Actualitate

Ministrul Sănătății, așteptat la Buzău

Ministrul Sănătății este așteptat la Buzău, duminică după-amiază, pentru a face, personal, verificări la Spitalul Săpoca.

Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook al ministrului Sănătății.

‘În urma informării în permanenţă a premierului, la dispoziţia acesteia, am pornit de urgenţă la spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplările din noaptea trecută şi pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală. Este un caz tragic care impune rigoare în analiză şi măsuri urgente. Am spus de fiecare dată că siguranţa şi sănătatea pacienţilor sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame. Suntem alături de familiile îndurerate şi le transmitem toată compasiunea noastră, precum şi asigurarea faptului că toţi cei ce se vor dovedi vinovaţi vor plăti‘, a scris ministrul, într-o postare pe Facebook.

Sorina Pintea, a trimis încă de duminică dimineață Corpul de Control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău.

Într-un comunicat al Ministerului Sănătății se precizează că personalul medical a fost alertat de una dintre victime. În schimb, directorul spitalului spunea că personalul medical „era în zonă”, o asistentă era chiar de față, dar totul s-a întâmplat atât de rapid, încât n-a avut timp să reacționeze.

„Am cerut o verificare amănunțită și rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijență, vom acționa în consecință”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Comunicatul Ministerului Sănătății: „O victimă lovită s-a trezit și a cerut ajutor”

„Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a decis trimiterea de urgență a Corpului de Control al Ministerului Sănătății pentru a verifica situația de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca.

Din informațiile primite de Ministerul Sănătații de la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență și de la conducerea Spitalului, în jurul orei 3,30 în această dimineață, unul dintre pacienții internați în secția de psihiatrie acuți, aflat în salonul cu regim normal, a luat un stativ de perfuzii și a lovit în zona capului pacienții din salonul său și din unul dintre cele alăturate, unde erau internate femei.

În urma agresiunii, au fost 13 victime: patru pacienți au decedat (trei au decedat pe loc, iar unul după ce a fost transportat la UPU Spitalul Județean Buzău), trei pacienți sunt răniți cu traumatisme cranio-cerebrale majore și șase pacienți au traumatisme cranio-cerebrale/ faciale minore.

În prezent, dintre pacienții care au fost răniți, trei pacienți (doi bărbați și o femeie) cu traumatisme craniene severe se află internați la UPU Spitalul Județean Buzău. Unul dintre bărbați va fi transportat la Spitalul de Urgență Floreasca București, ceilalți rămânând internați deocamdată la Buzău. Cei șase pacienți care au traumatisme craniene minore și faciale vor rămâne deocamdată în UPU Buzău.

În tura din noaptea trecută, in pavilionul in care s- a intamplat tragedia au fost un medic și șapte asistenți, trei infirmiere și doi muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoși.

Managerul unității medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul și a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor. Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit și a reușit să alerteze personalul medical”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker