Marina Andreea Baboi a continuat week-endul trecut seria fabuloasă începută cu o săptămână în urmă, când a cucerit trei titluri de campioană balcanică U20, obţinând, în finalele Campionatului Naţional de Seniori şi Tineret, găzduite tot de Stadionul ,,Nicolae Dobrin” din Piteşti, nu mai puţin de cinci medalii: patru titluri de campioană naţională şi unul de vicecampioană! Sprintera buzoiană, legitimată la LPS Buzău şi CSA Steaua Bucureşti, eleva profesorilor Doina Voinea şi Gabriel Nicolau, se află în plin proces de pregătire a Europenelor U20 din Italia şi a făcut un concurs deosebit, totodată o repetiţie pentru ceea ce va fi la Grosseto, luând startul la nu mai puţin de patru probe: 100 m, 200 m, ştafeta de 4 x 100 m şi, pentru prima dată în carieră, la ştafeta de 4 x 400 m în aer liber! Victoriile de la 100 m tineret şi 200 m tineret, cursa unde a alergat şi cel mai bun timp din carieră, dar şi medalia de argint de la 100 m senioare au însemnat îndeplinirea obiectivelor propuse pentru această competiţie, au arătat forţa tinerei noastre atlete şi faptul că este pe un trend ascendent al performanţelor. Participarea şi obţinerea celor două titluri de campioană naţională de senioare în probele de ştafetă 4 x 100 m şi 4 x 400 m sunt două realizări extraordinare, dublate de prestaţii deosebite: timpul obţinut de ştafeta de 4 x 100 m (Marina Baboi, Ana Maria Nesteriuc, Bianca Răzor şi Ioana Gheorghe) este cel mai bun alergat în ţară anul acesta şi cel mai bun alergat în România în ultimii ani. De asemenea, Marina a avut o prestaţie deosebită şi în ştafeta de 4 x 400 m (Marina Baboi, Ana Maria Nesteriuc, Bianca Răzor şi Florina Pierdevară), în condiţiile în care era la prima participare în carieră la această ştafetă şi, totodată, la prima cursă de 400 în aer liber alergată vreodată, iar cu numai o oră înainte alergase cursa de 200 m în care stabilise personal best.

2017: Zece titluri naţionale, patru de campioană balcanică, numeroase recorduri

   Realizările Marinei Baboi în acest an sunt de-a dreptul senzaţionale: zece titluri de campioană naţională – trei în sezonul indoor şi şapte în sezonul în aer liber şi unul de vicecampioană naţională, patru titluri de campioană balcanică U20, record al campionatelor balcanice U20 indoor în proba de 60 m, cei mai buni timpi alergaţi în carieră în probele de 60 m, 100 m şi 200 m, calificarea la Europenele U20 la 100 m şi 200 m, câştigarea Internaţionalelor României în proba de 100 m, 24 de curse terminate pe prima poziţie la şase probe, participarea la Cupa Europei pe echipe de la Vaasa, Finlanda. Marina Baboi este liderul României în 2017 în probele de 200 m indoor, 100 m aer liber, 4 x 400 m indoor şi ştafeta 4 x 100 m şi liderul naţional al tineretului şi junioarelor U20 (junioare1) în probele de 60 m şi 200 m plat! Iar acum urmează o competiţie extrem de dificilă,  Campionatul European de la Grosseto, Italia, unde va înfrunta, la 100 m, forţele continentului în materie de sprint. Găsim în topul european, unde Marina Baboi deţine a 15-a performanţă europeană, nu mai puţin de şase sprintere din Germania şi cinci din Marea Britanie, o nemţoaică alergând mai bine decât recordul naţional de senioare al României, iar trei dintre ele având performanţe mai bune decât recordul naţional U20 din ţara noastră! Obiectivul pe care Marina şi l-a propus la aceste europene este accederea în semifinalele competiţiei, iar o realizare cu adevărat extraordinară ar fi calificarea în finală!

DISTRIBUIȚI