Partidul Social Democrat a pierdut majoritatea din Parlament. PSD se pregătește să plece de la guvernare, pentru că moțiunea de cenzură va trece. Cam acestea sunt ideile principale ale evolu­ției scenei politice interne din ultimele două zile. Cu siguranță, în anumite medii, șampania este pusă la rece pentru finalul zilei de joi. Pentru a sărbători fie un viitor premier sau pentru a marca faptul că Iohannis îi va fura contracandidatului Barna plăcerea de a semna cu mânuța lui dizolvarea Parlamentului.

Toate calculele duc spre unul dintre cele două finaluri ale carierei Vioricăi Dăncilă, pentru care o înfrângere rușinoasă la prezidențiale nu va fi decât bomboana pe colivă. Cu toate acestea, parafrazând un celebru slogan social-democrat, îndrăznesc să cred că lucrurile nu vor fi chiar atât de simple precum par astăzi. Mai mult chiar, aș putea afirma, cu riscul de a deveni ridicol, că circul provocat, miercuri, în Parlament, pe marginea ­pro­punerii PSD ca votul asupra moțiunii să aibă loc sâmbătă, să nu fie decât o perdea de fum aruncată de vreun buclucaș din laboratoarele care lucrează întru propășirea poporului social-democrat. Pentru că PSD are acum nevoie doar de timp. Iar opoziția, în inconștiența ei, i l-a acordat cu larghețe: o săptămână.

O săptămână în care se pot întâmpla multe, o săptămână în care opoziția nu va ști ce să facă altceva decât să mai numere încă o dată, și încă o dată, și încă o dată etc. până la 233. De ce spun aceasta? Deja observ că mașina propagandei social-democrate s-a pus în mișcare și a umplut rețelele de socializare cu postări în care arată că un guvern al opoziției va aduce ­apo­calipsa pentru bugetari. Vor urma, mai mult ca sigur, pensionarii. Dar aceasta este doar partea care se vede.

Ce nu vede toată lumea este faptul că PSD va lucra, în această săptămână de răgaz care i-a fost acordată cu larghețe de opoziție, asupra parlamentarilor semnatari ai moțiunii, tot cu o armă a opoziției: alegerile anticipate. Subiect sensibil pentru un număr suficient de parlamentari care ar putea întoarce, la vot, soarta guvernului social-democrat, respectiv a premierului Dăncilă. Iar cei mai expuși sunt, fără îndoială, parlamentarii ciotului de partid care i-a mai rămas lui Călin Popescu Tăriceanu. Și cărora le trebuie, ca aerul, mai mult de un an de zile pentru a-și găsi o barcă de salvare care să le dea speranțe la un nou mandat. Și aceștia nu sunt singurii; lor li se adaugă colegii care au izbutit, timp de trei ani să se pună rău cu partidele pe listele cărora au candidat și au un feeling că la alegerile următoare – anticipate sau la termen -, nu se vor mai regăsi pe locuri eligibile pe liste și, pe cale de consecință, s-ar mai bucura încă un an de avantajele vieții de parlamentar.

Să luăm, ca studiu de caz din prima categorie, situația de la Buzău din interiorul Alianței Liberalilor și Democraților. Lumea rea spune că, deja, Adrian Mocanu și-ar fi aranjat migrarea, cu surle și trâmbițe, la partidulețul lui Ponta. În condițiile în care vor avea loc alegeri anticipate, el nu va putea să-l înfrângă, de exemplu, pe Felix Rache și să-i sufle primul loc pe lista de deputați. Iar la o formațiune politică precum PRO România, locul doi pe această listă este degeaba.

La fel și colegul său din Senat, Dorin Bădulescu. Dacă este să-l credem pe cuvânt, el este, deocamdată, fidel lui Tăriceanu. Mână moartă, bineînțeles, care nu îi va asigura un nou mandat de senator. Tot dacă ar fi să-i credem pe li­berali de această dată lui Bădulescu nu i se va permite să se întoarcă în partidul în care și-a făcut botezul în politică; și chiar dacă va reveni, nu cred că va face cineva un act de binefacere oferindu-i un loc eligibil pe liste. Mai ales că, și aici, doi deputați și un senator la următoarele alegeri pare a fi maximul la care PNL Buzău poate visa.

Ca Mocanu și Bădulescu există parlamntari ai opoziției în fiecare județ. La psihicul lor vor ,,lucra” social-democrații timp de o săptămână și, cu siguranță, vor fi câțiva care vor ceda. Nu știu de ce, dar buzoienii noștri par a fi printre cei mai predispuși, dată fiind ape­tența pentru migrație politică.

De aceea îndrăznesc să cred, cum spuneam, că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

DISTRIBUIȚI
loading...