Sport

Marina Baboi, ultima competiție înaintea Europenelor de seniori

• Astăzi, start în finala de 60 m a Naționalelor indoor

Marina Baboi intră pe ultima sută de metri a pregătirilor în vederea participării la Campionatul European indoor de seniori de la Glasgow, de la începutul lunii martie. Atleta de la SCM Gloria ia startul în această seară în finala probei de 60 de metri a Campionatelor Naționale de seniori și tineret indoor, care se desfășoară, timp de două zile, în Sala de atletism a Complexului Național Sportiv ,,Lia Manoliu”.

Pentru Marina Baboi, Campionatul Național de Seniori și Tineret este a doua competiție la care participă în acest sezon, în proba de 60 de metri, după Naționalele Universitare de la Bacău, din urmă cu zece zile, unde a câștigat, în premieră, titlul național și, cu un timp de 7,39 s, a îndeplinit baremul de participare la Europenele din Scoția (1-3 martie). La ediția precedentă, Marina Baboi a câștigat ambele ­tit­luri naționale puse în joc la 60 de metri plat, atât la seniori, cât și la tineret.

În 2019, dacă la tineret s-a ajuns la ediția cu numărul 36, Campionatele Naționale de atletism în sală pentru seniori se află la ediția a 49-a. Andreea Panțuroiu (triplusalt), lungimistele Alina Rotaru și Florentina Iușco, Andrea Miklos și Bianca Răzor (400 m) sau Andrei Gag (greutate) sunt alți câțiva atleți români care vor putea fi urmăriți astăzi și mâine în întrecerile din sala C.N.S. ,,Lia Manoliu”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker