Începând din această dimineaţă, o bandă a podului nou de la Mărăcineni va fi închisă pentru efectuarea unor lucrări. Conform unei adrese a Secţiei de Drumuri Naţionale Buzău din cadrul CNAIR – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, transmisă Prefecturii, „în data de 11 aprilie, ora 9,00, vor începe lucrările de reparaţii la rostul de dilataţie din dreptul pilei 3, calea 1 (podul nou), banda 1, la podul peste râul Buzău”, astfel că pe sensul Buzău-Rm. Sărat circulaţia va fi restricţionată de la două benzi la una singură. Lucrările vor dura între patru şi şase zile şi efectuarea lor este imperios necesară înainte de începerea reparaţiilor la podul metalic (calea 2, sensul Rm. Sărat-Buzău), pod ce va fi închis în totalitate traficului rutier. Zona lucrărilor va fi semnalizată cores­punzător, iar şoferii aflaţi în tran­zit trebuie să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie prezenţi la faţa locului.

Tot astăzi are loc la Bucureşti o întâlnire a prefectului judeţului Buzău cu responsabili ai CNAIR şi ai firmei care realizează lucrările la podul vechi de la Mărăcineni, pentru a se discuta soluţiile pentru fluidizarea traficului după închiderea sensului Rm. Sărat-Buzău a podului. Administratorul drumului, CNAIR, deţine un aviz de principiu pentru începerea lucrărilor pe 10 aprilie însă, cel mai probabil, circulaţia pe podul vechi va fi restricţionată total de săptămâna viitoare.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.