Nenorocire în familia fostului șef al Poliției Române, chestorul buzoian Bogdan ­Des­pescu. Fratele acestuia, Florin Despescu, a fost găsit spânzurat sâmbătă noapte de către soția lui în casa din localitatea Lunca Priporului, de lângă Nehoiu.

Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc decesul, însă primele date ale anchetei arată că este vorba despre o sinucidere, deși bărbatul nu a lăsat niciun bilet în care să-și explice gestul. Nu este foarte clar care au fost motivele care l-au făcut pe fratele chestorului Despescu să-și pună capăt zilelor, însă bărbatul în vârstă de de 47 de ani, ar suferit în ultima vreme de o depresie gravă.

El a lucrat o vreme la Poliția Locală Buzău dar a părăsit instituția în luna noiembrie 2017, prin demisie, fiind personal contractual. Primarul din Nehoiu, Ionuț Milea, a declarat pentru mediafax.ro că toată comunitatea a rămas surprinsă de gestul fratelui fostului șef al Poliției Române. ,,Și-a pus capăt zilelor. Dumnezeu știe ce o fost. Am rămas surprins. Era o familie frumoasă, liniștită. Nu se aștepta nimeni. Are și un copil clasa a IX-a, avea nevoie de el acum. și noi am rămas surprinși”, a  declarat Milea.

Florin Despescu era căsă­torit și avea o fată clasa a noua la Liceul Teoretic ,,Radu Vlădescu”din Pătârlagele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.