27 de ani
de presa libera
Sambata, Noiembrie 18, 2017 21:24 PM

Educatie

Ministrul Educaţiei vrea Bacalaureat cu trei sesiuni de examen

de Cristian IONESCU
Educatie  |
15.11.2017, 00:00
441

   Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, crede că este necesară organizarea unei noi sesiuni de Bacalaureat, informează portalinvatamant.ro. Pop menţionează că legea permite să existe trei sesiuni pentru acest examen, dar „deocamdată este o chestiune de discuţii“ şi că nu se va schimba nimic pentru cei care urmează să dea Bacalaureatul anul viitor.

   „Este o discuţie de a introduce o nouă sesiune de Bacalaureat şi eu cred că este necesară. Cât de utilă este sesiunea din august, deja ştim. Am văzut în ultimii zece ani de zile câţi absolvenţi s-au prezentat în august şi câţi au luat examenul de Bacalaureat. Şi anul acesta am avut un număr mare de persoane care s-au înscris, şi totuşi prezenţa a fost foarte, foarte mică. Din punctul meu de vedere, cred că un examen de bacalaureat, o altă sesiune, ar trebui organizată undeva în decembrie, poate februarie, fiind vacanţa de iarnă“, a spus Liviu Pop, pentru Agerpres.

   Acesta a adăugat că, în opinia sa, din iulie până în decembrie este timp suficient să se pregătească cei care nu şi-au luat examenul de Bacalaureat. 

   „În ceea ce priveşte examenul de bacalaureat, este o problemă foarte serioasă. Avem în ultimii zece ani aproape 2.000.000 de români care au finalizat clasa a XII-a. Dintre aceştia, aproape jumătate nu şi-au luat bacalaureatul, mai precis 800 şi ceva de mii. Dintre cele 800 şi ceva de mii de persoane care nu şi-au luat examenul de bacalaureat, 700.000 sunt pe zona liceelor tehnologice. De ce aşa de mulţi nu şi-au luat examenul de bacalaureat? Este o întrebare la care cu toţi trebuie să ne răspundem, fapt pentru care aici trebuie să regândim, pe de-o parte, tipul examenului de bacalaureat“, a adăugat ministrul Educaţiei. 

Comentarii

Bac-ul de trei ori (15 Nov, 20:10)
Profu Universitar

Eu propun să se dea bac-ul în fiecare lună, poate așa reușim și noi să ne completăm locurile ca să avem de unde să dăm șpagă la politicieni și să-i ajutăm să devină profesori universitari. Ar fi bine ca examenul de Bacalaureat să se dea doar la sediile instituțiilor nostre și o să vedeți promovabilitate de 200%!. Oricum mulțumim frumos unpr profesori buzoieni care au absolvit la noi pt că ne ajută, în fiecare an cu promovabilitatea la bac!

Raspunde
Bak (16 Nov, 19:28)
Damian

Ar fi bine să fie tip Grila.( Așa vom mări numărul de TELECTUALI)

Raspunde
Da da da (16 Nov, 20:31)
Profesorul ratat

Examenul să se dea în vacanța de iarnă ! Organizatori și corectori să fie armata de conțopiști din minister ! Supravechetori să fie inspectorii școlari !

Raspunde

Stiri Agerpres

Liga I: CS Universitatea Craiova - Juventus București 3-1, la primul meci oficial pe noul ''Oblemenco''
Sambata, Noiembrie 18, 2017 21:05 PM

CS Universitatea Craiova a învins-o pe Juventus București cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, în etapa a 18-a a Ligii I de fotbal, la primul meci oficial disputat pe noul stadion ''Ion Oblemenco''.

Asociația ANCE Europe lansează proiectul 'Arhitectura României Mari'
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:41 PM

Asociația ANCE Europe lansează proiectul "Arhitectura României Mari", cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin organizarea unui eveniment la București în perioada 23-25 noiembrie, având ca obiectiv aducerea în atenția publicului larg a stilului arhitectural neoromânesc.

Republica Moldova: Duminică are loc referendumul pentru destituirea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:16 PM

Peste 650.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Chișinău sunt așteptate, duminică, la urne pentru a participa la referendumul pentru destituirea primarului Dorin Chirtoacă.

Sosirea lui Hariri la Paris contribuie la reducerea tensiunilor în Orientul Mijlociu, afirmă președinția franceză
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:11 PM

Sosirea premierului libanez demisionar Saad Hariri la Paris contribuie la "reducerea tensiunilor" în Orientul Mijlociu, unde Franța continuă să acționeze în această direcție, a afirmat sâmbătă președinția franceză, relatează AFP.

UPDATE Rugby: România - Samoa 17-13, în meci test la București (GALERIE FOTO)
Sambata, Noiembrie 18, 2017 20:01 PM

Naționala de rugby a României a învins Samoa cu scorul de 17-13 (3-10), într-un meci test disputat sâmbătă seara pe Stadionul național ''Arcul de Triumf'' din Capitală.

OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
OPINIA, un sfert de veac de existență
mai multe poze »
TOP COMENTARII
CELE MAI CITITE ARTICOLE
17 Nov, 12:47 Când voi avea drum prin Unguriu, opresc la primărie să strâng mâna unui român căruia îi pasă de români!
Pixelu fan Tirizică a comentat pentru articolul S-a încheiat competiția pentru stabilirea județului-pilot / Buzăul va fi primul județ complet digitalizat la nivel școlar:
Devin fan „genunche” dacă legiferează și manualul unic. Momentan sunt fan Tirizică, singurul primar buzoian care a avut curajul să părăsească mizeria ADI „Buzău 2008”.
17 Nov, 10:18 tare in sfarsit
un oarecare a comentat pentru articolul Prefectura Buzău, șah la Academia Română și Judecătoria Pătârlagele:
Avem in sfarsit un prefect, o comisie judeteana si un judecator de la tribunal care arata ca se pot impotrivi unei sentinte definitive de punere in posesie a unei institutii pe 4500 ha teren padure.Macar daca nu putem sa probam competenta sa ne afisam cu varf si indesat indaratnicia.Acea sentinta o va aplica CEDO, iar pe cei cu adevarat vinovati ii va dura in basca pentru ca plateste contribuabilul roman
17 Nov, 09:59 nedumerire
kneji myamoto a comentat pentru articolul Toma: ,,Guvernul să desfiinţeze Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, un primar nu are nicio putere în realitate, doar în teorie“:
este bine domnule primar ca vrei desfiintarea anfp care intr-adevar este parazitara,dar trebuie instituit un organism independent pentru selectarea unor viitori functionari publici din care primari destoinici ca dumneata sa-si aleaga personalul cu care sa lucreze, personal selectat printr-un concurs riguros in baza unei grile ca la judecatori si cu supraveghere ca la bacalaureat.Abia atunci vei avea de unde sa alegi.Daca primul criteriu este încrederea in persoana cu care lucrezi vei avea o mare dezamagire.Mie imi scapa criteriile pentru care l-ai ales pe dl Pistol secretar al primariei, dar te asigur ca vei avea cat de curând o mare deziluzie cu privire la competenta profesionala si moralitatea acestei persoane
Google PageRank Checker