Câteva mii de buzoieni au luat parte în această dimineață la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României. Pentru prima dată, manifestația a avut loc pe Calea Eroilor, în fața Cimitirului Eroilor, și nu pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. La paradă au participat peste 660 de militari și 64 de mijloace tehnice din dotarea unităților din garnizoană.

Au fost prezente la eveniment oficialitățile locale, prefectul Carmen Ichim, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, primarul Constantin Toma, parlamentari buzoieni și primari din mai multe comune. Centenarul României a fost marcat și prin prezența la eveniment a invitaților de peste Prut, o delegație condusă de președintele Consiliului Raional Soroca, Ghenadie Muntean și președintele Consiliului Raional Dubăsari, Grigore Policinschi.Buzoienii prezenți în public au primit din partea președintelui Consiliului Județean baloane, steaguri și fulare tricolore.

Înainte de parada militară a avut loc o slujbă religioasă, urmată de depunerea de coroane în domul din Cimitirul Eroilor. De asemenea, au fost premiați câștigătorii concursului de istorie organizat de Fundația Mareșal „Alexandru Averescu” și Consiliul Județean, iar elevii Școlii nr. 11 și ai Seminarului Teologic au susținut două recitaluri.

De la ora 11,00, buzoienii au fost invitați în Parcul Crâng, unde Consiliul Județean a oferit tradiționala masă de 1 Decembrie (3.800 de porții de fasole cu ciolan, dintre care 800 de post), și un concert folcloric susținut de membrii Centrului de Cultură și Artă.

 

DISTRIBUIȚI
loading...

2 COMENTARII

  1. Singurul articol care aminteste si de prezenta tinerilor, elevilor la eveniment! Felicitari! Felicitari doamnei prefect, singura de la tribuna care i-a amintit si felicitat pe copii si care, de altfel, a si avut initiativa de a se orienta catre acestia. Altfel, nici nu am fi stiut de unde se canta. Emotia si entuziasmul acestor tineri sa calauzeasca si carmuitorii orasului si judetului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.