.

   În perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, OPINIA prezintă, în ediţia sa electronică, un ciclu de emisiuni sub titlul „UN VEAC DE LA MAREA UNIRE”, care îşi propune să aducă în atenţia publicului personalităţile, momentele şi simbolurile care au stat la temelia realizării Marii Uniri de la Alba Iulia.         

DISTRIBUIȚI