Opinii

Modelino-Vio tare ca fularul!

Se vindeau îndeobște pe Litoral, în buza plajelor, prin iarmaroace și bâlciuri, pe unde era suveran kitschul, alături de alte flecuștețe cu cheiță, lipici, elastic, sclipici. Dădeai doi lei, țineau trei zile și umpleau casa de o pastă albă. „Modelino, ia-l pe Modelino!”, strigau negustorii ambulanți, „când e vesel, când e trist, nu se plânge, nu se strică, veselie pe nimică!”. Niște maimuțoi elastici, oarecum hazlii, balonașe umplute cu făină, cu un smoc de ațe drept păr, îl strângeai în pumni și-i dădeai ce formă doreai…

Cam așa a apărut în scenă „doamna de plastilină” a politicii autohtone, pe filiera dragnistă care avea nevoie de un om de paie în fața publicului larg. O marionetă, un Modelino scos la înaintare să amuze lumea, în timp ce păpușarii din spatele cortinei își făceau nestingheriți jocurile. Arăta ridicol, de unde analogia deloc pardonabilă cu o maimuțică zburlită, deși nu judeci un semen după înfățișare. Dar când deschidea gura – prăpăd, orice om se tăvălea de râs diluat cu plâns! De unde eticheta – analfabeto!, asta justificată de propriile perle, și nu zicem de alea agățate la gât! Gafe lingvistice, geografic-istorice, mai grav – diplomatice, așa că etichete gen proasta târgului, vorbește gura fără ea, deși contondente, se cam pupau cu realitatea omului.

Cum a ajuns acum Vio-Modelino să se închipuie Ana Ipătescu a revoluției din intestinele pesediste, cronic zbuciumate de catastrofa de la europarlamentare și învărgarea liderului suprem? Plonjăm direct în enormul caragialian, cu memorabila replică „Zoe, fii bărbată!”,  încremenită în proiect, după geniala definiție a idiotului perfect, doamna din Videle se victimizează singură împotriva tuturor, ea, o biată domniță suavă, ținând piept generos unor masculi lași, trădători, ingrați…

De fapt și de drept, pro­blema n-are nici în clin, nici în mânecă, desigur, cu mi­soginismul din politică, contrazis de exemple mai mult sau mai puțin ilustre. Într-o ordine aleatorie, prima greșeală, capitală, a doamnei premier a fost graba de a se instala vehement la butoane după momentul zero al votului pro-EU și zăbrelirii Bossului. Atunci se mai putea încerca oarece primenire a cearceafurilor, ca la orice bordel cu un zaț de ștaif, mai scuturi saltelele, mai deschizi geamurile, să pară că ai aerisit/înviorat locul rău famat.

N-a făcut decât să se spele pe mâini, iar zoaiele au pătat și mai rău fața de masă unde și-au împărțit bucatele cu alde ALDE,  cam flămândă și ea după voturi și speriată că va fi scoasă pe tușă de electoratul sătul de manevrele partenerului de coaliție. Normal, după ce Dragnea luase pesedeul pe persoană fizică și călcase totul în picioare doar va scăpa de pârnaie, la ce se puteau aștepta? Ciudat, totuși, să ți se verse găleata cu lături în cap, și să nu-ți schimbi hainele, ținuta, doar să întinzi mizeria ca și cum nu s-a întâmplat nimic!…

Amețită de aerul rarefiat de pe piscurile puterii absolute, Vio-Modelino a început să taie și să spânzure, ca un Dragnea în fustă, de această dată cu obsesia candidaturii la președinție. Dar mentorul ei avea și biciul și zăhărelul la îndemână, pe când ea este o copie palidă, pe care baronii o vor trimite urgent la colț!

Paradoxal, sau nu, cola­cul de salvare a fost aruncat de Tăriceanu, cu ruperea lanțului de iubire, era un bun moment de negociere, pe care Vio l-a ratat de o manieră rigid-scorțoasă. Să nu ne iluzionăm, politica se face în culise, asta o știe și doamna încă premier, în zadar vrea să se dea braț de fier, e doar plastilina aia puțin întărită, dar casantă. Se va sparge împinsă pe scări chiar de ai ei fideli!

Cum să fie ea locomotiva electorală a unui partid care gâfâie, cu șanse de domeniul S.F. ca să prindă turul doi la prezidențiale? Soartă de Modelino, s-au jucat puțin cu ea, maimuțoiul simpatic, l-au strâns oleacă mai tare în pumni, s-a fisurat și a început să murdărească totul în jur, nu mai spun unde ajung jucăriile stricate…

Cumplit, pentru noi, cetățenii prinși la mijloc, este chestiunea găurii de la buget, dacă nu e fake-news, oricine va veni la guvernare primește pe palme o castană fierbinte! Iar o luăm cu greaua moștenire, din nou asistăm la bâlciul acuzațiilor reciproce, poate totuși se va schimba ceva fundamental, semne bune par să vină dinspre societatea civilă…

P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

Un comentariu

  1. Dle Dinu am pretenția că ești Domn.educat cu școala,dar vad că ai uitat de buna cuviință și jignești o femeie.Nu are importanță cine e ,e femeie in în primul rând ,doi spre deosebire de Dvs e premierul acestei țări buna rea astea e ,dar asta nu justifică mârlănia limbajului,apropo Dvs concret vorba unui mare președinte americanJFK ce faceți ptr Romania,avem o singura soluție Votul,daca nu ne convine,in rest sa auzim de bine vorba lui nea Nicu Munteanu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker