4

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a primit solicitări ferme din partea mai multor rețele de magazine pentru comercializarea de soiuri de legume exotice, cu forme și culori atipice, cum ar fi roșiile tigrate, vinetele albe, castravetele anti-diabet, kiwano sau ardeii iuți multicolori, susține cercetătorul Costel Vânătoru, citat de “Agerpres”.

„După succesul soiului de tomate românești Buzău-1600, în cursul acestui an vor fi vândute în mai multe rețele de magazine din întreaga țară varietățile exotice, atipice, introduse în cultură în ultimii ani, dar cu aroma și gustul le­gumelor tradiționale româ­nești”, a declarat, pentru sursa citată, Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice. Conform acestuia, marile rețele de magazine solicită soiuri cu forme și culori deosebite, cum ar fi tomatele tigrate, negre sau galbene, ardeii multicolori și atât de iuți „încât s-ar putea să strănute toți clienții din supermarket”, vânăta albă, dar și varietăți exotice, cum ar fi kiwano și tot mai cunoscutul castravete amar, destinat bolnavilor de diabet.

Cercetătorul buzoian sus­ține că, pe lângă soiurile tradiționale – cum sunt tomatele de Buzău, varza de Buzău și vinetele – stațiunea de cercetare a primit solicitări și pentru speciile nou introduse în cultură, cum ar fi Momordica (castravetele amar, care crește în Africa, Asia și Americi) sau Lofantus, o cunoscută plantă aromatică și meliferă adusă din America. „În cursul acestui an, vom avea în premieră în România celebra miere de Lofantus, pentru care au fost distribuite semințe promoționale în întrega țară pentru cultivarea a câtorva sute de hectare, plantă din care se obțin ceaiuri, dar se procesează și un ulei special destinat industriei săpunurilor și a parfumurilor, care se va vinde tot în supermarketuri”, a mai declarat Costel Vânătoru.

În vara anului trecut, primele roșii „Buzău 1600”, un soi creat de Stațiunea de Cer­cetare-Dezvoltare pentru Le­gumicultură Buzău în anii ’80 și considerat de cercetători atât aliment, cât și medicament, au ajuns în magazinele Lidl, ele fiind cultivate de trei producători special pentru retailerul german.

Celebru în anii ’80-’90 pentru gustul deosebit, dar lăsat deoparte de fermierii români după Revoluție, soiul de roșii „Buzău 1600” a revenit din vara lui 2017 pe rafturile unui lanț internațional de retail. Printr-o colaborare pe care a inițiat-o în anul 2016 cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, Lidl și-a luat angajamentul să comercializeze cel puțin 150 de tone din acest soi. Acesta a fost ales dintre alte patru soiuri vechi românești, în urma unor degustări organizate de Lidl în vara anului 2016. Planta dă fructe mari, de aproximativ 200 de grame bucata, de formă sferică și culoare roșie uniformă, conside­rate de cercetători benefice în prevenția bolilor canceroase. Aceasta datorită conținutului mare de licopen, un antioxidant puternic cu proprietăți antiproliferative (inhibă dezvoltarea celulelor canceroase).

 

DISTRIBUIȚI