Erau vremuri tulburi în acel colț de lume, pământul parcă se cutremura, din cer se revărsau căldări de foc, plantele se uscau, viețuitoarele își găseau anevoie hrana, și multe plecaseră să caute pășuni mai roditoare și pradă din belșug pe alte meleaguri. Doar mamuții lânoși păreau de neclintit, deși le dădeau târcoale lupii galbeni și tigrul cu colți sabie, o specie ridicată din noua generație de animale politice. Pentru prima dată în istorie, sub atacul lor și al vietăților revoltate, mamuții roșii păreau nu doar înfrânți, ci aduși în pragul extincției…

A răbufnit atâta vrajbă și ireverență în spațiul public, în contrast paradoxal cu o campanie electorală ternă, placidă, încât am fost tentat să înlocuiesc obișnuitul pamflet cu o fabulă politică. Însă, cu o vorbă din popor – și… bătuți, și cu banii luați! Păi, tot în mamuții roșii să dau?, în ăia căzuți la pământ, care încearcă să-și revină din pumni… Lasă-i în plata CEx-ului, Congresului, mumei lui Ștefan cel Mare, apei tulburi din Dâmbovița, și-or face ei ordine prin ogradă,  pe noi de altele ne frige buza!

În primul rând, a venit fix vremea ca „leneșul uriaș” (ca să mai rămânem o țâră în limbajul fabulei), recte chiriașul re-instalat la Cotroceni, să facă măcar jumătate din ce promitea prin campanie. A tot dat-o cotită, ba că nu are „guvernul meu”, ba că i-au dat ăia la gioale din toate pozițiile, ba că se putea, cu zicerea regelui Hagi – să fie bine ca să nu fie rău!, sau viceversa. Concret, mai nimic nu poate contabiliza din mandatul trecut, singura miză pare să fi fost o a doua înscăunare în fotoliul de prezident. Acum, dacă tot e ultima mărire, că la alta nu are dreptul, deși nu te mai miri de nimic în țara asta, poate își pune pielea la saramură. Ar fi cazul să iasă și el în față cu teme importante, grave, acute, chiar dacă nu sunt în fișa postului, dar nu poți face apel la implicare civică, la ieșit lumea în stradă și tu să taci sibilinic.

Apropo de dezbatere, despre care continui să insist că trebuia organizată, din principiu democratic, spirit competitiv, și, nu în ultimul rând, fair-play jurnalistic: i-a prins bine proverbiala muțenie! Întrebată de aria cercului, Dăncilă nu s-a putut abține să nu bată câmpii cu grație, că doar fiecare pasăre pe limba ei piere. Nu doar a re-confirmat că nu-i „destulă”, dar e și fudulă – s-a mai și lăudat că dădea meditații! Însă Iohannis, la aceeași întrebare, el, profu’ campion al meditațiilor, despre care n-a lămurit vreodată concret (da sau ba, de acolo și-a luat șase case?), a dat să râdă mânzește. Mă lași, monșer, dacă ziariștii ăia convocați să sprijine pereții, aveau sânge în instalație, nu-l lăsau să scape cu grimase de școler prins cu lecția neînvățată – știa sau nu avea habar?! Că nu m-am lămurit, s-a exersat Iohannis în scăldat vorbe alene până te apucă somnul…

E un exemplu minor, dar asta a făcut „leneșul uriaș” pe tot parcursul primei investituri, de parcă era fată în casă, atentă să nu o supere prea rău pe doamna PSD, odată n-a zis cu toată gura – ia suspendați-mă voi, bă, să vedem ori-ori! Doar a zâmbit în colțul gurii, cu aerul de atoateștiutor, cu suficiență vecină cu aroganța, dacă nu chiar dând peste, ca oala de lapte uitată pe foc…

Pentru ca în campanie să arunce toate relele țării în cârca lui Dăncilă, via Dragnea, când era limpede că ăștia sunt terminați, kaput! Mă așteptam, și nu cred că eram singurul, să dea tot din casă, nu să zâmbească ca ăla în păpușoi, fără să sufle o vorbă concretă, argumentată cu date și cifre, despre programe, ținte reale, schimbări de paradigmă.

Liberalii să mai lase șampania în frapiere, scorul lui Iohannis nu e obligatoriu și al lor, județele care s-au „albăstrit”, printre care și Buzăul, sunt pe muchie, uriașa mașinărie pesedistă, de la primari la „șoșonari”, nici nu s-a strofocat, n-a clipit. A fost un eșec asumat. De fapt, fără să cheltuiască prea mult și fără să se agite mai deloc, au intrat în turul doi, cu o mârțoagă fără carismă, pe fruntea căreia mai toată lumea lipise eticheta de perdantă. Cu un pospai de văruială, cu o primeneală de cearceafuri, dacă nu vor umbla poate mai la adânc, la schimbul de generații, așa zișii mamuți roșii pot reveni en fanfare. Pe cai mari, nu pe călușei de bâlci, ci în montagne rousse.

Cum spuneam,  n-ați uitat paragraful de început – nu trebuie uitați românii plecați prin străinătățuri, Diaspora, ei au văzut cum arată „pășunile roditoare”, lor merită să li se audă vocile în viitorul Parlament. Dacă pe listele la locale și parlamentare, viitoarele bătălii politice, liberalii vor pune clientela de partid, chiar nu mai interesează că am albăstrit niște zone volatile! Adică, vom da pe mere ce am luat pe pere?…

Momentul adevărului e la doi pași, bate iarna la ușă, iar „guvernul meu” trebuie să împartă bugetul, care arată mai plin de găuri decât după o ploaie de meteoriți. E treaba lor, lumea nu așteaptă scuze, iar aia cu greaua moștenire, vrea soluții, că așa s-au bătut cu cărămida-n piept. Iar vremea asta glaciară, care se anunță una extremă, este exact anotimpul ideal al mamuților roșii lânoși, adaptați, exersați să supraviețuiască… Lăsați șampaniile în frapiere, așadar, suflecați mânecile, aduceți lupii tineri, merituoși, spor la un lucru de care tărâmul ăsta duce lipsă de destul timp istoric!

P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.