Anghel C. TUDOR

Din testament reiese clar că Pâcleanu a luat decizia de a dona o mare parte din moșia ­Bo­dinești, statului, cu obligația ca acesta, prin prefectura județului Buzău, să construiască pe acest teren un spital (rural), dotat cu toate cele necesare, ca să poată funcționa în cele mai bune condiții, de-a pururi și care să poarte sigla „Familia Pâcleanu”. Odată cu donarea moșiei ­Bo­dinești (pentru spital – construirea acestuia), Pâcleanu donează statului și moșia Bănceasca (Berindeasca), cu condiția ca din veniturile obținute anual de pe urma acesteia să se asigure în­treținerea (pe cât posibil) tot mai satisfăcătoare a spitalului. Așa că după întocmirea formalităților legale, se trece la treabă. Deși lucrările au fost oarecum tărăgănate, se ajunge totuși ca prin anii 1915-1916, (după opt-nouă ani de la debut), ca, spitalul să fie aproape gata  și dotat în mare măsură cu cele necesare funcționării sale. Bucuria locuitorilor din împrejurimea spitalului, ba chiar și din zonele mai îndepărtate, care-l vedeau ca pe un adevărat salvator – sursă de sănătate pentru cei aflați în suferință, a fost repede spulberată.

Trupele germane, aflate în plin război mondial, care erau desfășurate în zonă, au transformat fără milă spitalul în ­graj­duri pentru cai și izolator pentru cei cu tifos exantematic  (în zonă era declarat focar epidemic). După aproape doi ani, odată cu retragerea trupelor inamice din țara noastră, se înțelege că și spitalul ca atare a fost eliberat de batjocora acestora. În anul 1920 se fac ­pro­puneri ca spitalul să treacă în custodia Direcției Generale a Serviciului Sanitar prin Direcția de Sănătate publică a județului Buzău. Nu se știe în ce condiții se pare că mai târziu în clădirea spitalului a funcționat pentru scurt timp o școală de meserii. Pentru a putea fi readus în stare de funcționare, din dezastrul la care fusese supus, spitalul avea nevoie de reparații majore, destul de costisitoare, suma cheltuielilor, potrivit unui calcul sumar depășind 2.000.000 lei. Puse în fața rezolvării acestei situații, organele tutelare în patrimoniul cărora trecuse spitalul au făcut un pas înapoi, motivând că posibilitățile lor financiare sunt mult prea mici în raport cu ceea ce li se impune spre a fi rezolvat.

Din acest motiv, le­gatara universală a întregii averi a lui Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu, adică Masinca – Eufrosina (ne­poata acestuia), împreună cu fiicele sale-; Steluța-Elena (dev. Gavriliu), Anișoara (dev. Popescu-Cuconu) și Bălașa-Florica-, solicită Tribunalului Județean Buzău, în anul 1933, anularea prevederilor testamentare referitoare la donațiile făcute de Pâcleanu, pentru spital. Se ajunge însă la o înțelegere între pârțile aflate în conflict, în așa fel ca autoritățile tutelare ale spitalului să-și respecte obligațiile stabilite de către donator. S-au alocat sumele necesare și s-a trecut la efectuarea reparațiilor spitalului. Într-un ritm destul de lent, cu dese obstacole, s-a ajuns totuși la darea acestuia în funcțiune. Prin anul 1937, acesta avea la îndemână un număr de 25 de paturi, ca apoi în 1945 să lucreze cu 35 de paturi. După ce a fost electrificat și moder­nizat oarecum satisfăcător, ba chiar destul de bine, prin anii 1965-1980, funcționa cu peste 60 de paturi, dispunând de secții diverse ca boli interne, chirurgie, maternitate etc, cu laboratoare proprii (radiologie, analize me­dicale etc), bine dotate la acea vreme. Și de această dată, bucuria celor din jurul său, ca de fapt a multora din întreaga noastră țară, nu a ținut însă prea mult.

Este cunoscut faptul că la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, soarta acestui spital, asemănătoare cu cea a altora de pe plaiurile românești, a fost una cam tristă, un număr destul de mare din rândul acestora fiind aduse la tăcere. Totuși o mare parte din ele, prin efortul unor oameni cu ambiție și suflet, destoinici și devotați, sunt aduse încet-încet la viață.

Această poveste cu trăiri adevărate, având farmecul lor caracteristic, se apropie de final nu înainte de a fi prezentată copia Testamentului mistic al Pâcleanului, întocmai, adică în întregul său detaliu, dându-i curs la 5 ianuarie 1904, când a luat singur această decizie izvorâtă din propria sa gândire și voință, nefiind influențat câtuși de puțin de nimeni altcineva.

Testamentul mistic al lui Alexandru D. Pâcleanu

„Prin care dispun cum are să urmeze, cu averea mea la în­cetarea din viață.

Institui legatara universală asupra întregii mele averi, mobile și imobile, ce se va găsi în patrimoniul meu la încetarea mea din viață, pe nepoata mea Masinca-Eufrosina, soția locotenentului Caloian Benone Anastasiu, căreia îi impun următoarele sarcini:
Va da Județului Buzău – reprezentant prin Consiliul județean, moșia mea numita Bănceasca din comuna Simileasca, plasa Sărata, județul Buzău, pe care am cumpărat-o de la stat, din al cărei venit se va plăti la început ratele ce mai datorez statului din cum­părarea acestei moșii și celelalte la care este impusă către stat, județ și comuna, iar excedentul din ve­nit se va capitaliza depunându-se la Casa de depuneri. După ce se va termina cu plata ratelor către stat se va continua asemenea a se depune venitul moșiei la Casa de depunere până se va aduna un fond suficient pentru a se construi un spital de pe un plan aprobat de autoritatea superioară competentă, pe locul din moșia mea numita Coca-Bodinești, comuna Vintilă Vodă unde este situată o casă a răposatei mele sore Sevastița Dumitrescu, care spital perpetuu va purta numirea de Familia Pâcleanu. Județul Buzău este obligat să înzestreze spitalul cu mobilier și toate trebuincioasele având personal medical, oameni de serviciu și farmacia trebuincioasă, va întreține în spital un număr de paturi, cât va permite veniturile acestei moșii pe care le afectez în mod exclusiv pentru întreținerea acestui spital în cea mai posibilă bună stare.
Moșia numită Coca Bodinești, Coca Merei și Fun­dăturile Bodinești, situate în comuna Vintilă Vodă, Plaiul Slănic, județul Buzău, cu casa, toate acaretele, grădina și imobilele din casă se va da după moartea mea stră­nepoatei mele Steluța-Elena, fiica nepoatei mele Masinca-Eufrosina și a locotenentului colonel Benone Anastasiu, care se vor constitui ca zestre la măritișul ei, se va exclude din această moșie locul pe care este școala, locul unde este clădită casa răposatei mele sore Sevastița Dumitrescu, destinat a se construi pe dânsul un spital după cum se prevede la art 1 de mai sus, locul unde este Primăria și alte locuri date de pomană mai din nainte lui Drăgulin, Apostu, Maria Alexandrescu și Nae Constantinescu.

III. Locul din dealul Cârlomănești pe care a fost sădită vie și cu toate acaretele de pe dânsul, locul de la Valea Teancului pe care a fost vie și pe care au reînceput însămânțarea cu toate parcelele de pe dânsul, pădurea cu livedia de pomi numită de la Lupoia și pădurea de la Nișcovul rămasă de la decedatul meu frate Toma Pâcleanu și locul de la Saduri pe care a fost sădită vie tot din comuna Valea Teancului ce a fost cumpărată de mine de la stat, le las strănepotului meu și fin Toma, fiul nepoatei mele Eufrosina, soția locotenentului colonel Benone Anastasiu.
Locul de pe Bulevard ce merge din oraș spre Dumbrava, cumpărat prin licitație publică, fost a lui Manea Stoica, îl las strănepotului meu Const. C. Rușavețeanu, fiul nepoatei mele Eufrosina și al decedatului Costache Rușa­vețeanu.
Din banii ce am depuși la casa Marmorosh-Blank din București și din orice venituri rezultate de la proprietăți să se clădească o plantație pe deasupra livezei celei mari din moșia Coca alături cu șoseaua comunală Vintilă-Voda – Lopătari în care să fie depuse osemintele tuturor neamurilor răposați din familie și corpul meu când voi muri și să se săvârșească sfânta li­turghie ce la peste toate sărbătorile de peste an să se facă, parastase la toate zilele ce poarta numele membrilor familiei, la aceste parastase se vor împărți lumânări de ceară, vin și pâine, capela să se construiască de zid cu piatră cioplită de la temelie, cel puțin de doi metri și de aici în sus cu zid de cărămidă bună, învelită cu material bun și solid să fie de un stil artistic, bine zugrăvită să fie înzestrată cu odăjdii și toate obiectele necesare cu care să se cheltuiască până la patruzeci – cincizeci mii de lei, să fie întotdeauna în bună stare încât niciodată să se ruineze, să se atașeze preot permanent pentru serviciul divin care să se plătească lunar, să se dea lunar, pentru fiecare an câte trei pogoane de cultivat, două pogoane fâneață și trei vite mari, toate acestea fără nici o plată și să i se dea în moșia Coca – Scheiu ce o las strănepoatei mele Steluța-Elena.

VII. De asemenea, să fie angajat permanent și un cântăreț, biserica să aibă întotdeauna lumânările, untul de lemn și celelalte trebuincioase.

VIII. Cât va mai exista schiturile să se dea celui din Rătești cei două sute lei  anual și schitului Barbu una sută cincizeci lei plătiți în două tranșe egale pentru sărbătorile Crăciunului și Paștelui.
Să se dea perpetuu pe fiecare an câte lei una sută la Societatea din București pentru învățătura propriului cămin unde sunt membru. Să se dea câte douăzeci lei lunar foștilor mei servitor și anume Teodor Balotescu și Ghiță Săndulescu cât vor fi în viață și după moartea lor, soțiilor lor cât vor trăi.

Dacă din băieții țărani ce învață în școalele rurale ce am făcut pe proprietățile mele din comuna Simileasca și Vintilă Vodă se va distinge la învățătură să se trimită unul cu cheltuiala legatarei universale din veniturile bunurilor lăsate, să învețe la școala de agricultură, și dacă va termina acolo studiile să se trimită altul urmând astfel până la un numărul de zece.
De sărbătorile Cră­ciunului și ale Paștelui să se împartă câte patru sute lei la fiecare din aceste sărbători, la femei și oameni săraci, infirmi și bătrâni.
Toate datoriile de bani ce le am la săteni după moșia Coca din comuna Vintilă Vodă ce am, fără să fie supărăți de a mai da un ban măcar, iar la sătenii din comuna Cioranca și Amaru cei ce sunt săraci să li se ierte, iar la cei care dispun să li se ierte jumătate iar jumătate să le plătească.

XII. Să se ajute pe cât va fi posibil fete sărace la măritiș.

XIII. Din vitele ce am la comuna Bugheiu, comuna Cioranca, după moartea mea să se dea câte zece perechi de boi din ogradă, cate o pereche la trei săteni din moșia mea din comuna Vintilă Vodă, trei perechi la trei săteni de pe moșia Bănceasca, comuna Simileasca, două perechi la doi săteni după moșia Pâclele, comuna Pâclele și două perechi la doi săteni de pe moșia Bugheiu, comuna Ceoranca, să se mai dea zece vaci cu viței la zece fete sărace tot din acele moșii și repartizate ca și boii.

XIV. La moartea mea să se împartă la săraci oameni și femei lei una mie cinci sute, înmormântarea să se facă foarte simplă, transportându-mi-se corpul la capela, de la biserica din Vintilă Vodă.

Pentru executarea legatelor arătate mai sus numesc executor testamentar pe strănepotul meu Const. C. Rușavețeanu și pe finul meu Anghel Teodorescu pe care îl rog să primească această sarcină în schimbul îngrijirii, ajutorul ce le-am dat totdeauna și a simpațiunii ce le-am păstrat.

Pe lângă legatele arătate mai sus ultima voință și dorință este ca toi membrii familiei să se îngrijească unii pe alți, să trăiască în perfectă armonie precum au trăit și părinții mei și eu, căci numai așa se va bucura în pace sufletul meu, vor fi stimați în societate și binecuvântați de Dumnezeu.

Făcut astăzi 5 Ianuarie 1904 în orașul Buzău, în două originale din care unul se depune la Tribunalul Buzau –Testament mis­tic, iar unul se va depune în casa mea de fier ce am în casa în care locuiesc în strada Banului, orașul Buzău, ambele testamente sunt datate, scrise si subscrise de mine”.

(Anghel C. Tudor este Asistent medical în specialitatea Urologie, pensionar)

DISTRIBUIȚI
loading...