Știri:
„Portret de salvator-medicul X”
„Victimă a medicului Y”
Teribil de greu pentru un om când viața lui, proiectată pe un drum, dă peste un hău. Din întunericul necunoașterii îi rânjește amenințător și persecutor boala. Funcționând la minim cu partea sa parentală și adultă, pacientul se transformă, de înțeles, într-un copil speriat, o victimă.
Conform basmelor copilăriei ar trebui să apară, călare pe un halat alb, încins cu stetoscopul și cu bisturiul la cingătoare, un salvator Făt Frumos. Să îl treacă într-o clipă pe celălalt mal, dincolo de boală, într-o viață „cum era înainte” și, de ce nu, veșnică.
De cealaltă parte, medicul are în hergheliile însușirilor sale și armăsarul numit Orgoliu. Bine dresat și ținut în frâu, acesta îl poate duce împreună cu pacientul (în trap sau galop, după talentul fiecăruia) până în Castelul Mulțumirii Profesionale. Uneori însă Orgoliul decolează până dincolo de nori („vă garantez că va fi perfect”), vrăjit de bucățica de zahăr servită cu gratitudine de pacient („sunteți un Salvator, domnule doctor!”).
Dincolo de nori e încântător, confirmă și Holograf; uneori însă, călare pe o complicație, apare Muma Pădurii care îi prăbușeste pe amândoi în Valea Plângerii. Cu mitul Salvatorului sfărâmat („am avut încredere în dumneavoastră, domnule doctor…”), bolnavul poate deveni cel mai aspru judecător al unui medic care a acceptat cu trufie rolul divin… dar nu l-a putut umple pe măsura așteptărilor. Medicul poate sfârși deseori cu Orgoliul nechezând jalnic, rămânând să facă echitație o perioadă de probă doar cu caii verzi de pe pereți.
În viață, teatru și basme există așa numitul „triunghi dramatic”. Descris de Stephen Karpman, el enunță că orice personaj dintr-o piesă de teatru sau din viața reală joacă inițial unul din cele trei roluri principale: de Salvator, Persecutor sau Victimă, partenerul preluând pe unul din celelalte două. Când se produce o criză în relație, cei doi jucători își schimbă rolurile. Astfel, dacă inițial pacientul-victimă e persecutat de boală și salvat de medic, e foarte posibil ca în momentul unei crize rolurile să se schimbe.
Dragi pacienți,
Așa cum am mai spus, nu sunteți/nu suntem victimele vieții. Suntem posesorii unei mașini de Formula I, fără termen de garanție, iar noi tratăm defecțiuni, nu facem minuni.
Dragi colegi,
Vrem în continuare să adăugăm stresului nostru profesional această vinovată și măgulitoare acceptare a mitului mediatic de salvatori? Sau e mai bine să construim, alături de partea adultă din pacienți, un pod trainic peste Valea Plângerii, înțelegând împreună efortul depus, pierderile posibile și timpul necesar? Soclurile sunt pentru dispăruți, nu pentru oameni vii.
Și dacă tot am intrat în domeniul dramatic, să ne amintim „legea lui Cehov”: orice armă care apare în Actul I al unei piese va fi folosită în Actul al III-lea !
Costin DUȚU este doctor în Medicină, medic primar de Chirurgie Generală la Spitalul Militar Central
