Pesta porcină africană s-a manifestat pentru prima oară în ţara noastră în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, ulterior constatându-se că în zona de Nord-Vest a României evolua lent, chiar staţionar, fiind confirmată în 14 localităţi din judeţele Satu-Mare, Sălaj şi Bihor. Au fost afectaţi 13 porci mistreţi şi au fost ucişi 175 de porci domestici.

În zona de Sud-Est a României însă, evoluţia bolii a fost mai agresivă. Potrivit ultimului bilanţ al epidemiei de pestă porcină africană efectuat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, boala a fost confirmată ,,în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa şi Galaţi. Au fost ucişi 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în trei ferme comerciale, până în data de 2 august 2018, au fost ucişi 49.647 de porci. Acţiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi 20 de porci mistreţi”.

Specialiştii în domeniu spun că efectele răspândirii pestei porcine africane sunt extrem de grave pentru România, în special pentru fermieri, pentru industria zootehnică şi cea alimentară locală. Mai exact, se consideră că un întreg sector zootehnic şi alimentar în care s-au investit sume importante atât din bugetul naţional, cât şi din cel european, pentru a deveni competitiv, poate fi compromis pe termen lung, ca urmare a acestei epidemii. Totodată, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, că interdicţia de a exporta carnea de porc poate surveni în orice moment. Impactul major, atrage atenţia acesta, este însă la capitolul importuri, APCPR estimând că acestea vor creşte cu 30% în următoarele trei-patru luni.

În ceea ce priveşte impactul economic la nivel macro, deficitul comercial va creşte. Dacă anul trecut importurile de carne de porc se ridicau la jumătate de miliard de euro, anul acesta vor avansa cu cel puţin 150 de milioane euro. Conform estimărilor Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc, carnea de porc se va scumpi cu cel puţin 5%. Acest lucru ve duce la majorarea inflaţiei, care este deja cea mai mare din Uniunea Europeană, de 5,4% în luna iunie.

Doi porci eutanasiaţi la Buzău

La nivelul judeţului Buzău nu a fost semnalat, până acum, niciun caz de pestă porcină. Având în vedere evoluţia explozivă şi, implicit, tendinţa extinderii pestei porcine africane pe teritoriul României, Direcţia Sanitar Veterinară a decis suspendarea pe o perioadă nedeterminată a activităţii în toate târgurile de animale autorizate sanitar veterinar de pe raza teritorială a judeţului Buzău. Deşi au fost descoperite două leşuri de porci mistreţi, în urma analizelor s-a constatat că aceştia nu aveau virusul letal de pestă porcină africană. Totuşi, în cadrul Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a dispus efectuarea în mod repetat a controalelor la 19 exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţ.  Recent, o echipă a DSVSA a efectuat eutanasierea prin injecţie letală a doi porci care au fost depistaţi în maşina unui transportator din Brăila care se deplasa către o stână din Bisoca.

Judeţele din vecinătatea noastră se luptă în continuare cu focarele de pestă porcină. Guvernul României a venit cu o măsură excepţională pentru stoparea epidemiei de Pestă Porcină Africană (PPA). Mai exact, la nivelul Ministerului Apelor şi Pădurilor a fost elaborat un ordin de ministru pentru extragerea mistreţilor la nivel naţional, porcii sălbatici fiind principalul vestor de trasmitere al virusului PPA ce deja a fost confirmat în opt judeţe.

,,Prin Hotărârea nr. 3 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă din data de 01.08.2018 a fost aprobat Planul suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane prin care au fost dispuse unele măsuri cu incidenţă în domeniul cinegetic, pentru aplicarea cărora Ministerul Apelor şi Pădurilor trebuie să întreprindă anumite demersuri. Măsurile vizează necesitatea recoltării mistreţilor şi a exemplarelor din speciile de prădători, atât din zonele afectate de pesta porcină africană, cât şi din afara acestora, în anumite condiţii şi împrejurări” este menţionat pe site-ul Ministerului Apelor şi Pădurilor.

Ce spune ordinul ministrului Apelor şi Pădurilor
Conform ordinului ministrului Apelor şi Pădurilor sunt impuse următoarele măsuri:
,,Art. 1. Cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă cote de intervenţie pentru specia mistreţ pentru perioada de vânătoare 2018–2019, prevăzute în anexa nr. 1, suplimentar cotelor de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 540 / 15.05.2018 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada de vânătoare 15 mai 2018– 4 mai 2019.
Art. 2. În situaţiile în care în cursul perioadei de vânătoare gestionarii fondurilor cinegetice se schimbă, cotele de recoltă suplimentare nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
Art. 3. Cotele suplimentare de intervenţie pentru specia mistreţ aprobate conform prevederilor art. 1 se realizează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin în toate fondurile cinegetice neafectate de virusul pestei porcine africane, prin metodele de vânătoare prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 353/2008 privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin pe tot cuprinsul ţării se vânează integral speciile de prădători cu păr şi pene admise la vânătoare, în limita cotelor de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 540/15.05.2018.
Art. 5. Prin excepţie de la prevederile art. 3 şi 4, în zona afectată definită ca aria calculată cu o rază de 13 km de la cazul de pestă porcină africană, compusă din zona infectată cu o rază de 8 km şi zona tampon de 5 km în exteriorul zonei infectate, se recoltează integral mistreţii şi exemplarele din speciile de prădători cu păr şi pene admise la vânătoare, prin metode de vânătoare care nu dis­locă efectivul, respectiv prin metoda ”la pândă” şi ”la dibuit”, în termen de 30 de zile de la confirmarea virusului.
Art. 6. În zonele de frontieră cu Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria se va acţiona pentru recoltarea mistreţilor şi a prădătorilor de către vânători şi personal de specialitate al gestionarului cu sprijinul personalului Ministerului Afacerilor Interne, cu încadrarea în cotele de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 540 / 15.05.2018 şi a cotelor suplimentare aprobate prin prezentul ordin.
Art. 7. Realizarea cotelor suplimentare de intervenţie pentru mistreţ în fondurile cinegetice neafectate de virusul pestei porcine africane cât şi recoltarea integrală a mistreţilor din zona afectată se realizează de gestionarii fondurilor cinegetice cu vânători autorizaţi, personal silvic, personal de specialitate angajat şi alte categorii de personal care au fost instruite de personal abilitat”, se arată în document.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată

Autorităţile atrag atenţia că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legis­laţie. La nivel naţional, până la data de 2 august au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Autorităţile române au întreprins demersuri către Comisia Europeană pentru acordarea de fonduri suplimentare necesare pentru acordarea de compensaţii pentru animalele ucise sau distruse din focare şi din exploataţiile contact, pierderile suferite ca urmare a încetării producţiei de carne de porc pe o perioadă determinată, produsele de origine animală distruse, pierderile fermierilor generate de scăderea preţurilor pentru porcii din zonele afectate trimişi la abator, precum şi pentru suplimentarea fondurilor europene alocate Programului de control, supraveghere şi eradicare a PPA, consecutiv extinderii aplicării acestuia, de la opt judeţe iniţial, la întreg teritoriul României.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.