Anghel C. TUDOR

Nouă, tuturor, ne este cunoscut faptul că datele istorico-documentare sunt cele mai precise, cele mai sigure repere, ce pot fi utilizate, în căutarea adevărului. Așa se face că, prin analiza detaliată a acestor date, desprindem ideea că nenumărate au fost, sunt astăzi și vor fi și pe viitor exemplele de adevărați filantropi ai lumii buzoiene.

Printre cei mai cunoscuți în timpurile de odinioară, putem aminti pe Maria Minculeasa (? – 1 iulie 1792), ctitor al primului spital buzoian – „Gârlași” (1792); Eftimie Tomaide (cunoscut comerciant grec); Costache Ciochinescu (1821-1890); Dr. Nicolae Cristescu; Ioan Kinapse; familia Sibiceanu (Aretia și Nicolae); C. A. Papadopol – magistrat, președinte al Tribunalului Județean Buzău; Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu și alții care, prin posibilitățile lor material – financiare, au făcut mari și diverse donații, au oferit însemnate ajutoare unor instituții buzoiene (spitale, școli, cămine sociale, etc), care chiar aveau mare nevoie de un asemenea sprijin.

Atenția acestora a fost îndreptată și asupra celor greu loviți de soartă, nevoiți a-și duce zilnic traiul destul de amărât și chinuit. Spațiul afe­rent fiind oarecum restrâns, nu putem să oferim prea multe date despre fiecare în parte, așa că ne vom îndrepta atenția asupra ultimului din cei amintiți anterior, adică Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu (1830-1905).

Mergând pe firul istoriei, putem spune fără dubii, că originea Pâclenilor ar fi fost în zona Pâclele (sat al comunei Policiori de altădată, astăzi al comunei Berca, unde o parte din aceștia au avut unele proprietăți (moșii) destul de însemnate.

Nu cunoaștem însă împrejurările în care aceștia au ajuns pe Valea Slănicului, în zona Niculești – Vintilă Vodă.

Una din variantele posibile ar fi aceea că:
a) Un oarecare Iane Pâcleanu, căpitan (comandant al unui corp de oaste) este menționat într-un document, cum că împreună cu alți 11 boieri efectuează hotărnicia moșiei Coca, de pe valea Slănicului, proprietate a paharnicului (rang boieresc, adică cel care turna vinul în paharul domnitorului), Ștefu;
b) În anul 1714 este amin­tit logofătul (cel care întocmea documente, fiind mai-marele peste ispravnici), Nicolae Pâcleanu, care împreună cu fostul mare vornic (mai marele Curții Domnești), Bălăceanu, au contribuit cu lemne la construirea bisericii schitului Rătești, reparată prin 1734 cu ajutorul lui și al fratelui său – vornicul Pâcleanu;
c) În unele documente din anii 1783 și 1800 este mențio­nat și Ion Pâcleanu, ca vătaf (subprefect) al plaiului Pârscov.

În zona de câmpie, denumirea de vătaf era înlocuită cu cea de zapciu de plasă.

La 9 februarie 1798 este amintit într-un document și un oarecare Constantin (­Cos­tache) Pâcleanu, tot ca vătaf.

Despre șirul, mereu cres­când al Pâclenilor, avem date destul de puține și acestea fiind uneori destul de incerte.

Altă variantă, totuși mult mai plauzibilă, mai sigură parcă decât cea amintită anterior, arată că primul Pâclean atestat pe Valea Slănicului (rezident temporar), ar fi fost Constantin Pâcleanu, care deținea funcția de vătaf de plai pe la 1743 și care pe timpul acestei slujbe își avea domiciliul în satul Schei (cel vechi) – Niculești de astăzi.

Unul din fiii acestuia a fost Dimitrie Pâcleanu.

În prima parte a secolului al XIX-lea s-a vorbit tot mai mult de un oarecare Dumitrache Pâcleanu (n. 1786), având rangul de pitar (cel care se îngrijea de bucătăria Curții Domnești).

El era cunoscut ca fiu al lui Dimitrie Pâcleanu și nepot al vătafului Constantin Pâcleanu. El era trimis fie de domnitor, fie de ispravnici (dregători, ocârmuitori astăzi, prefecți de județ) să cerceteze orice pricini și neînțelegeri, iscate destul de des în rândul locuitorilor de pe Valea Slănicului.

În perioada anilor 1831-1835, a fost numit subocârmuitor de plai.

În același timp, cumpără o parte din moșia Mereiasca, vecină cu moșia  moșnenească a Bodineștilor și ține în arendă, timp îndelungat, moșia  Coca- Schei, care aparținea Episcopiei Buzăului. Mulți dintre pâcleni aveau locuințe și în orașul Buzău, se pare chiar că unii dintre ei locuiau și în alte orașe ale țării.

În asemenea situație creată, este clar de înțeles că foarte mulți din rândurile Pâclenilor erau înregistrați tot mai rar în catastifele de stare civilă ale parohiilor sau ale comunelor de pe Valea Slănicului.

Ei erau cunoscuți de către săteni ca fiind nelipsiți de la evenimentele de orice fel (nunți, botezuri, cununii, decese etc) care aveau loc în satele slănicene.

Totuși Dumitrache Pâcleanu s-a înregistrat cu familia și bunurile sale în marea  Catagrafie domnească (întocmită de I. C. Filitti în anul 1838), ca locuitor al fostului sat Schei (cel nou).

Din această înregistrare rezultă că Dumitrache Pâcleanu s-a născut în anul 1786, iar soția sa Zamfira în anul 1798.

Apar astfel înregistrați și copiii acestora: Marița (n 1824), Toma (n 1828), Nicolae (n. 1832), Sevastița (n. 1833), Ca­trina (n. 1834), Elina (n. 1836), Ana (n. 1837). Ceilalți doi copii ai aceleași familii, adică Alexandru (Alecu) și Bălașa îi aflăm din documentele ulterioare.

Despre Toma Pâcleanu știm doar că a fost primar al comunei Vintilă-Voda și a deținut câteva moșii. Se mai știe că Bălașa s-a căsătorit în anul 1853 cu Costache Petrăchescu din Niculești, fiul fostului vătaf de plai Petrache Slăniceanu.

În legătură cu Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu, avem cele mai multe date. Despre ceilalți membri ai familiei Pâclene amintite nu avem aproape nici un fel de date referitoare la viața și preocupările lor.

Date destul de puține avem și în ceea ce privește faptul dacă aceștia au avut urmași, care au fost și ce hram au purtat ei de-a lungul vieții.

Despre Toma nu prea avem astfel de cunoștințe, iar în legătură cu Alexandru (Alecu) se știe sigur că nu a avut niciun urmaș rezultat din căsătoria sa cu Eugenia Iliescu (sora maiorului Nicolae Iliescu și a lui Constantin Iliescu).

Această situație (ce nu trebuie  nicidecum verificată) reiese destul de clar din Testamentul mistic al lui Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu întocmit prin decizie proprie, din cugetul și evlavia sa, la 5 ­ia­nuarie 1904, testament prin care instituie ca singura lui legatară pe a sa nepoată Ma­sinca-Eufrosina, care provenea din neamul Pâclenilor (în mod cât se poate de sigur).

Ea urma să intre în drepturi depline asupra întregii averi a lui Pâcleanu, imediat după decesul acestuia. Ar fi îndoielnic să credem că Masinca-Eufrosina a fost fiica lui Nicolae Pâcleanu, fratele lui Alexandru (Alecu). Mai multă încredere am avea în sursa de date care arată că aceasta a fost fiica lui Nicolae N. Pâcleanu (deputat în divanul ad-hoc al Munteniei cu 9 voturi, din partea micilor proprietari).

Unele surse de date ne confirmă că Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu  era văr sau că se situa în alt grad de rudenie cu acesta.

Masinca – Eufrosina Pâcleanu (1853 ? – 1933) a fost căsătorită mai întâi la 7.11.1873 cu Constantin Rușavețeanu (1838-1883), având domiciliul în orașul Buzău, str. Costache Iarca (Crizantemelor de astăzi).

Au avut împreună doi copii: Constantin C. Rușavețeanu (n. 1874) – avocat în Baroul jud. Buzău, și Elena-Steluța (n. 1884), căsătorită în anul 1906 cu căpitan, mai târziu generalul ieșean Leon Gavriliu. După moartea soțului său (4 decembrie 1883), Masinca – Eufrosina se recă­sătorește la 23 decembrie 1884, cu ­locotenen­t-colonel, devenit mai târziu ge­neralul Anastasiu Benone (n. 07.01.1858 în comuna Săpoca, jud. Buzău), având și cu acesta încă trei copii: Anastasiu B. Toma – ofițer de cavalerie (1887-1917), Anișoara (n 24.12.1889) și Bălașa-Florica (n. 15.03.1896).

În anul 1884 (anul căsătoriei), generalul Anastasiu Benone o adopta ca fiică a sa și pe Steluța-Elena (născută Rușavețeanu).

Revenind la Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu, datele istorice cunoscute ne confirmă că a trăit în perioada anilor 1830- 8 iunie 1905. S-a născut în satul Podul Muncii (denumire dev. de la Momce – logofătul, cumnat și asasin al domnitorului Vlad Vintilă, oct. 1532 – 13 iunie 1535).

După încheierea studiilor la Buzău și apoi la București, intră (destul de tânăr) în politică și administrație, fiind prezent la toate evenimentele importante, locale, județene și naționale.

A fost membru marcant al P.N.L. S-a preocupat tot timpul pentru rezolvarea problemelor economice și sociale ale colectivității umane, militând activ și constant pentru egalitatea în drepturi a claselor sociale.

A fost considerat ca fiind „mult prea omenos și drept părintele tuturor nenorociților, lipsiți de orice sprijin în viață, a celor care cu greu își duc traiul de la o zi la alta”.  A fost prefect al județului Buzău pe perioada 11 aprilie 1888 – august 1889. Fie ca senator, fie ca deputat, a fost nelipsit din Parlamentul României în toate legislaturile acestuia, pe care le-a prins până la sfârșitul vieții sale (8 iunie 1905).

A fost proprietar de moșii la Movila Banului, Cioranca, Bugheiu, Vintilă-Voda, Simileasca, ba chiar și la Pâclele unde în anul 1894, a cumpărat aproape 500 de pogoane. În anii 1873-1878, a arendat moșia  Simileasca, proprietate a Mânăstirii Banu, unde prin 1891, a început să funcționeze renumita fabrică de produse ceramice (cărămidă și apoi vestita țiglă, mult apreciată în întreaga țară) cunoscută sub numele “Braniski – Rosazza”. În anul 1888, a cumpărat prin licitație moșia Bănceasca, proprietate a Episcopiei Buzăului, a Mânăstirii Banu și a fraților ­Fi­lipescu, pe teritoriul căreia era și satul Simileasca cu cătunul Bănceasca (cartier Progresul de astăzi).

Moșia amintită s-a mai numit și Berindeasca (Berindești sau Smedești). Pentru localnicii de aici, Pâcleanu construiește, în zona ca atare, din surse financiare proprii, o școală, precum și clădirea primăriei locale. Cu cheltuială proprie repară mai multe biserici, printre care și cea din comuna Vintilă-Vodă, unde construiește (tot cu ale sale cheltuieli) clădirea Primăriei comunale (astăzi Poșta- Romtelecom) și o școală în satul Schei, pe proprietatea sa.

Din testament reiese clar că Pâcleanu a luat decizia de a dona o mare parte din moșia Bodinești, statului, cu obligația ca acesta prin prefectura județului Buzău să construiască pe acest teren un spital (rural), dotat cu toate cele necesare, ca să poată funcționa în cele mai bune condiții, de-a pururi și care să poarte sigla „Familia Pâcleanu”. Odată cu donarea moșiei Bodinești (pentru spital – construirea acestuia) Pâcleanu donează statului și moșia Bănceasca (Berindeasca), cu condiția ca din veniturile obținute anual de pe urma acesteia să se asigure întreținerea (pe cât posibil) tot mai satisfăcătoare a spitalului. Așa că după întocmirea formalităților legale, se trece la treabă. Deși lucrările au fost oarecum tărăgănate, se ajunge totuși ca prin anii 1915-1916, (după 8-9 ani de la debut), ca spitalul să fie aproape gata – și dotat în mare măsură cu cele necesare funcționarii sale. Bucuria locuitorilor din împrejurimea spitalului, ba chiar și din zonele mai îndepărtate, care-l vedeau ca pe un adevărat salvator – sursa de sănătate pentru cei aflați în suferință, a fost repede spulberată.

Trupele germane aflate în plin război mondial, care erau desfășurate în zonă, au transformat fără milă spitalul în grajduri pentru cai și izolator pentru cei cu tifos exantematic  (în zonă era declarat focar epidemic). După aproape 2 ani, odată cu retragerea trupelor inamice din țara noastră, se înțelege că și spitalul ca atare a fost eliberat de batjocora acestora. În anul 1920 se fac propuneri ca spitalul să treacă în custodia Direcției Generale a Serviciului Sanitar prin Direcția de Sănătate publică a județului Buzău. Nu se știe în ce condiții se pare că mai târziu în clădirea spitalului a funcționat pentru scurt timp o școală de meserii. Pentru a putea fi readus în stare de funcționare, din dezastrul la care fusese supus, spitalul avea nevoie de reparații majore, destul de costisitoare, suma cheltuielilor, potrivit unui calcul sumar depășind 2.000.000 lei. Puse în fața rezolvării acestei situații, organele tutelare în patrimoniul cărora trecuse spitalul, au făcut un pas înapoi, motivând că posibilitățile lor financiare sunt mult prea mici în raport cu ceea ce li se impune spre a fi rezolvat.

Din acest motiv, legatara universală, a întregii averi a lui Alexandru (Alecu) D. Pâcleanu, adică Masinca – Eufrosina (nepoata acestuia), împreună cu fiicele sale; Steluța-Elena (dev. Gavriliu), Anișoara (dev. Popescu-Cuconu) și Bălașa-Florica, solicita Tribunalului Județean Buzău în anul 1933, anularea prevederilor testamentare referitoare la donațiile făcute de Pâcleanu, pentru spital. Se ajunge însă la o înțelegere între părțile aflate în conflict, în așa fel că autoritățile tutelare ale spitalului să-și respecte obligațiile stabilite de către donator. S-au alocat sumele necesare și s-a trecut la efectuarea reparațiilor spitalului. Într-un ritm destul de lent, cu dese obstacole, s-a ajuns totuși la darea acestuia în funcțiune. Prin anul 1937, acesta avea la îndemână un număr de 25 de paturi, ca apoi în 1945 să lucreze cu 35 de paturi. După ce a fost electrificat și modernizat oarecum satisfăcător, ba chiar destul de bine, prin anii 1965-1980, funcționa cu peste 60 de paturi, dispunând de secții diverse ca: boli interne, chirurgie, maternitate, etc, cu laboratoare proprii (radiologie, analize medicale etc), bine dotate la acea vreme. și de această dată bucuria celor din jurul său ca de fapt a multora din întreaga noastră țară, nu a ținut însă prea mult.

Este cunoscut faptul că la scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, soarta acestui spital, asemănătoare cu cea a altor surate ale sale de pe plaiurile românești, a fost una cam tristă, un număr destul de mare din rândul acestora fiind aduse la tăcere. Totuși o mare parte din ele, prin efortul unor oameni cu ambiție și suflet, destoinici și devotați, sunt aduse încet-încet la viață, din somnul lor cel adânc în care intrase înainte de termen.

Această poveste cu trăiri adevărate, având farmecul lor caracteristic se apropie de final nu înainte de a fi prezentata copia Testamentului mistic al Pâcleanului, întocmai, adică în întregul său detaliu, dându-i curs la 5 ianuarie 1904, când a luat singur această decizie izvorâtă din propria sa gândire și voința, nefiind influențat câtuși de puțin de nimeni altcineva.

(Anghel C. Tudor este Asistent medical în specialitatea Urologie, pensionar)

VA URMA

DISTRIBUIȚI
loading...